Ora Regelui [91] - 3 mai 2014
Sâmbătă, 3 mai 2014, Televiziunea națională prezintă a nouăzeci și una ediție a emisiunii “Ora Regelui”. TVR 1, ora 13. Prezentator, Camelia Csiki. Producător, Lidia Voicu. Realizator, Ruxandra Țuchel.
Emisiunea poate fi vizionată la: http://www.tvrplus.ro/editie-ora-regelui-216674
Sumarul:
1. Principele Nicolae a reprezentat Casa Regală a României la Gala UNITER. Alteța Sa Regală a continuat astfel tradiția, începută în anul 1993, de Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta, de a încuraja dramaturgia românească.
2. A fost instructor de rafting în Africa, voluntar în Kenya şi Madagascar, este pasionat de maşini şi de sporturi extreme. Principele Nicolae, nepotul Regelui Mihai, este protagonistul celei mai noi apariții editoriale regale: “Drumul spre casă”, o carte care ne ajută să descoperim cine este cel mai tânăr principe al Romaniei. Nepotul Regelui Mihai i-a povestit autorului, istoricului Filip - Lucian Iorga, cum a descoperit România, din 1992 până astăzi.
3. Emisiunea este găzduită de Sala Tezaur a Muzeului Național de Istorie a României, unde sunt păstrate coroanele regilor României alături de comorile arheologice descoperite în pământ românesc. Despre cum au schimbat România suveranii noștri nu am încetat să vă spunem la fiecare dintre edițiile emisiunii. Astazi, o nouă poveste a Parcului Carol, inaugurat în anul 1906, la împlinirea a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I.
4. Frumusețea și simplitatea bijuteriilor Casei Regale a României expuse la Muzeul Național de Istorie vorbesc despre bunul gust al reginelor României. Adevaratele bijuterii pe care Familia Regală a României le-a lăsat până astăzi însă sunt ctitoriile regale. Astăzi, cu ajutorul ASR Principelui Radu vom afla povestea Bisericii Cărămidarii de Jos.
Adaugă un comentariu