Rolul mass – media in revolutia romana din decembrie 1989
În revoluţia romană din decembrie 1989 unul din principalele roluri l-a avut mass-media. Fiindcă presa internă era drastic controlată, s-a ajuns ca presa străină să contribuie la grăbirea evenimentelor. Din analiza revoluţiei din decembrie 1989 reiese că majoritatea mass-media a exagerat în transmiterea evenimentelor.
Printre procedeele utilizate de presă, fie ea scrisă, radio sau tv a fost realizarea de reportaje din care să reiasă că locuitorii români sunt privaţi de numeroase drepturi printre care dreptul la libera trecere a frontierei. Nu puţini au fost cei care beneficiind de şansa de a călătorii în străinătate nu s-au mai întors. Unii dintre cei care mergeau la un congres, conferinţă ştiinţifică sau întrecere sportivă în străinătate rămâneau acolo[1].
Din analizele efectuate reiese faptul că majoritatea mass-media a militat pentru destabilizarea situaţiei în ţările socialist - totalitare. Peste 67% din presa scrisă conţinea ştiri care porneau de la opinii emanate de clasa politică şi economică.[2] În transmiterea evenimentelor se acorda mai multă atenţie interpretării faptelor decât acestora în sine, ceea ce a dus la relatarea exagerată şi tendenţioasă a faptelor petrecute. Sunt de comparat două evenimente majore: războiul din Panama şi Revoluţia română. Au apărut zvonuri că la Timişoara au fost 4632 de morţi, 1282 de răniţii, 13214 arestaţi şi 7613 condamnaţi la moarte. Ştirea a apărut şi la Europa Liberă. Cifrele impresionante aveau menirea de a accentua starea de revoltă împotriva regimului Ceauşescu şi de a-i încuraja pe români să se ridice la luptă[3]. Aceste “statistici” au apărut la majoritatea televiziunilor din Europa şi în presa scrisă.[4]
Agenţia Guvernamentală de Informaţii ( USIA ) pentru anul 1989 a avut un buget de 1 miliard de dolari, sumă primită în schimbul transmiterii variantei americane în lume. Deţinea posturi de radio ca: Vocea Americii, Radio Libertatea, Europa Liberă. Pentru a putea observa câtă atenţie era acordată radioului în 1989 este necesar să vedem cifra pe care a primit-o Vocea Americii : 260 milioane dolari.[5]
Existau temeri în ceea ce priveşte URSS. Nu puţini au fost cei care s-au temut de implicarea acesteia în evenimentele din România. Unii se gândeau chiar la o intervenţie de tip Cehoslovacia 1968. De această dată însă nu mai era cazul. Dintr-o notă a ministrului de externe rus Eduard Sevardnadze către Gorbaciov aflăm: “Evenimentele din România din ultimele zile nu pot fi deocamdată judecate decât pe baza informaţiilor care ne vin telegrafic de la agenţii, mai ales din Occident. Informaţiile sunt deseori contradictorii şi nu permit formarea unei imagini adevărate. Încercările noastre de a obţine o versiune oficială de la Bucureşti n-au ajuns la nici un rezultat”[6].
După încheierea reuniunii la nivel înalt a C.E.E. din 10 noiembrie 1989, preşedintele Franţei, Francois Mitterand declara: “problema unor provincii cum ar fi Silezia, Mazuria, Prusia orientală trebuie să rămână intangibilă. În schimb nu trebuie să se omită existenţa divergenţelor între Ungaria şi România în problema Transilvaniei, sau problema Basarabiei. Franţa şi URSS trebuie să-şi reia rolul de asigurare a echilibrului în Europa, aşa cum au făcut-o de secole.”[7] Această declaraţia a venit pe fondul înţelegerii de la Yalta căreia îi conferea un rol însemnat SUA în Europa.
