Conferințele de Crăciun ale Ateneului Român
O valoroasă tradiție culturală europeană a fost inaugurată, luna trecută, la Ateneul Român. Marți, 3 decembrie 2013, sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta, Academia Română și Filarmonica George Enescu au inițiat “Prima Conferință de Crăciun” la București. Evenimentul a fost dedicat aniversării a 125 de ani de la înfiinţarea Ateneului Român și l-a avut drept invitat pe Tom W.B. Kibble, CBR, FRS, Emeritus Professor la Imperial College din Londra.
Profesorul Kibble a susținut prelegerea intitulată “What is the world made of?” (Din ce este făcută lumea?).
Organizatorii conferinței au fost Institutul de Fizică Atomică și Clubul Rotary Bucureşti-Curtea Veche. Evenimentul s-a bucurat de sprijinul Ambasadei Marii Britanii în România, al British Council, al Ministerul Educaţiei Naţionale, UEFISCDI, precum și al Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară “Horia Hulubei”.
Conferințele de Crăciun ale Royal Institution din Marea Britanie au loc anual și au fost inaugurate de Michael Faraday în anul 1825. Ele au avut loc, de atunci, în fiecare an, cu excepția anilor celui de-Al Doilea Război Mondial. Începând cu 1966, Conferințele de Crăciun din Marea Britanie sunt televizate de BBC. În continuarea tradiției de aproape două secole de la Royal Institution, Bucureștiul devine a doua capitală, după Londra, care organizeaza asemenea manifestări științifice.
Principesa Moștenitoare a oferit Înaltul Patronaj Conferințelor de Crăciun ale Ateneului Român. La prima conferință, cea din decembrie 2013, Alteța Sa Regală a fost reprezentată de Principele Nicolae.
Cu mandrie putem spune ca Romania a devenit al II-a capitala dupa Londra care organizeaza Conferintele de Craciun ale Ateneului Roman,sub Inaltul Patronaj al ASR Principesa Mostenitoare Margareta a Romaniei
RăspundețiȘtergereSa fie de bun augur!