Vă taie aripile, dar vă cresc polipii

Răsfoim Romania Liberă din 1990. Numărul din 10 ianuarie, la nici 15 zile de la moartea multor români, ale căror familii bănuiesc că nu au aflat mai multe decît ştim cu toţii despre cine le-au împuşcat fiii, fiicele, taţii sau mamele.

În zilele acelea nu citeam ziarul ca acum, cu detaşare şi ironie, ci cu sufletul la gură: era o presă liberă cum nu mai văzusem de cînd eram pe lume.

Limbajul nu mi se părea ciudat, pentru că nu ştiam cum arată cuvîntul scris în româneşte într-un ziar românesc contemporan. Citisem publicistica lui Eminescu, in ediţia Perpessicius, cele trei volume şi în completarea lor , cel interzis, tipărit prin anii ‘40, dar era cu totul altceva. Perpessicius a orbit descifrînd textele eminesciene. Eminescu a fost un mare creator de limbă, curată, românească şi un mare om de presă, chiar dacă subiectiv.

În cincizeci de ani, Romînia devenise o ţară sălbatică, cu o limbă ciudată, cu oameni chinuiţi, înfometaţi şi siluiţi.

Reflexele comunistoide le întîlnim şi astăzi, limba murdară inundă blogurile şi stadioanele, a dispărut mahalaua şi “maidanul cu dragoste”, pentru ca acum totul să devină o mahala şi un maidan cu sex.

Să luăm încă o porţie din ridicolul unei Românii stîlcite.

Aflăm de aici cum se procedează cu democraţia, ce-i faci, unde o bagi, pentru ca toată lumea să fie mulţumită. Din acele prime zile, săditul s-a tranformat în implementat.

În vremea aceea populaţia României era majoritar rurală. E adevărat, nici acum nu suntem cu mult mai breji. “Bă, ţărane!” auzit atît de des prin marile centre, a consemnat faptul că veşnicia s-a mutat de la sat la oraş, cu oameni cu tot. Dacă voiai să te dai milos, te “luai” de ţăran, îl boceai bine, şi constatai cît de fericit este el că poate face baie cu nevasta-sa moartă cu tot. Fraza sună cam aşa:

“Şi avusese omul casă gospodărească frumoasă, cu puţ, pompă şi hidrofor, o baie cît să-I ajungă lui şi nevestei, dusă cu amărăciune dintre cei vii.”

De la ţăran, să trecem la Regele Mihai. Începutul filozofiei despre ce şi cum să ne folosim de Majestatea Sa, aici am citit prima dată. “Republica, măreaţă vatră” care a transformat neuronii în rulmenţi. Citiţi cum se rostogoleşte prostia:

Am lăsat pentru final o frază care revine şi în zilele noastre cînd vine vorba despre dezvăluiri şi dosare. Înlocuiţi “Frontul Salvării Naţionale” cu “Uniunea” şi n-o să vă vină să credeţi ce citiţi:

“Cine? Cine nu are încredere în Frontul Salvării Naţionale, de a-şi permite, prost înţelegînd democraţia, să nu aştepte şi în continuare legile de bun simţ propuse pînă în prezent?! Cine nu are încredere s-o spună şi s-o motiveze, declinîndu-şi şi autoritatea morală!”

Aceiaşi limbă, aceiaşi tovarăşi, acelaşi Sinai, acelaşi pustiu.

Chestia asta cu “declinarea autorităţii morale” au prizat-o vreo doi contemporani de-ai noştrii, care de atunci vorbesc mai pe nas, ca bondarii.

Le-or fi tăiat ei aripile, dar şi lor le-au crescut polipii ş-acum sforăie de nu mai doarme nici un tovarăş, cît o fi el de frate; şi cînd aţipeşte cîte unul, stau cu rîndul să-şi păzească visele, să nu le tălmăcească careva.

from: http://rasvancristian.wordpress.com/2008/01/26/va-taie-aripile-dar-va-cresc-polipii/