“Carol I - un destin pentru Romania” o carte de colectie la Editura RAO!

O carte-album cu valoare documentară deosebită

Valorificarea ultimelor cercetări în materie şi numeroasele fotografii de epocă dau o valoare documentară deosebită acestei cărţi-album.

Există un Carol I al memoriei noastre şi un Carol I al istoriei reale? Şi, dacă există cele două imagini, nu se întrepătrund? Sunt întrebări la care încearcă să răspundă cartea de faţă. Există un Carol al scenariului unui film cu care autorul lui se confundă, mutând imaginea din film peste cea reală, de la care iniţial pleacă, dar pe care aparent o pierde mereu şi, de-adevăratelea, o regăseşte mereu. Celălalt Carol, al istoricului, nu e diferit de primul. E doar mai cu picioarele pe pământ. Are mişcări ştiute. Îşi face doar „meseria de rege“, cum o face şi celălalt Carol, cel imaginar. Zi de zi. Nu doi regi Carol înfăţişează cartea noastră, ci unul singur, regele amintirii şi totodată al istoriei noastre. Văzut de un mare regizor – Sergiu Nicolaescu.

Autorii

Ion Bulei este profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost ataşat cultural la Roma, director al Institutului Român de Cultură de la Veneţia. În prezent este şi director al Institutului de Stiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române, membru al Uniunii Scriitorilor, al Comisiei Internaţioanle de Relaţii Internaţionale şi în colegiul de redacţie al mai multor reviste de specialitate.

Specializat în problematica evoluţiei fenomenului politic românesc, a participat la editarea unor instrumente de lucru privind istoria modernă a României, la diverse proiecte de cercetare internaţionale, a publicat un număr considerabil de articole, studii şi cărţi pe teme dintre cele mai diverse, privind istoria României şi a primit Premiul Academiei Române şi Premiul special al Uniunii Scriitorilor. Cartea sa „Scurtă istorie a românilor” a apărut nu numai în numeroase ediţii în româneşte, dar şi în traduceri în franceză, engleză, germană, italiană şi greacă. A fost decorat cu ordinul Steaua Românei în grad de Ofiţer, în anul 2000.

Stelian Ţurlea este autor a zece cărţi de publicistică, unsprezece romane, opt cărţi pentru copii şi două traduceri. A primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii (2003), Premiul Asociaţiei Editorilor din România pentru literatură pentru copii (2005), Premiul Special al Uniunii Scriitorilor (2006), Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (2007). A fost nominalizat la Premiul Uniunii Scriitorilor pentru literatură pentru copii în 2000 şi Premiul AER pentru roman în 2003.

Volumul de faţă se adresează în egală măsură pasionaţilor de istorie, cât şi celor dornici să afle detalii din culisele filmului Carol I.

Pe lângă o amplă prezentare a României sub domnia lui Carol I, cartea mai cuprinde:

  • peste 50 de imagini de arhivă din vremea lui Carol I
  • numeroase imagini cu scene din film
  • instantanee din timpul filmărilor
  • scenariul filmului, realizat de Sergiu Nicolaescu şi Emil Slotea
  • un interviu cu Sergiu Nicolaescu, care îl şi interpretează pe rege în film
  • note de producţie care introduc cititorul în culisele filmărilor

Filmul

Carol I, lungmetraj produs de Media Pro Pictures şi distribuit de Media Pro Distribution, va avea premiera de gală sâmbătă, 9.05.2009, la Cinema PRO. Cu această ocazie vor fi lansate, de asemenea, cartea şi DVD-ul.

Cu o zi înainte de premiera de gală, pe 8.05.2009, filmul va putea fi vizionat la cinematografele Union şi The Light din Bucureşti.

Acţiunea filmului se petrece în vara anului 1914. La 75 de ani, regele Carol I, întemeietorul României moderne, trăieşte retras în castelul Peleş, având-o alături pe regina Elisabeta, soţie devotată şi prietenă de suflet. Bătrânul rege îşi joacă ultima carte în Consiliul de Coroană. El încearcă să îi convingă pe reprezentanţii poporului să voteze pentru intrarea în război de partea Puterilor Centrale. Rolul lui Carol I este jucat de Sergiu Nicolaescu, iar Marina Procopie interpretează rolul reginei Elisabeta.


myconfidential.ro

Niciun comentariu

Un produs Blogger.