Ion Iliescu: Adversarul lui Băsescu este Băsescu însuşi!
Precaut în aprecieri faţă de partidul pe care l-a fondat, foarte critic la adresa succesorului său la Cotroceni şi hotărât să identifice „adevăratul adversar" al PSD. Aşa se prezintă fostul preşedinte Ion Iliescu după trei ani petrecuţi pe băncile opoziţiei – atât în propria formaţiune, cât şi în parlament. El se plânge că nu mai găseşte în mediul politic „înţelepciunea şi deschiderea spre dialog" a liderilor postdecembrişti. Ion Iliescu şi-a exprimat convingerea, „La masa Adevărului", că PSD „nu se va sparge" şi că Traian Băsescu este principalul „pericol" pentru soarta democraţiei româneşti. Fostul preşedinte nu s-a ferit să spună că îi acordă lui Adrian Năstase mai multe şanse decât în 2004 pentru a-l învinge în alegeri pe actualul şef al statului.
Carte de vizită
s-a născut la 3 martie 1930 în Olteniţa, judeţul Călăraşi
este căsătorit din 1951 cu Elena (Nina) Şerbănescu
a fost ministru pentru problemele tineretului (1967-1971)
exclus din forumul central al PCR pentru „deviere intelectualistă" (1971); „exilat" la Timişoara (vicepreşedinte al CJ) şi Iaşi (preşedinte al CJ)
preşedinte al României (1990-1992; 1992-1996; 2000-2004)
este suporter al echipei Rapid Bucureşti din copilărie
În ce relaţii sunteţi cu Emil Constantinescu? Vă sunaţi, vă vizitaţi?
Cu profesorul Constantinescu sunt în relaţii foarte bune, deschise. De altfel, şi pe vremea mandatului său, iar ulterior pe vremea mandatului meu, nu ne ocoleam, nu ne evitam. Ne invitam reciproc la diverse manifestări oficiale, nu numai la Cotroceni, ceea ce astăzi nu se mai întâmplă deloc. Apoi, ne consultam pe diverse probleme.
Iar acum, de când suntem amândoi în afara mandatelor, ne întâlnim frecvent, atât în ţară, cât şi în străinătate. Spre exemplu, participăm la unele dezbateri în legătură cu spaţiul euro-asiatic, la Istanbul, sub egida preşedintelui Demirel, cu care am rămas în relaţii amicale. Facem amândoi parte din „Clubul politic balcanic", iniţiat de preşedintele Jelev. Suntem în relaţii civilizate, ne respectăm reciproc.
„Băsescu trebuie lăsat să piardă pe mână lui."
Am dori să ne caracterizaţi, în câteva cuvinte, trei personaje politice ale „noii generaţii": Cozmin Guşă, Elena Udrea şi Ludovic Orban.
Guşă este un om dinamic, dar cam superficial. Elena Udrea este o femeie agreabilă, plăcută; potenţialul său politic este mai mult de suprafaţă, de imagine; Ludovic Orban este un om foarte activ şi vocal.
Dar „noua generaţie" din PSD – Cristian Diaconescu, Victor Ponta, Titus Corlăţean – cum o vedeţi?
Sunt oameni cu potenţial intelectual. Unii au venit cu un bagaj de cunoştinţe din diplomaţie, ceea ce desigur este important, dar nu suficient în politică. Au acumulat însă o experienţă utilă.
Credeţi că preşedintele Băsescu îşi doreşte un contracandidat ca Mircea Geoană?
S-ar putea... Nu ştiu! Mă abţin în ceea ce priveşte contracandidatul cel mai eficient al lui Traian Băsescu. Va trebui însă, să se contureze, imediat după alegerile parlamentare.
Va fi Adrian Năstase candidatul PSD la preşedinţie în 2009?
S-ar putea! Repet însă, este prematur să vorbim despre asta. Este, deocamdată, unul dintre puţinii care au şanse într-o bătălie cu Băsescu.
Mai multe decât în 2004?