La nivelul contactelor diplomatice este de evidenţiat întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov. Această întâlnire a abordat discuţii privind redefinirea sferelor de influenţă şi elaborarea unei noi strategii care să le asigure un rol dominant în toate probleme internaţionale. În contextul politic al anului 1989, URSS a fost nevoită să facă anumite concesii în favoarea americanilor pe fondul obţinerii de ajutoare economice şi financiare. În sens mai larg, se urmărea stabilirea unui nou echilibru în Europa care să permită atenuarea treptată a diferenţelor de sistem politic şi economic între ţările socialiste şi cele capitaliste.[8] Se presupune că s-a discutat şi despre găsirea de metode prin care să se facă anumite presiuni asupra ţărilor “încă nereformate”. R.P. Chineza, Cuba şi România. În ceea ce priveşte România, preşedintele american era de părere că statele membre NATO, să continue aplicarea restricţiilor în relaţia cu ţara noastră. Solicitarea către URSS a fost similară în ceea ce priveşte livrările de ţiţei, gaz metan şi minereu de fier. Guvernele Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Italiei au hotărât împreună cu administraţia de la Washington ca fiecare să aibă un rol sporit în influenţarea Europei de Est, astfel încât: “să-şi asigure promovarea propriilor interese pe termen lung în această zonă.”[9]
La întalnirea dintre cancelarul Kohl şi preşedintele Mitterand, printre altele s-a hotărât: “să se intensifice aplicarea măsurilor elaborate în cadrul NATO pentru stimularea evoluţiilor din Europa de Est, îndeosebi prin sprijinirea constituirii unui front comun al forţelor de opoziţie din ţările socialiste.”[10] Una din hotărârile reuniunii de la Paris a şefilor de stat şi de guvern ai ţărilor membre ale CEE cu privire la ţara noastră era: “în contextul poziţiilor concertate ale SUA şi URSS, se are în vedere intensificarea acţiunilor vizând crearea unor tensiuni interne destabilizatoare, prin folosirea unor stări de nemulţumire şi incitări în mediul minorităţii maghiare, considerându-se că în acest fel România ar putea fi determinată să nu mai obstrucţioneze procesele ce au loc în Est”.[11]
Coroborat cu aceste hotărâri la nivel înalt, presa a adoptat poziţii similare. Astfel şi-a intensificat eforturile de a scoate în evidenţă toate nelegimităţile existente. Uneori a exegerat denaturat în transmiterea unor evenimente. Primul lucru despre care s-a scris a fost nerespectarea drepturilor omului, îngrădirea libertăţii cetăţenilor, rolul pe care l-a jucat Securitatea în viaţa oamenilor, problema minorităţilor, în special minoritatea maghiară, închiderea graniţelor pentru cetăţenii români. Toate acestea amplificate cu criza în care se găsea România au dus la starea generală în care o parte a populaţiei a riscat şi a ieşit în stradă pentru a se revolta împotriva regimului Ceauşescu. Acele momente au fost cruciale, presa jucând un rol esenţial, prin transmiterea informaţiilor, e drept majoritatea neverificate şi aberante, dar pe acest fond şi mai mulţi români erau nemulţumiţi ceea ce a crescut numărul revoltaţilor. După izbucnirea revoltei la Timişoara şi eliberarea oraşului, celelalte oraşe s-au revoltat, în special Bucureştiul, care a fost şi momentul când revolta, răscoală s-a transformat în revoluţie. Un moment aparte l-a constituit Televiziunea Naţională, prin numărul impresionant de morţi şi răniţi care a avut loc în jurul acesteia. Totodată un rol însemnat l-au jucat transmisiile TVR, cu revoluţionarii în direct anunţând întregii ţări deciziile care se luau. Aşa a aflat întreaga ţară despre fuga dictatorului, despre schimbările produse, despre numărul de morţi, despre alcătuirea FSN, despre executarea Ceauşeştilor şi multe altele. Aceste fapte s-au produs şi pe fondul schimbărilor de afară: “Zidul Berlinului căzuse, Cehoslovacia trecea prin revoluţia ei, de “catifea”, Bulgaria la fel, în RDG lumea era deja în fierbere şi vorbea deja de reunificarea celor două Germanii, iar Moscova asista la prăbuşirea acestor regimuri într-un mod neaşteptat de liniştit”[12]
Mass Media despre regimul Ceausescu
La “Radio France Internaţional” din 24 noiembrie 1989 apare relatarea lui Oleg Bogomolov: “Procesul care se desfăşoară în prezent în unele ţări din Europa de est are un caracter ireversibil şi de generalitate. Anumiţi conducători politici pot să nu fie conştienţi de necesitatea unor asemenea schimbări, dar viaţa însăşi le-o va impune. De aceea eu privesc cu un anumit optimism evoluţia viitoare a României”[13].
