O sută de ani de la moartea Regelui Carol

O sută de ani de la moartea Regelui Carol

Sâmbătă, 27 septembrie 2014, se împlinesc o sută de ani de la trecerea la cele veșnice a Regelui Carol I. Familia Regală, alături de Academia Română și de Ministerul Educației Naționale, va comemora public centenarul morții fondatorului Statului român modern.

Astfel, luni, 6 octombrie 2014, începând cu ora 10, va avea loc o sesiune solemnă în Aula Academiei Române dedicată Regelui Carol I. La eveniment vor lua parte Alteța Sa Regală Principele Radu al României, precum și Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României.

Vor fi prezenți membri ai Academiei Române, reprezentanți ai instituțiilor statului, ai Guvernului României, ai Corpului Diplomatic acreditat la București, precum și personalități ale vieții publice.

În cursul serii, Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta va conferi, în numele Majestății Sale Regelui Mihai I, Decorația Regală Nihil Sine Deo Universității din București, Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, Universității Naționale de Arte, precum și Universității Naționale de Muzică. Cele patru universități împlinesc anul acesta o sută cincizeci de ani de la înființare.

Ceremonia de decorare va avea loc în Holul de Onoare al Castelului Peleș și va fi urmată de o recepție oficială în Sala de Muzică și de un dineu în Sufrageria de Stat.

Regele Carol I (1839 – 1914), întemeietorul Dinastiei Române, a fost ales de elita politică românească dintre principii Europei și adus pe Tronul țării pentru a consolida unirea celor două Principate, Moldova și Țara Românească, pentru a conferi prestigiu noului stat, pentru a pune capăt luptelor interminabile pentru putere între facțiunile interne și pentru a reprezenta un factor de stabilitate, într-un moment crucial al dezvoltării țării, aflată încă sub dominația otomană. Se împlinea, astfel, o mai veche doleanță a Divanurilor ad-hoc: Domnul străin.

Regele Carol I întruchipa calitățile eficienței, onestității, înțelepciunii specifice culturii și educației Sale germane și, în același timp, iubirea față de țara adoptivă, dar și pentru poporul acesteia.

Carol I s-a dovedit a fi o forță demnă de luat în seamă, un om de stat care a reușit să aducă sistemul pe calea cea dreaptă și să fie un mediator al clasei politice, întru apărarea interesului național. Începutul unei noi ere, dominate de valori și echilibru, le-a permis, pe de-o parte, instituțiilor statului să se reformeze, iar pe de altă parte, noii generații de tineri educați în Occident să preia frâiele conducerii țării.

El a condus țara spre modernizare și Independență, aflându-se personal în fruntea trupelor româno-ruse, în timpul Războiului Ruso-Româno-Turc din 1877-1878 (Războiul de Independență), încheiat prin Tratatul de la Berlin, din anul 1878. De asemenea, în timpul domniei primului Rege, Carol I, România şi-a mărit teritoriul, redobândind ieşirea la mare (Dobrogea, 1881), şi a căpătat o recunoaştere internaţională a rolului său geostrategic regional.

Pe plan cultural şi social, Coroana a susţinut, de multe ori chiar şi financiar, înfiinţarea a peste treizeci de spitale rurale, a sute de de şcoli, primării, biblioteci, centre culturale, internate, şcoli profesionale, nenumărate gări, precum şi a unei Fundaţii Universitare de renume european. Aceste instituţii există şi astăzi, multe dintre ele în clădirile originale, dovadă a trăiniciei cu care fondatorul României moderne a înţeles să acţioneze.

S-a căsătorit, în 1869, cu Elisabeta de Wied, devenită Regina Elisabeta. Singura lor fiică, Maria, a murit la frageda vârstă de trei ani. Regele Carol I a trecut la cele veșnice în ajunul izbucnirii Primului Război Mondial, lăsându-l moștenitor al Tronului pe nepotul Său, Ferdinand, asupra căruia va cădea sarcina împlinirii Marii Uniri.

Regele Carol I scria în amplul Său testament, întocmit în anul 1899 și adăugit în anul 1911:

„(…) Alcătuind acest testament, gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea este aşa de strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată ţară, că doresc să-i las şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa.

Zi şi noapte, m-am gândit la fericirea României, care a ajuns să ocupe acuma o poziţie vrednică între Statele europene, m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să îndeplinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele Statului.

Cu toate greutăţile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente, am păşit fără frică şi fără şovăire înainte, pe calea dreaptă, având nemărginită încredere în Dumnezeu şi în bunul simţ al credinciosului meu popor. Înconjurat şi sprijinit de fruntaşii Țării, pentru care am avut întotdeauna o adâncă recunoştinţă şi o vie afecţiune, am reuşit să ridic, la gurile Dunării, şi pe Marea Neagră, un Stat înzestrat cu o bună armată şi cu toate mijloacele, spre a putea menţine frumoasa sa poziţie şi realiza odată înaltele sale aspiraţiuni. Succesorul meu la tron primeşte o moştenire de care el va fi mândru şi pe care o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind de deviza: Tot pentru ţară, nimic pentru mine.

Mulţumesc din suflet tuturor, care au lucrat cu mine şi care m-au servit cu credinţă, iert acelora care au scris şi au vorbit în contra mea, căutând a mă calomnia sau a arunca îndoieli asupra bunelor mele intenţiuni. Trimiţând tuturor o ultimă salutare, plină de dragoste, rog ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească, din când în când, de acela care s-a închinat cu tot sufletul iubitului său popor, în mijlocul căruia el s-a găsit aşa de fericit. Pronia cerească a voit ca să sfârşesc bogata mea viaţă, am trăit şi mor cu deviza care străluceşte în armele României: Nihil sine Deo! (…) ”.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.