S-ar putea să aibă mai multe şanse decât în 2004.
Îl sprijiniţi pe Adrian Năstase la Preşedinţie pentru 2009?
Nu cred că este acum momentul să stabilim cine va fi candidat. Această candidatură trebuie bine pregătită. La ora actuală adversarul principal al lui Băsescu este Băsescu însuşi. A ieşi în faţă acum cu un candidat înseamnă să i se ofere lui Băsescu o ţintă. Ceea ce nu cred că este cazul. Băsescu trebuie lăsat să piardă pe mâna lui.
Băsescu este pericolul?
Pentru soarta democraţiei din România, cred că da.
Nu credeţi că face bine că zguduie un pic sistemul?
Ce înseamnă a zgudui sistemul? Aceasta este teoria tuturor structurilor totalitare, care atacă democraţia. Că sistemul este corupt, ineficient... că e nevoie de o mână forte... Un alt Ceauşescu care să facă ordine în ţară. Din păcate, la foarte multă lume prinde acest discurs antisistem, care, însă, vine tocmai de la omul aflat în fruntea sistemului şi care are obligaţia să vegheze la buna lui funcţionare. Funcţia principală a unui preşedinte, şef de stat, este să fie deschis la dialog, să fie factor de echilibru, factor de comunicare.
El spune că nu are cu cine.
Cum nu are cu cine? În ciuda încordării care caracteriza viaţa noastră politică în anii `90, chiar şi atunci, găseam calea dialogului pentru că erau oameni cu o anumită înţelepciune. În 1989 nu a fost o schimbare oarecare, nu s-a schimbat un guvern cu altul, a fost o mare prăbuşire de sistem, la scară internaţională şi această prăbuşire a însemnat o demolare a economiei naţionale, a industriei naţionale, a agriculturii. Au urmat trei ani de declin al vieţii noastre în general. În aceste condiţii a debutat guvernarea Văcăroiu, care a început să construiască. Să asigure creştere economică. La noi nu se confirmă aserţiunea că dreapta, guvernarea liberală, este cea care acumulează şi guvernarea social-democrată consumă din ceea ce acumulează liberalii, dreapta politică. Guvernarea CDR a dus, din nou, după 1996, la degradarea vieţii economice şi nu numai.
Guvernarea Năstase a însemnat o cursă contracronometru ca să nu pierdem calitatea de membru al valului de extindere a UE cu 12 ţări.
„PSD nu se va sparge"
Vorbeaţi de dialog la nivelul puterii. Parcă nici în principalul partid de opoziţie nu stăm prea strălucit la acest capitol?
Există unele dezbateri, se exprimă puncte de vedere...
Nu vi se pare că PSD se sparge precum puterea?
Nu se va sparge. Este un lucru firesc, prin care trece orice structură politică. Suntem o comunitate de indivizi foarte diferiţi. Trebuie să avem înţelepciunea să ne acceptăm aşa cum suntem şi să reuşim să unim puncte de vedere diferite, abordări diferite. În 2005, a venit o generaţie nouă de lideri, cu dorinţă de „înnoire" şi „reformare", care, însă, pentru unii se rezuma la debarasarea de „cei vechi".
„Năstase este unul dintre puţinii care au şanse într-o bătălie cu Băsescu."
Unde a greşit fundamental PSD din 2005 încoace?
Referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu nu era necesar. A fost un moment prost gestionat. Al doilea moment a fost moţiunea de cenzură. Dacă am fi promovat moţiunea de cenzură însemna să i se dea în mână „toate cărţile" lui Băsescu, ceea ce ar fi fost o mare greşeală. Dar, greşeala fundamentală a fost, esenţa mesajului care, din dorinţa de a face pe placul „societăţii civile", a creat confuzie în rândul militanţilor şi al propriului electorat. Pe care încearcă să-l recupereze PD-L.
Au fost discuţii cum că s-ar fi putut face o alianţă PD-PSD.
