Depunerea jurământului de către Regele Mihai I al României
Decret-lege privitor la depunerea jurământului de către regele Mihai
(6 septembrie 1940)
Art. I. Măria sa Marele Voievod de Alba-Iulia, în virtutea drepturilor, titlurilor şi prerogativelor ce-i revin şi de care se bucură ca urmaş al Tronului României, va depune jurământul de credinţă în condiţiunile arătate în acest decret, devenind astfel Mihai I-iu, rege al României.
Art. II. Jurământul de credinţă se va depune în prezenţa şefului de stat român, preşedinte al Consiliului de Miniştri, Înalt Prea Sfinţiei sale patriarhul României şi primului preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Art. III. Jurământul de credinţă are următorul cuprins: „Jur credinţă naţiunii române. Jur să păzesc cu sfinţenie legile statului. Jur să păzesc şi să apăr fiinţa statului şi integritatea teritoriului României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Art. IV. Orice dispoziţiuni în legile organice potrivnice cuprinsului acestui decret rămân fără fiinţă.
Ioan Scurtu, Culegere de documente şi materiale privind istoria României (februarie 1938 - septembrie 1940), pp. 282-283
Trăiască Regele Mihai !!! Ura,ura ura ...
RăspundețiȘtergere