Prezentul se separa de viitor nu prin rupturi, ci prin constructie
Nu prea cred ca lupta intre generatii separa trecutul de prezent. Cred ca prezentul se separa de viitor prin constructie, nu prin rupturi. De aceea segmentul institutional, statal, este esential, fiindca el este expresia continuitatii in viata romaneasca. Cultura, politica, economia sunt instrumentele cu care se construieste. Institutiile sunt mortarul constructiei.
Luati ca exemplu carmuirea lui Carol I. Aceasta nu este numai actuala, moderna, ci si etern valabila. Daca cititi scrisorile lui, ai impresia ca vorbeste despre Bucurestiul anului 2009. Iti vine sa crezi ca scriitorul acestor epistole este un om al anilor nostri. Modernitatea lui venea din faptul ca felul sau de a construi era bazat pe valori ce nu se schimba odata cu generatiile: generozitate, viziune, loialitate, spirit de raspundere, puterea exemplului personal. Si devotament pentru cauze benigne societatii romanesti.
Conflictul intre generatii nu este intotdeauna intre nou si vechi. Imi aduc aminte ca am intalnit, in acesti ultimi nouasprezece ani, tineri pe care i-am considerat, impreuna cu Principesa, „homo sovieticus”. Am intalnit oameni de varste mai coapte care erau sclipitori, proaspeti si neatinsi de vreo mentalitate retrograda. Chiar in generatia celor de douazeci de ani, poti lesne gasi oameni care vorbesc intr-o perfecta limba de lemn. Nu in cea a generatiei mele, ci in limba de lemn a “generatiei web”.
In planul ideilor, este greu sa faci diferente intre generatii. Recitesc texte ale lui Zbigniew Brzezinsky si le gasesc de o prospetime, de o relevanta uimitoare. Nici o diferenta intre ce scrie el si ce scrie Fareed Zakaria, un om de generatia mea.
Lumea romaneasca politica, economica, militara si culturala de dinainte si cea de dupa 1848 au aratat diferit, dar nu au fost rupte una de alta. Istoria regala a Romaniei a traversat timpul prin leadership, nu prin mit. Regele Carol I a avut o concretete si un pragmatism anevoie de evaluat chiar astazi, si aceasta din cauza ca nu avem ochi pentru detalii, adica pentru adevar. Din pacate pentru regalitate si pentru Romania, in general, Carol I a fost precedat de mit si succedat de doua crime: fascismul si comunismul. Dar leadership-ul regal, format din loialitate, iubire si un spirit de raspundere aproape obsesiv, a fost cel care a traversat timpurile.
Aveti un exemplu straniu despre cum se poate inchide cercul destinului si al istoriei: Carol I a construit timp de 48 de ani, Mihai I a asteptat 48 de ani. Din caramizile constructiei primului si mortarul asteptarii celui de-al doilea s-a format zidul care ar putea fi astazi temelie pentru un nou inceput.
Stema, imnul, ziua nationala a Rominiei nu ar trebui sa fie reinventate. “Nihil sine Deo”, dictonul de pe stema noastra, nu are legatura cu generatia, persoana lui Carol I si nici macar cu Familia Regala, ci cu statalitatea. Pastrarea mostenirii este un legamant, nu un exercitiu de iubire sau conservatorism. Este spirit de raspundere fata de viitor si luciditate fata de trecut.
De altfel, nu este singurul dicton ramas de la regele fondator de stat modern si de dinastie. Pe Ordinul Carol I, cea mai inalta decoratie a Romaniei, scrie „Prin statornicie la izbanda”. Aceleasi cuvinte le gasim imprimate, in loc de zimti, pe frumoasele monede de argint de cinci sute de lei din 1941, cu chipul regelui Mihai I pe avers si profilul lui Stefan cel Mare in rugaciune pe revers. Pe Ordinul Coroana Romaniei sta scris “Prin noi insine”. Din pacate, realitatea zilelor noastre ne arata ca dictonul “Prin noi insine” este perfect valabil si in sens destructiv.
Priviti dictonul de pe stema Principelui de Wales. Acolo scrie, in limba germana: „Ich Dien”. Iar pe stema Familiei Regale britanice este scris, in limba franceza: „Honi soit qui mal y pense”. Sute de ani au trecut, relatiile Marii Britanii cu Germania si cu Franta nu au fost prea grozave, la diverse momente ale istoriei, dar simbolurile britanice nu s-au schimbat vreodata. Pe stema regala daneza sta scris, in limba franceza, “Je maintiendrai”.
Nu este anacronic sa ai trecut. Este anacronic sa traiesti in trecut. Nu este numai un mesaj, ci un crez, un simbol, o parte din identitate.
Stema, ca si imnul sau ziua nationala nu se explica. Se asuma. Trecutul nu se scuza, nu se solicita, se asuma. Mostenirea nu se alege, se asuma. „Nimic fara Dumnezeu” nu inseamna „nici un pas al zilei fara rugaciuni”. Nimic fara Dumnezeu inseamna spirit de raspundere, loialitate, credinta in bine, omenie, viziune, respect fata de lege si fata de semeni.
Adaugă un comentariu