Probabil că au existat. Acesta e rezultatul unor relaţii personale anterioare.
Adrian Năstase ne-a spus „La masa Adevărului" că există în PSD o ramură foarte puternică coordonată de Traian Băsescu.
Nu aş merge până acolo! Dar, fără îndoială, şi pe plan uman, în PD sunt oameni care au fost împreună în FSN cu unii oameni din PSD. Au rămas în contact şi au chiar interese comune. S-au găsit mai multe canale de comunicare cu cei din PD, decât cu oamenii din PNL, care au fost întotdeauna de cealaltă parte a baricadei.
De ce nu a reuşit niciun guvern după `89 să stăvilească fenomenul corupţiei?
Corupţia este şi va fi un fenomen, probabil, greu de eradicat. Statele Unite, ţara cea mai bogată a lumii, care cu cinci la sută din populaţia planetei, produce 35 la sută din PIB-ul mondial, se confruntă continuu cu acest fenomen. Şi ar avea posibilitatea, la forţa şi mecanismele democratice de care dispune statul american, să o controleze şi iată că nu reuşesc nici ei. Faptul că ne confruntăm cu aşa ceva este un dat obiectiv pe care trebuie să-l luăm în considerare şi să adoptăm toate măsurile necesare combaterii corupţiei. Ne-am creat instrumente, legale şi instituţionale. Corupţia va rămâne ca problemă pentru toate guvernele. Va fi redusă, sper eu, pe măsură ce va creşte bunăstarea generală, iar statul de drept se va consolida.
Vom vedea vreodată demnitari români după gratii?
Vă satisface imaginea unui demnitar după gratii? Poate, simbolic, să însemne ceva. Dar, nu rezolvă problema de fond. Trebuie să dispară influenţa şi presiunea politică, să se dea credibilitate acţiunii justiţiei. Să întărim caracterul independent al Justiţiei.
Acceptaţi o eventuală alianţă PSD-PNL-PC?
Alianţe preelectorale nu vor fi. Interesele specifice fiecărui partid vor stopa această tendinţă. Vor putea fi însă, gândite postelectoral posibile alianţe pentru susţinerea unui guvern stabil. Cred că nu va fi cineva capabil să formeze un guvern monocolor.
Toate aceste trei partide sunt capabile să obţină mai mult decât ar putea obţine PD-L?
Ar trebui. Timpul încă nu-i pierdut, să se inverseze actuala tendinţă de creştere a PD-L. Există un pericol să se piardă momentul propice pentru lansarea unei construcţii politice capabile să se opună partidului prezidenţial. Dar dacă se lucrează serios... În primul rând, PSD are datoria să facă o analiză foarte serioasă a tot ce s-a întâmplat în ultimii trei ani şi să elaboreze o strategie politică foarte limpede.
Aţi lipit două etichete care au făcut istorie. Ce alegeţi dintre „un arogant" şi „un prostănac"?
Regret etichetele, şi nu prefer niciuna dintre ele. Prefer oameni lucizi, cu înţelegerea responsabilităţilor care le revin, oameni care să fie deschişi spre conlucrare şi dialog, care să fie capabili să adune forţele acestui partid, care are potenţialul uman necesar afirmării unui adevărat proiect politic social-democrat.
Dar nu se mişcă nimic. Când să faceţi analize, că vin alegerile?
Eu sper ca la Consiliul Naţional să avem o discuţie foarte serioasă. Am fost la o întâlnire cu reprezentanţii organizaţiilor din nordul Moldovei, cărora le-am sugerat să înceapă cu analize la nivelul organizaţiilor locale şi judeţene şi fiecare să vină cu viziunea şi concluziile proprii şi apoi să adunăm toate acestea în Consiliul Naţional într-o gândire unitară, comună la nivel naţional.
„Regret etichetele „arogant" şi „prostănac" şi nu prefer niciuna dintre ele."
Mergeţi cu un candidat la preşedinţie înainte de generale?
Cred că nu.
