Regele Mihai si Regina Ana au fost vizitati de 80 de karatisti



Regele Mihai si Regina Ana, impreuna cu Principesa Margareta si Principele Radu, au fost vizitati, ieri, la Palatul Elisabeta, de aproximativ 80 de copii, practicanti de karate traditional, si de reprezentanti ai federatiei de specialitate. "Va felicitam pentru succesele extraordinare obtinute anul acesta la Campionatul Mondial de la Vilnius si la Campionatul European de la Praga.

Regii si Principii Romaniei s-au implicat dintotdeauna in sustinerea sporturilor si a marilor sportivi. Si noi continuam astazi cu bucurie aceasta traditie, cu atat mai mult cu cat sportul in cauza, karate traditional, este nobil, datator de disciplina, cavalerism, spirit de raspundere si generozitate", a declarat Alteta Sa.

Federatia de Karate Traditional se afla sub Inaltul Patronaj al Altetei Sale Regale, Principele Radu al Romaniei. Copiii au avut ocazia de a se fotografia cu membrii familiei regale, care le-au dat cate un cadou cu ocazia sarbatorilor de iarna. De asemenea, Regina Ana le-a cerut sportivilor sa faca si cateva demonstratii.

Anul acesta, sportivii FR de Karate Traditional si-au mentinut pozitia de lider european la disciplina Karate Traditional Shotokan Fudokan si au obtinut locul III la Mondialul din Vilnius.

www.gardianul.ro

Niciun comentariu

Un produs Blogger.