Semnificaţii istorice pentru 30 august

Semnificaţii istorice pentru 30 august


1848 - A avut loc măcelul din satul Luna (Turda), unde mulţimea se adunase pentru a protesta împotriva "uniunii" Transilvaniei cu Ungaria.


1891 - A încetat din viaţă Emanoil Bacaloglu, fizician, chimist şi matematician, vicepreşedinte al Academiei Române.


1910 - S-a născut Augustin Z.N.Pop, istoric şi cercetător literar, autor a peste 20 de volume de istorie literară, din care cea mai mare parte dedicată operei lui Mihai Eminescu (m. 1 aprilie 1988).


1916 - A căzut pe frontul de la Predeal, Mihail Săulescu, gazetar, poet, prozator, dramaturg (n. 23 februarie 1888).


1940 - S-au semnat, la Viena, documentele "arbitrajului" germano-italian (Dictatul de la Viena), prin care partea de nord a Transilvaniei (43.492 kmp şi 2.667.000 de locuitori, în majoritate români) era luată României şi predată Ungariei horthyste.


1954 - A încetat din viaţă Alexandru Lapedatu, istoric şi om politic, membru şi preşedinte al Academiei Române; a fondat Institutul de Istorie Naţională din Cluj (1920), la conducerea căruia s-a aflat timp de 13 ani (n. 14 septembrie 1876).


1959 - S-a născut Ralu Filip, preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (m. 22 mai 2007)


1964 - A încetat din viaţă Scarlat Lambrino, istoric al Antichităţii, epigrafist, membru al Academiei Române (n. 16 august 1891).


1994 - A încetat din viaţă regizorul de film Lindsay Anderson: “In celebration”, “The Contractor”, “Britannia Hospital” (n. 17 aprilie 1923).


2003 - A încetat din viaţă Charles Bronson, actor american cunoscut pentru roluri din filme de acţiune: “Cei şapte magnifici”, “Justiţiarul”. (n. 1921)


2006 - A încetat din viaţă actorul american Glenn Ford: "Gilda", "The Big Heat" şi "Midway". A format pe ecrane un cuplu fascinant împreună cu Rita Hayworth, cu care a filmat şase producţii (n. 1916).

Niciun comentariu

Un produs Blogger.