Din relatarea lui Radu Portocală, din aceeaşi zi “o sursă demnă de încredere din Europa de Est afirmă că sovieticii sunt acum decişi să se debaraseze de Ceauşescu”[14].
La 2 decembrie 1989, Buletinul de Ştiri al Casei Albe a publicat un interviu cu George Bush în care făcea următoarele afirmaţii referitor la România: “Aş dori să văd unele acţiuni în aceasta ţară (…) Nu ştiu când se va întâmpla acest lucru. Am trimis în România un nou ambasador, Alan Green, care îmi este prieten. L-am trimis în România tocmai pentru că este un om ferm şi intransigent, ce cunoaşte bine părerile mele despre democraţie şi libertate. Cred că Alan Green a plecat la 29.11.1989 spre România şi el va prezenta punctul nostru de vedere, al meu personal, preşedintelui Nicolae Ceauşescu. În orice caz vom încerca, dar va fi foarte greu”. În completarea acestei declaraţii, adjunctul secretarului de stat al SUA pentru problemele Europei şi Canadei, Raymond Seitz declara următoarele: “Nu pot să anticipez ce se va întâmpla în România. Este o ţară insensibilă sau imună la toate schimbările care au loc în Europa răsăriteană. Ea are unele particularităţi proprii. Situaţia drepturilor omului este de-a dreptul deprimantă. Pentru moment, nu există nici un indiciu că ceea ce s-a întâmplat în mod atât de fericit şi salutar în majoritatea altor regiuni din Europa răsăriteană se va întâmpla şi în România. Dar în orice caz îi ţinem pumnii”[15].
În Austria, Radiofuziunea naţională a început în data de 17 decembrie să transmită ştiri referitoare la “ciocnirile violente” de la Timişoara şi Arad. A doua zi însă nu s-au mai făcut referiri la această ştire în presă.[16]
În ceea ce priveşte cifra dată de Radio Budapesta, 70 000 de morţi din aceeasi zi, începutul revoltei în Timişoara, autorităţile romane au apreciat-o ca fiind “foarte exagerată”.[17]
În 18 decembrie 1989, la ora 01:04 Agenţia Deutsche Presse Agentur, transmitea: “Câţiva tineri au fost bătuţi… mai multe persoane au fost arestate”. Associated Press (A.P.), ora 05:01, relata din Viena: “Nu a fost dat nici un număr pentru cei arestaţi şi nici pentru cei răniţi” Reuter, 15:48, Budapesta: “Numeroşi răniţi şi arestaţi”. Agenţia France Press, (AFP), 16:40, Budapesta: “Au existat numeroşi răniţi şi posibil chiar o victimă… pare să fi fost o femeie sau un copil”. United Press International (UPI), 22:05, Budapesta: “Au murit mai mulţi oameni…, o femeie a fost călcată mortal de un tanc… O locuitoare a Timişoarei, într-un interviu telefonic transmis de televiziunea de stat austriacă, a spus că a văzut cadavrele a patru soldaţi”.[18]
În 18 decembrie, România şi-a închis graniţele cu Ungaria şi Iugoslavia după ce în prealabil în urma ciocnirilor dintre poliţie şi populaţie au murit câţiva oameni. Graniţele au fost închise cu scopul de a nu se transmite în occident veşti despre cele ce se petreceau la Timişoara. Agenţia de presă Taniug afirma că forţele securităţii române au preluat controlul oraşului Timişoara. În faţa ambasadei române din Budapesta au protestat 25 000 de refugiaţi unguri şi români. De asemenea, cancelarul german Helmuth Kohl aflată în vizită la Budapesta, şi-a exprimat îngrijorarea pentru minoritatea germană în număr de peste 200 000. A condamnat şi nerespectarea drepturilor omului. Omologul său, Nemeth afirma: “poporul român e interesat să găsească cât mai repede cu putinţă, un model care să i se potrivească. Singura cale este prin reformă, democraţie şi dezvoltare.”[19]
La 19 decembrie, Radio Moscova relatează prima dată despre luptele de la Timişoara. Agenţia TASS confirma “tensiunea nedisimulată” măcelului din Timişoara. Şoferii ce transportau mormane de cadavre şi pentru a elimina orice martori erau împuşcaţi în ceafă de către poliţia secretă.
