Ora Regelui XCIII - 24 mai 2014

Ora Regelui XCIII - 24 mai 2014

Sâmbătă, 24 mai 2014, Televiziunea Națională a prezentat a nouăzeci și treia ediție a emisiunii “Ora Regelui”. Realizator, Camelia Csiki, producător, Lidia Voicu.

Sumarul emisiunii:

- “Un diplomat la curțile dorului” – un documentar emoționant, difuzat în premieră, despre viața și opera filozofului și poetului Lucian Blaga. Marele om de cultură a intrat în diplomație pe vremea Regelui Ferdinand, iar Regele Carol al II-lea l-a numit ministru plenipotențiar la Lisabona.

- S-au împlinit o sută de ani de la nașterea lui Corneliu Coposu. Casa Regală a României l-a omagiat pe „Senior“. “Ora Regelui” readuce în atenția telespectatorilor un interviu emoționant al liderului țărăniștilor în care acesta vorbește despre monarhie ca soluție pentru salvarea României. Totodată, veți putea asculta mesajul Regelui Mihai transmis la înmormântarea Seniorului atunci când Guvernul României i-a interzis Majestății Sale să vină în țară pentru a participa la funeralii.

- Luna Mai a fost dedicată Regalității. Mii de oameni au venit la tradiționalul Garden Party cu ocazia Zilei de 10 Mai, dar și la Statuia Regelui Carol I, unde au întâlnit Familia Regală a României. Ziua de 10 Mai a fost sărbătorită și de cluburile monarhiștilor din Cluj, Maramureș și Oradea.

- Muzeul Național de Istorie a României expune până în luna august tronurile Regelui Carol I și al Reginei Elisabeta. Tronurile completează inedita expoziție de veșminte care au făcut istorie: uniformele militare ale Regilor Carol I, Ferdinand și Carol al II-lea – copil. Cele mai frumoase exponate regale sunt rochia Reginei Maria și jobenul Regelui Carol I.

- Președintele Cehiei a fost oaspetele Casei Regale a României, în agenda pe scurt.

Ora Regelui XCIII poate fi vizionată pe Internet la adresa http://www.tvrplus.ro/editie-ora-regelui-222468.

Un produs Blogger.