Cu o variantă de prim-ministru veţi merge?
Este o chestiune care nu are o importanţă foarte mare. Noi nu alegem prim-miniştri. Alegem parlamente. Şi apoi, funcţie de raportul de forţe care se creează în parlament, se fac negocieri din care rezultă propunerea de premier. Care poate să fie dintr-un partid sau din afara partidelor. Noi am mers spre exemplu, cu Nicolae Văcăroiu, care, după cum ştiţi, nu era membru de partid.
Vă face plăcere să scrieţi pe blog?
Da. La început am avut unele reţineri. Dar, experienţa de „blogger" acumulată în ultimele două luni mi-a oferit prilejul să cunosc o comunitate interesantă, mai ales de tineri interlocutori.
De ce nu l-aţi trecut de la început pe Mircea Geoană în blog-roll?
Nu era activ în momentul acela.
„Nivelul vieţii politice de astăzi a scăzut, pentru că am mutat miza pe subiecte minore, aproape de tabloid politic."
V-aţi mai dori astăzi un adversar politic precum Corneliu Coposu?
Era un om cu multă înţelepciune politică. Şi cu experienţă de viaţă. La vremea respectivă, oameni precum Corneliu Coposu, Ion Raţiu, Radu Câmpeanu, Ion Diaconescu, Mircea Ionescu-Quintus, Gabriel Ţepelea, Vasile Gionea şi alţii au fost oameni raţionali, cu răspundere faţă de ţară. Chiar pot fi obiect de reflecţii şi învăţăminte acele vremuri, pentru că ştiam că aveam cu toţii o obligaţie: să reconstruim democraţia. Şi aş putea menţiona, din nou, exemplul relaţiilor cu preşedintele Emil Constantinescu, ca şi modul în care am stabilit relaţiile cu Casa Regală şi M.S. Regele Mihai.
Vi se pare că astăzi a scăzut nivelul?
Mi se pare că, faţă de anii de atunci, de încordare, încleştare, cu violenţe ale străzii, când nu a fost uşor să păstrăm echilibrul şi unitatea ţării, nivelul vieţii politice de astăzi a scăzut, pentru că am mutat miza pe subiecte minore, aproape de tabloid politic. Dacă privim în urmă, putem aprecia ceea ce s-a făcut, într-un climat politic încordat.
Faptul că nu mai există un dialog politic structurat, între putere şi opoziţie, astăzi, este un fapt negativ. Dar ceea ce este şi mai grav este că, în cadrul puterii, nu există o conlucrare firească între toate instituţiile statului. La ora actuală, preşedintele nu are dialog cu premierul, relaţiile lui cu parlamentul sunt aşa cum sunt, dialogul politic lipseşte cu desăvârşire.
Când aţi ieşit prima dată în străinătate?
În '47.
În Occident când aţi fost prima dată?
În '56.
Şi când v-aţi dat seama că sistemul instaurat la noi nu e bun?
Chiar din '56. Am mers la un congres studenţesc în Franţa. Francezii aveau cea mai puternică organizaţie naţională studenţească, care sărbătorea atunci 50 de ani de existenţă. Cu acel prilej, la Congresul lor, organizat la Strasbourg, în vacanţa de Paşti, au invitat reprezentanţi ai studenţilor din toate ţările europene - atât din Vest, cât şi din Est.
Şi cum aţi avut revelaţia că acolo este mai bine?
Din ceea ce am văzut. Tot atunci a apărut, în timp ce eram la Strasbourg, în „Le Monde", Raportul secret al lui Hruşciov, la Congresul XX al PCUS, care la noi nu s-a putut publica atunci. Nici în URSS nu s-a publicat, de altfel.
La nivelul partidului, în România, nu se discutase?
