Carol I al lui Sergiu Nicolaescu

În actualul context politic, degradant, în care mândria naţională se măsoară cu oameni de paie ca Iliescu sau Băsescu, cu derbedei ca Mitrea, Năstase, Tăriceanu et co., ultimul film al lui Sergiu Nicolaescu, Carol I, un documentar cu actori (docudrama), este o bombă aruncată în ograda peticită a clasei politice, este o lecţie de patriotism exemplar, o pagină de istorie românească şi europeană de o importanţă colosală. Punând în lumină exhaustivă figura nepereche a Regelui Carol I, filmul, după un scenariu de Emil Slotea, este ca o oglindă în care se reflectă o adevărată oaste de superbărbaţi, unul şi unul, de la Mihail Kogălniceanu la Ionel I.C. Brătianu, oglindă pe care Nicolaescu o pune în faţa bocilor şi altor pitici ai politicii de azi, în care cauţi cu lumânarea un bărbat destoinic. Unde sunt pe scena potitică postdecembristă bărbaţi comparabili cu aceia născuţi în jurul lui Carol I, creaţi de el, având autoritatea unor Carp, Marghiloman sau Duca? Şedinţa consiliului de coroană, în care se decide intrarea sau nu a României în primul război, controversa lui Carol cu fruntaşii partidelor pe tema aliaţilor, constituie o mare lecţie de democraţie, când regele acceptă punctul de vedere al consiliului, deşi era diferit de al său. Filmul are scene antologice în care triumfă principiile şi demnitatea acestor bărbaţi, răspunderea lor în faţa poporului şi a istoriei. Filmul este de un românism profund de la prima şi până la ultima fotogramă şi vă anunţ că sunt multe, mii, câte încap într-o peliculă de peste 2500 de metri. Structura filmului este pe ideea de flash-back, adică e dată de unghiul subiectiv al lui Carol I, bătrân, aflat în ultimile luni de viaţă ale anului 1914, când îşi rememorează domnia începută în 1866, cu momentul ei de vârf, Independenţa României. E partea cea mai frumoasă a acestei docudrame, când sunt inserate secvenţe din filmul Pentru patrie, unde ne reîntâlnim cu Amza Pellea, George Constantin şi alţi mari actori români. Cred că ideea lui Sergiu Nicolaescu de a realiza acest documentar poeneşte de la o realitate filmică, de la filmografia sa, de la faptul că în acest film, Pentru patrie, Nicolaescu joacă rolul lui Carol I. De aici s-au legat firesc faptele ulterioare, cu cadrele de la Castelul Peleş, realizate în regim de priză directă, remarcabile secvenţe de film artistic. Aşa sunt scenele cu Elisabeta (Marina Procopie) şi viitoarea regină Maria, şi mai ales cadrele ce preced moartea regelui, cu un moment memorabil când Carol se ridică de pe patul de suferinţă şi, după ce se uită în sertarul de la noptieră, unde îşi avea pistolul, se duce la fereastră, o deschide şi lacrimile de pe faţă se amestecă natural cu ploaia şi tunetele ce brăzdează cerul, cu privirea spre Dumnezeu, fiindcă deviza lui Carol a fost, aşa cum scria în dormitorul său: Nihil sine Deo. Aceste momente jucate, cu actori unul şi unul, de la Răzvan Vasilescu la debutanta Andreea Şofron, alternează cu documente de arhivă, cu voci din off sau cu un text rostit live de un comentator (Cristian Moţiu), o prezenţă vie, ca în filmele BBC-ului, cu multe secvenţe luate din filmele anterioare ale regizorului, în care sunt implicate lupte. Peste jumătate din film este apocalipsă. De la luptele pentru cucerirea Plevnei la cele din timpul primului război mondial, vedem numai măcel, dat fiind că domnia lui Carol I a fost brăzdată numai de războaie, o istorie plină de meandre, ca un labirint, în care Regele Carol I a fost firul Ariadnei, reuşind să iese biruitor, să fie ctitorul României moderne. Un străin ca el a ajuns să fie mândru că e român. Atitudinea lui Carol faţă de ruşi, de exemplu, este de o mare actualitate. Ca şi faţă de celelalte naţiuni ale Europei, antrenate în conflictul belic, ce făceau presiuni asupra sa, precum şi forţele politice din interior, dar în toate cazurile Carol şi-a păstrat demnitatea. Cumplită imagine a unei Europe răvăşite, în care totuşi România lui Carol I avea o identitate inconfundabilă. Şi pentru că, aşa cum zicea Eminescu, „de vrei viitorul a-l cunoaşte, întoarce-te în trecut”, filmul lui Nicolaescu ar trebui să constituie o vizionare obiligatorie pentru politicienii României în primul rând. El ilustrează perfect vorba lui Eminescu. Dacă vrem să construim viitorul României, trebuie neapărat făcute legăturile cu trecutul, pe care îl reprezintă ideal Carol I şi bărbaţii din jurul lui. Nu putem da vina numai pe comunism, că a distrus toţi bărbaţii de seamă ai ţării. Şi chair de este aşa, de ce nu se mai nasc alţii? De ce noii politicieni sunt la fel de ponta-gii ca şi cei îmbătrâniţi în rele?! Defilează parlamentul cu oameni ca Vanghelie sau Marko Bela, iar adevăraţii partioţi stau pe din afară, acum, când e nevoie mai mult decât oricând de aportul lor, când sunt la vârsta maturităţii politice! Ce istorie măreaţă a avut România se reflectă în filmul lui Sergiu Nicolaescu, un film-bornă, un film-reper. Şi cum era poporul de viteaz se vede în primul nostru film artistic de lung metraj Independenţa României (1912), produs cu sprijinul curţii regale, Carol I arătându-şi direct interesul pentru realizarea lui. Şi Nicolaescu are splendida idee de a reconstitui momentul primei vizionări, când Carol I vede acest film în sala de proiecţie a Castelui Peleş. Istoria se îmbină cu arta, documentul cu ficţiunea, unghiul obiectiv cu cel subiectiv. Rezultă o peliculă însemnată, ca o carte de vizită a istoriei moderne a României. Dar acest film este şi un testament sufletesc al regizorului Sergiu Nicolaescu, este marea sa confesiune în faţa istoriei, mesajul său biografic în faţa poporului român, pe care l-a slujit cu devotament prin copleşitoarea sa operă.

http://gridmodorcea.blogspot.com/2008/12/carol-i-al-lui-sergiu-nicolaescu.html