Majoritatea stirilor transmise sunt parvenite de la studenţi, turişti, emigranţi. De aici şi exagerarea cifrelor privind morţii şi răniţii care merg până la câteva mii de morţi. Radio Budapesta, în dimineaţa zilei de 19 decembrie relata că la Timişoara numărul morţilor este de 300 - 400. Emiţând acestă ştire, celelalte agenţii şi-au canalizat atenţia către Radio Budapesta. Astfel, la 09:37 Center Monitoring Departament, din München menţiona că într-un spital din Timisoara se aflau 200 de pacienţi care au murit în urma rănilor. Associated Press transmite din Viena, la 11:25, o convorbire telefonică cu un tânăr maghiar care declara că avea mai multe rude care lucrau ca doctori în spitalele din Timisoara. Acesta afirma că “într-un singur spital erau 250 de morţi, printre cei ucişi fiind mai mulţi copii. Circa 30% dintre cei ucişi şi răniţi erau etnici maghiari, ceilalţi etnici români”. AFP, ora 13:02: “Mii de morţi la morga spitalului”, Vocea Americii, 21:00, “câteva sute”. Radio Europa Liberă, 22:15: “Numărul morţilor variază de la doi la câteva sute… specificăm că aceste cifre nu sunt confirmate”. Tanjug, 22:52: Aproximativ 2 000 oameni”. „El Pais” edita: “cetăţenii torturaţi, copiii împuşcaţi, desfiguraţi cu acid”.[20] Într-un articol din Baltimore Sun din 20 decembrie se vorbeşte despre stricteţea cu care era controlată mass - media, despre cetăţenii temători de a intra în vorbă cu cetăţenii străini, cât şi despre demonstraţiile controlate la maxim şi regizate pentru a-l slavii pe conducătorul român. Aceştia îşi dezvoltă articolul pe baza declaraţiei lui Ceauşescu: „Tot ce cer de la ziarişti este ca ei să raporteze adevărul”. Se poate aprecia clar că “adevărul” era deţinut de partid, iar orice luare de poziţie era privită ca încercare de complot împotriva statului şi a instituţiilor sale de drept. Ştirile care nu conveneau conducerii superioare a partidului erau sistate. Mass - media occidentală a fost împiedicată să vorbească cu disidenţii români. Conform analizei ziaristului Kay Withers, presa era devotată cultului personalităţii iar arta slăvea şi întărea principiile nobile ale umanismului socialist. Un lucru care nu a putut fi împiedicat de regimul Ceauşescu a fost transmiterea de ştiri de către staţiile de radio occidentale. Acestea transmiteau ştiri necenzurate, iar de-a lungul graniţelor se puteau viziona programele Tv ale vecinilor noştri. Astfel românii puteau urmării programele Televiziunilor bulgare, iugoslave, ungare şi chiar ale Uniunii Sovietice. Ziaristul american îşi încheie articolul cu un crez al lui Ceauşescu: „Este singura soluţie de progres. Capitalismul a înlocuit feudalismul, şi comunismul va înlocui capitalismul. ” În Financial Times din 20 decembrie după ce se face o analiză a dictaturii lui Ceauşescu, autorii demonstrând că şeful statului român a dus o politica de independenţă faţă de Moscova, fiind diferit de ceilalţi lideri sateliţi ai Uniunii Sovietice, spre sfârşitul perioadei sale a luat o serie de măsuri care i-au adus sfârşitul. Unul din motivele enunţate în articol, împotriva lui Ceauşescu este faptul că a folosit forţa armată împotriva poporului său, în locul renunţării paşnice la putere. Ministrul de stat în departamentul britanic de externe, William Waldgrave a făcut un apel la forţele securităţii în care acestea să “reprezinte adevărata dorinţă a poporului român şi să înlăture regimul actual”. O poziţie critică la adresa lui Ceauşescu a adoptat şi ministrul de externe sovietic care a condamnat omorurile din România. Statele Unite au propus adoptarea unei luări de poziţie împreună cu statele din Europa occidentală.