Nu. La noi, a fost chiar o politică de interzicere a oricărei dezbateri despre consecinţele stalinismului. Revenind, însă, am citit acest raport. Nu mi-a trecut prin cap să iau ziarul cu mine în ţară. Fred Mahler - un prieten - a făcut imprudenţa să ia cu el un ziar. La Vamă i-au descoperit ziarul. A fost pus în discuţie pentru a fi exclus din partid; eu i-am luat apărarea. Am spus: care este deosebirea între el şi mine? Şi eu am citit, dar nu am venit cu ziarul în ţară; doar era un material public, care a circulat peste tot. A fost, totuşi, sancţionat cu „vot de blam". Aceasta era atmosfera în 1956!
Aţi avut cunoştinţă când eraţi elev şi student despre „Fenomenul Piteşti", despre ceea ce se întâmpla cu preoţii şi intelectualii în temniţele comuniste?
Nu am ştiut de fenomenul Piteşti, nici despre alte locuri şi fapte de represiune. Am dezavuat şi condamnat, însă, nu o dată, ulterior, asemenea fapte şi practici.
Metodele represive ale Siguranţei erau mai puternice decât cele ale Securităţii?
Practicile s-au transmis de la unii la ceilalţi.
„Poate simbolic să însemne ceva imaginea unui demnitar după gratii."
Cel mai redutabil adversar
În condiţiile statutului meu de azi, de fost şef al statului, nu mă mai raportez la niciun adversar personalizat. Caut să fiu util, atât în calitatea mea de senator, cât şi în activitatea partidului din care fac parte şi al cărui fondator sunt.
Oamenii „din umbră"
Îmi displace ideea de a numi pe cineva ca fiind în „umbra" mea. De-a lungul vieţii şi inclusiv în ultimii 18 ani am avut un număr mare de colaboratori, prieteni, colegi, care au fost şi au rămas alături de mine, în momentele cele mai grele şi le sunt recunoscător.
Poveste de viaţă
„Aveam la şcoală şi colegi liberali sau ţărănişti"
Perioada pe care mi-o amintesc cu cea mai mare plăcere este cea de la liceul Spiru Haret. Am intrat în acest liceu în toamna anului 1944, în clasa a IV-a şi am stat până în `48. După reforma învăţământului din 1948 , Liceul „Spiru Haret" a devenit liceu de fete şi atunci, câţiva dintre noi, am continuat la liceul „Sf. Sava", pe care l-am terminat în `49. La „Spiru Haret", timp de patru ani, s-a format o comunitate foarte interesantă. De atunci am rămas în legătură, până astăzi, cu cei mai mulţi colegi de clasă. Pentru prima dată, ne-am reîntâlnit după 20 de ani. Ne-am despărţit la 19 ani, adolescenţi, şi ne-am reîntâlnit bărbaţi, unii cu chelie, alţii cu burtă. De atunci aproape în fiecare an ne întâlnim.
Prima victorie „politică" – înfiinţarea comitetelor de clasă
Ultima dată ne-am revăzut 17 colegi de clasă dintre cei 45. Unii au murit, alţii au plecat din ţară. Am rămas foarte legaţi, deşi am trăit o perioadă politică foarte agitată, după război. Au apărut şi disocieri politice. În clasa noastră erau colegi cu orientări de stânga, erau şi liberali, şi ţărănişti.
Eram o comunitate vie. În 1945 ne-am adresat „României libere", care avea o rubrică a elevului şi încerca să stimuleze o dezbatere a acestora asupra a ceea ce înseamnă democratizarea şcolii. Inclusiv elemente de autoconducere ale elevilor. S-a lansat atunci ideea constituirii de comitete de clasă ca formă de autoconducere a elevilor. Într-o recreaţie, am discutat cu toţii, inclusiv un fel de statut, conceput de noi, al unui astfel de comitet. Aprobarea ideii, în toamna anului 1945, de către Ministerul Educaţiei Naţionale, a constituit o satisfacţie comună, care ne-a sudat şi ne-a consolidat sentimentele de amiciţie şi solidaritate.
from: http://www.adevarul.ro/articole/ion-iliescu-adversarul-lui-basescu-este-basescu-insusi/340624
Adaugă un comentariu