Regele ca simbol naţional

Printre personalităţile care au participat la festivităţile de la Moscova din zilele de 8 şi 9 mai, prilejuite de aniversarea a 60 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, s-a aflat şi fostul suveran al României, Regele Mihai, singurul şef de stat din perioada celui de-al II-lea război mondial care mai este în viaţă. Reproducem mai jos un interviu acordat la Bucureşti de Regele Mihai corespondentului Veaceslav Samoşkin, de la săptămânalul rusesc “Moskovskie novosti”, o publicaţie cunoscută pentru orientarea sa democratică. Dialogul reuşeşte să înfăţişeze, într-o formulă concentrată, momentele sensibile ce au marcat participarea României în conflagraţia mondială de la mijlocul secolului trecut, precum şi rolul jucat de Rege în acele evenimente dramatice pentru ţară. (v.g.)

- Sire, regina Maria, bunica Majestăţii Voastre, a fost nepoata ţarului rus Alexandru al II-lea. Aţi simţit, aţi perceput cumva aceste rădăcini ruseşti?

- Majoritatea familiilor regale din Europa sunt înrudite între ele. Nu pot să afirm că am simţit o legătură specială cu Casa imperială din Rusia. Bunica mea însă scria destul de des despre Rusia şi a deplâns soarta tragică a familiei ţarului rus, asasinată de bolşevici. Nu trebuie să uităm că Nicolai al II-lea a fost aliatul nostru, al României, în primul război mondial. Noi am crezut sincer în această alianţă, de aceea am încredinţat Rusiei pentru păstrare, în împrejurările pe care le cunoaşteţi, patrimoniul statului şi averea noastră personală. Din păcate, toate acestea au dispărut fără urmă...

Ca să revin la întrebarea Dvs., îmi aduc foarte bine aminte de repulsia profundă pe care o manifesta bunică-mea faţă de ororile stalinismului.

- Aţi fost vreodată în Rusia?

- Doar o singură dată, în Crimeea, în timpul războiului, când mareşalul Antonescu m-a obligat să fac o călătorie de inspectare a armatelor române. Atunci am refuzat să merg, din raţiuni de principiu, în Transnistria, unde se afla administraţia românească. Nici eu şi nici principalele partide politice ale vremii n-am fost de acord ca România să participe la operaţiunile militare dincolo de hotarele Basarabiei. Antonescu însă avea alte înţelegeri cu Hitler.

- În ce împrejurări V-aţi situat în fruntea celor care l-au înlăturat de la putere pe Antonescu? Ce importanţă istorică are ziua de 23 august 1944?

- Am afirmat de mai multe ori că evenimentul din 23 august nu marchează doar schimbarea aliaţilor, adică trecerea noastră în coaliţia antihitleristă. Pentru mine acest eveniment a avut şi încărcătura unei reparaţii morale. România n-a vrut să facă parte din coaliţia hitleristă, ea a fost constrânsă să facă această alianţă mai ales după Pactul Ribbentrop-Molotov. Tatăl meu (Regele Carol al II-lea, înlăturat de pe tron de mareşalul Antonescu la 6 septembrie 1940 – n.n.) s-a opus până în ultimul moment ca România să fie atrasă în război şi chiar a încercat să încheie o alianţă cu Uniunea Sovietică. Evenimentul din 23 august 1944 a scurtat războiul şi a salvat foarte multe vieţi omeneşti. Din păcate, nu a salvat România de dictatura comunistă.

Principala mea grijă a fost să păstrez independenţa ţării. Nu am cerut nici un fel de avantaje din partea aliaţilor, am cerut doar respect. Dar nu a fost să fie: Stalin a hotărât să impună României un guvern care-i era străin, iar ţările occidentale nu au fost pregătite să prevină acest lucru. Conştiinţa mea este curată: am făcut tot ce am putut pentru a împiedica instaurarea tiraniei comuniste.

- Aţi fost unul din cei cinci străini care au primit “Ordinul Victoria”, cea mai înaltă distincţie sovietică. Au circulat zvonuri cum că aţi fi vândut această medalie familiei Rockefeller...