Ziarul olandez “Blik” din 27 decembrie relata că s-au înregistrat 100 000 de morţi, la Timişoara peste 4 000 de oameni au fost aruncaţi într-o groapă uriaşă. Le-au fost scoase hainele de pe ei, smulse inelele, furate ceasurile şi alte bijuterii [...] Înainte de a fi mitraliaţi, li se legau mâinile şi picioarele cu sârmă ghimpată, corpurile erau torturate, organele genitale smulse sau contuzionate. Mulţi au fost aruncaţi de vii în groapă, apoi omoraţi cu apă fierbinte. După fuga securiştilor cadavrele au fost deshumate. Numai în oraşul Timişoara unde a început insurecţia, au pierit 12 000 de cetăţeni [...] Securitatea a împuşcat 800 de copii. Printre ei, 45 asistau la un spectacol de teatru de păpuşi. Mitralierele i-au secerat. Un medic ar fi declarat ca făcea operaţii pe bandă rulantă: “Trebuie să ne ocupăm de 50 000 de răniţi”.[21] “Le Nouvel Observateur” din 28 decembrie 1989 relata: “cadavrele erau păstrate în locuri secrete pentru a fi înmormântate şi arse”. Mergând pe această idee, s-a ajuns la a compara nazismul cu comunismul. Acelaşi ziar: “sfârşitul nazismului, iar azi sfârşitul comunismului”. În ziarul “La Libre Belgique“ se scria: “în osuare au fost găsite cadavre într-o stare indescriptibilă, mâini şi picioare tăiate, unghii smulse, capete pe jumătate desprinse de pe corp, feţe arse cu acid.
Cu toate că revoluţia trecuse, în Le Figaro din 30 ianuarie 1990 apare ştirea conform căreia masacrul de la Timişoara era regizat.[22] Conform săptămânalului francez „Le Point”, Ceauşescu fusese informat de serviciile secrete francez şi italian că va fi răsturnat în cursul anului 1989.[23]
Acestei afirmaţii i se mai aduceau şi precizări, anume că “operaţia va fi declanşata prin manifestaţii de strada şi va cuprinde o intervenţie a regelui Mihai al României la posturile ungare, cu destinaţia România”. Se preciza că intervenţia acestuia va avea loc curând. Interesant că “Europa Liberă” nu a transmis această ştire.[24] Timpul ne-a arătat că a fost viabilă.
Activitatea Agentiilor de presă
Presa a fost activă şi în timpul desfăşurării revoluţiei, ca urmare a împrăştiat zvonuri care mai de care mai răsunătoare: au otrăvit apa de băut, au furat rezerva de sânge din Spitalul de Urgenţă, se intenţiona inundarea oraşelor[25], etc. Cetăţenii erau chemaţi să lupte pentru schimbarea regimului odios şi instaurarea democraţiei, să elibereze ţara de terorişti, securişti.
