A luat ființă asociația “Niciodată singur – prietenii vârstnicilor”

Începând din anul 2010, Fundația Principesa Margareta a României a inițiat, finanțat și dezvoltat proiectul “Niciodată singur”, destinat persoanelor în vârstă din țara noastră. Partener și sursă de inspirație în acest demers a fost asociația franceză Les petits frères des pauvres, o organizație neguvernamentală de prestigiu, care împlinește anul acesta 70 de ani de existență.

Programul Fundației Principesa Margareta a câștigat experiență și respectul comunităților și s-a extins în afara Capitalei.

Ieri, 3 decembrie 2015, la sala Impact Hub din Capitală, asociația franceză Les petits frères des pauvres și Fundația Principesa Margareta a României au organizat o reuniune în care a fost anunțată tranformarea proiectului Niciodată singur în asociație de sine-stătătoare.

Principele Radu a luat parte la eveniment, reprezentând pe Principesa Moștenitoare Margareta. Alteța Sa Regală a luat cuvântul, aducând mulțumirile și felicitările Principesei Moștenitoare pentru felul exemplar în care au evoluat proiectul și parteneriatul franco-român dedicate vârstnicilor. Principele a evocat implicarea de un secol și jumătate a Familiei Regale în proiecte sociale, educaționale și medicale, precum și felul atât de frumos în care a evoluat Fundația Principesa Margareta a României, după 25 de ani de la fondare.

Președintele noii Asociații “Niciodată singuri – prietenii vârstnicilor” este Anca Zăvădescu. Domnia-sa a prezentat publicului năzuințele asociației și felul în care ea va colabora cu asociația franceză și Fundația Principesa Margareta a României.

Directorul fundației, Mugurel Mărgărit Enescu, a vorbit despre studiul pe care fundația l-a inițiat pentru evaluarea izolării sociale a vârstnicilor în România. Conform documentului, în România peste un milion și jumătate de bătrâni sunt afectați de singurătate, într-o măsură mai mică sau mai mare. Primele cinci mari probleme ale vârstei a III-a sunt situația financiară precară, problemele de sănătate, dependența de alte persoane, sentimentul de inutilitate și lipsa interlocutorilor.

Dl Enescu a evocat, de asemenea, drumul parcurs în cinci ani de proiectul “Niciodată singur” și valorile, principiile și obiectivele pe care le urmărește.

A luat ființă asociația Niciodată singur – prietenii vârstnicilor

Fotografii de Daniel Angelescu.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.