Fotografii de la Sesiunea Solemnă a Parlamentului, 1 aprilie 2014, la care a participat Principesa Moştenitoare Margareta

Imagini de la un moment de însemnătate istorică pentru România. Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare reprezintă pe Majestatea Sa Regele în Sesiunea Solemnă a Camerelor reunite ale Parlamentului României pentru a sărbători zece ani de la intrarea României în NATO. Principesa Moștenitoare, alături de Președinții, Prim-miniștrii și liderii parlamentari ai acestui deceniu.

Alteța Sa Regală, pentru a doua oară în fața Parlametnului României, forul suprem al democrației noastre, după participarea din 25 octombrie 2011, la discursul istoric al Majestății Sale, cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani.

Fotografii de Daniel Angelescu.

***

Pictures of a memorable event. Her Royal Highness Crown Princess Margarita, representing His Majesty The King at the solemn session of both Chambers of Romania’s Parliament, celebrating ten years of our country’s accession to the North Atlantic Treaty Organization.

The Crown Princess, present for the second time in front of the Romanian Parliament, supreme institution of our democracy, after attending, in 2011, the historical speech of His Majesty The King, on his 90th birthday.

9 comentarii:

  1. Mă bucur să văd asemenea momente.

    RăspundețiȘtergere
  2. Abia astept sa vad " pe sticla" doar fetele FAMILIEI REGALE si fac tot ce-mi sta in putinta pentru REVENIREA MONARHEI. DUMNEZEU SA NE AJUTE SI SA NE REDEA PE REGELE NOSTRU DRAG!

    RăspundețiȘtergere
  3. Numai MONARHIA ne poate salva ! TRAIASCA REGELE !

    RăspundețiȘtergere
  4. Și cu acest prilej - dorim viață bogată în împliniri ASR. Principesei Moștenitoare Margareta a României, alături de întreaga Familie Regală ! Și din nou ne dăm seama cît de grea e misiunea de a te afla deasupra jocurilor politice, a trebui să te porți echilibrat cu toți nechemații, ajunși pe acele scaune ale parlamentului...

    RăspundețiȘtergere
  5. ASR Principesa Margareta este un model de urmat. Ma simt mandra sa fiu reprezentata de un astfel de Om, cu caracter, cu decenta si cu charm.
    Este evidenta cum coaguleaza in jurul ei toate fetele politice (indiferent de culoare) si ca este respectata.
    Ma bucur sa vad ca Principesa Margareta l-a mostenit pe Regele Mihai si ca noi, romanii, avem speranta ca si oameni de acest calibru ne pot reprezenta.
    Tot respectul pentru Familia Regala.
    Cu admiratie, o romanca din Elvetia

    RăspundețiȘtergere
  6. PRINCIPESA MARGARETA,CASA REGALA,REGELA SAU DV.DECE NU PORNITI LA ALEGERI.NUMAI CASA REGALA MAI POATE SCAPA TARA DE NENOROCIRE.RESTUL TOTI IS NISTE MIONCINOSI SI FARA SCRUPULA ,SA NU SPUN CA H.....
    EU NAM TRAIT IN VREMEA REGELUI.DAR TATA MULTE MIA POVESTIT.
    VA ROG AJUTATI POPORUL,CA SUFERA !!!!!!!
    CU DRAG SI CU SPERANTA IN SUFLET..

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.