Starea de revolta din Timişoara a adus România în atenţia presei occidentale. Datorită izolării în care se aflase până atunci informaţiile despre România au emanat sub semnul surprizei şi al uimirii. Primele informaţii despre evenimentele de la Timişoara sunt aduse la Viena şi Budapesta de călătorii care veneau din România. Cotidianul „Die Welt” a fost unul din primele ziare care s-a ocupat de relatarea celor ce se petreceau în Timişoara. În centrul evenimentelor relatate de presă se afla pastorul Tokeş. Agenţia română de presă Agerpres, nu a transmis nimic despre evenimentele din Timişoara, cu toate că sute de manifestanţi au început să protesteze în faţa Ambasadei Române din Budapesta.[26] Proteste au avut loc şi în faţa ambasadelor României din Viena, Paris, Moscova, Sofia, Varşovia.
Pentru că starea de panică era în continuă creştere, susţinută de relatările care erau redate de mass - media fără a fi în prealabil verificate, s-a ajuns la o stare în care se credea că în România s-au petrecut lucruri abominabile. Spre exemplu, la 18 decembrie, un medic român din Graz venit în România, relatează “masacrul” din Timişoara. Sub ochii acestuia o femeie este strivită de şenilele unui tanc. Străzile oraşului sunt “acoperite de sânge”. Un alt cetăţean austriac de origine română confirma că a văzut “scene inimaginabile” şi camioane transportând “metri cubi de cadavre în gropi comune”. Oraşul era fără apă şi lumină. Studenţii sirieni, greci, care au reuşit să treacă graniţa în Iugoslavia vorbesc despre sute de morţi în morga spitalului din Timişoara. “Radio Bucureşti” confirma incidente în principalele oraşe ale ţării. Ministrul de externe Istvan Oesz declara că “au fost morţi la Timişoara”. Agenţia de presa austriaca “Kathpress” avansează cifra de 400 de morţi la Timişoara.
În ceea ce priveşte URSS, ministrul de externe declara: “urmărim cu atenţie ce se petrece de-a lungul frontierelor noastre”.
Rămasă singura ţară din blocul sovietic în care regimul nu se schimbase, majoritatea guvernelor ţărilor democratice şi-au intensificat eforturile în a crea unele premise care să ducă la înlăturarea dictatorului. La aceste eforturi a contribuit şi mass-media. Agenţia BTA a relatat despre închiderea graniţelor, despre incidentele care ar fi avut loc între grănicerii români şi grupuri de turişti bulgari şi polonezi. Agenţia TANIUG, a informat despre ciocnirile dintre miile de demonstranţi veniţi în apărarea pastorului Tokeş şi miliţie. Ziarul Pravda publica un articol cu titlul “Situaţia din România” în care relatează că pe străzile din Bucureşti au apărut patrule mixte militare, miliţie şi gărzi patriotice. Deoarece presa din URSS a acordat spaţii largi evenimentelor din România, aceasta a relatat pe larg: “Sovetskaia Rossia” a publicat un articol cu titlul “Încordare cu vecinii - înăsprirea regimului de frontieră”, “Izvestia” titra “Încordare în România”, “Selskaia Jizni” cu titlul “Încordare la graniţele României”, “Komsomolskaia Pravda” cu titlul: “Dezordine în România”.[27] Acestea sunt doar unele dintre gazetele şi titlurile apărute cu privire la evenimentele din România.