- Întotdeauna am considerat “Ordinul Victoria” ca o recunoaştere a ceea ce a făcut România în cadrul coaliţiei antihitleriste, nimic mai mult. De altfel, am primit distincţii mari şi din partea altor aliaţi. “Ordinul Victoria” îl purtam doar cu ocazia unor manifestări oficiale legate de Uniunea Sovietică, cum de fapt şi recomanda protocolul. N-am vândut nimănui această medalie, este întreagă şi o păstrez în cabinetul meu de lucru din Versoix (oraş în Elveţia, unde regele a trăit în exil – n.n.).

- Au existat la fel de multe speculaţii şi în privinţa averii pe care aţi fi scos-o din ţară după ce aţi abdicat de la tron.

- E una din multele minciuni ale regimului comunist. În realitate, lucrurile au stat altfel: o mare parte a proprietăţilor mele au fost furate de regimul comunist. România a devenit o ţară săracă nu din cauza că cineva i-ar fi înstrăinat averile, ci că au fost gospodărite prost de către comunişti. La plecarea mea în exil, în 1947, mi s-a permis să iau doar lucrurile personale.

- Aţi păstrat cumva vreun sentiment de supărare la adresa Rusiei, ca moştenitoare a Uniunii Sovietice?

- Nu am nici un fel de resentimente faţă de Rusia de astăzi. Dar aş fi vrut ca ea să recunoască faptul că unele dintre acţiunile Uniunii Sovietice au fost deosebit de îngrozitoare pentru români şi, fireşte, aş dori condamnarea oficială a Pactului Ribbentrop-Molotov.

- A fost posibilă restaurarea monarhiei după căderea regimului lui Ceauşescu?

- Am spus întotdeauna că restaurarea monarhiei este o chestiune pe care ar trebui s-o hotărască poporul român. Am insistat doar ca discutarea acestei probleme să fie liberă, fără condiţii prealabile şi fără falsificarea istoriei.

- Care sunt, în opinia Majestăţii Voastre, avantajele unui sistem monarhic?

- Regele este echidistant faţă de toate partidele politice. E ca un arbitru în lupta politică dintr-o ţară. Preocuparea sa principală este interesul naţional al statului.

- Cum apreciaţi colaborarea cu Rusia?

- Nu există în prezent obstacole care să ne împiedice să avem relaţii bune. Vremea când Europa era împărţită în sfere de influenţe a apus. Astăzi putem colabora, putem fi nişte vecini foarte buni – chiar dacă nu mai avem o frontieră comună -, cu condiţia să ne respectăm reciproc.

- Cum arată o zi de lucru a Majestăţii Voastre? Scrieţi cumva memorii?

- De dimineaţă citesc presa şi răsfoiesc corespondenţa. Îmi scriu mii de români din întreaga lume, mulţi dintre ei mă roagă să-i ajut în plan material. Nu am, din păcate, această posibilitate. În ceea ce priveşte memoriile, trebuie să recunosc că n-am avut niciodată un mare talent la scris. Au apărut câteva cărţi de memorii ale mele, dar au fost redactate de jurnalişti şi scriitori.

- După căderea comunismului şi revenirea Majestăţii Voastre în ţară, cum vă simţiţi – un înfrânt sau un învingător?

- Eu nu percep istoria ţării ca o luptă personală, de aceea nu m-am simţit vreodată nici înfrânt şi nici învingător. Cred că, în cele din urmă, naţiunea română a ieşit învingătoare după ce a înlăturat dictatura comunistă şi a căpătat o independenţă adevărată. Atunci când, după lungi ani de exil, am revenit în Palatul Elisabeta, în aceeaşi cameră în care comuniştii m-au obligat să renunţ la tron, am considerat acest moment ca un triumf al istoriei. Eu mă simt acum în România ca un simbol, dacă vreţi, ca un simbol al izbăvirii, al salvării ţării mele de toate nenorocirile care s-au abătut asupra ei în acea perioadă.

Traducere şi prezentare de Vasile Gârneţ

from: http://www.contrafort.md/2005/125-127/835.html