Franţa a condamnat categoric regimul de la Bucureşti prin primul ministru Michel Rocard: “Vreau să îmi exprim sentimentul de oroare şi de indignare pe care acest regim mi-l inspiră şi ni-l inspiră tuturor. Poporul român are dreptul, ca toate celelalte, la democraţie, la libertate şi la respectul drepturilor sale! Franţa întreagă şi Adunarea Naţională sunt solidare cu poporul român oprimat! Regimul lui Ceauşescu nu va putea să continue să-şi bată joc de Europa şi de drepturile cele mai elementare ale omului. Soarta rezervată acestor dictatori e cea a tuturor regimurilor nefaste de acest tip. Va cădea”. La rândul său preşedintele Franţei, Mitterand a condamnat regimul lui Ceauşescu: “Nu e un regim ideologic, e un regim personal, familial, care nu are nici un motiv cinstit să subziste. Sunt convins că zilele acestui regim, într-o Europă aflată în plină evoluţie, sunt numărate. Dar cu ce preţ? În concluzie condamn acest regim!”[28]
În 20 decembrie, Eugen Ionescu, a acordat un interviu Radioului Vocea Americii, în care îşi exprima convingerea că în final românii vor birui. Totodată condamna categoric pe cei care trăgeau “sunt nişte criminali şi nişte canalii şi nişte idioţi cei care au hotărât să tragă! [29] Opinii a exprimat şi pictorul Eugen Mihăescu de la New York: “spitalele sunt pline, morga este plină şi oamenii continuă să iasă pe stradă. Şi se va şti şi se ştie, totuşi, nu se poate ascunde crima sângeroasă pe care a făcut-o acest criminal”[30]. Poetul Andrei Codrescu era convins că vremea lui Ceauşescu se aproprie de sfârşit: “Brutalitatea regimului Ceauşescu a revoltat întreaga lume civilizată! Nici în Uganda nu s-au măcelarit copiii! Ceauşescu a pierdut şi respectul celor mai asprii comunişti. Este un terorist! Eu cred că se vede începutul sfârşitului la noi! Ceauşescu nu poate să supravieţuiască singur, dispreţuit de popor, izolat de lumea civilizată, el nu poate să încuie la nesfârşit poporul într-un lagăr de sârmă ghimpată, lumea lui a trecut!”[31]
La 20 decembrie, Reuter transmite din Belgrad: “De când forţele Securităţii au intervenit cu tancuri şi elicoptere împotriva demonstranţilor anti-guvernamentali, au fost ucişi pâna la 2 000 de oameni”. Tot Reuter, de data aceasta de la Budapesta, la ora 14:20, relatează că “ministrul de externe ungar, Gyula Horn, a spus că mai multe sute de oameni au fost ucişi şi răniţi la Timişoara când miliţia şi armata au atacat demonstranţii. Reuter, la 20:57 din Berlinul de Răsărit, ştire preluată de la AND: “circa 3 000-4 000″.
Dreapta franceză era mai radicală şi se pronunţa prin vocea fostului premier R. Barre în 21 decembrie să-şi recheme ambasadorul. „La lettre de la Nation“ evoca datoria de a interveni într-o ţară, dacă drepturile omului sunt ameninţate.[32]
Ca urmare a relatărilor mass-media şi a instigării anumitor persoane, oamenii au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva regimului, cu speranţa că de data asta vor reuşi. Aşa au ieşit în stradă pe 20 decembrie la Timişoara muncitorii de la unităţile industriale timişorene, care, alături de zeci de mii de manifestanţi, în coloane impresionante (în jur de 200 000) au ocupat Piaţa Operei unde se scanda: “Noi suntem poporul”, “Voi pe cine apăraţi?”, “Armata e cu noi”, “Nu vă fie frică, Ceauşescu pică”. În aceste condiţii armata se retrage, multe unităţi fraternizând cu manifestanţii. Timişoara devine primul oraş liber. La o zi distanta, 21 decembrie, are loc memorabilul miting în Piaţa Palatului. Participanţii purtau lozinci în care îi acuzau pe cei care abandonaseră ideile regimului.
În Financial Times din 21 decembrie, era reluată teza lui Ceauşescu conform căreia acesta aprecia că evenimentele din Timişoara se datorează acţiunilor internaţionale şi teroriste. Agenţia Est - Germană ADN, citând români stabiliţi în Germania de Est, a relatat că securiştii au omorât între 3 000 şi 4 000 de demonstranţi în Timişoara. Agenţia iugoslavă Taniug relata că 30 de copii au fost masacraţi de poliţie în Timişoara. Aceeaşi agenţie relata că pasagerii sosiţi cu trenul în oraşul Vrsac de la graniţa cu Iugoslavia au vazut un masacru în faţa catedralei. Aceştia relatau că 36 de copii care duceau lumânări într-o paradă în care cereau pâine, pace şi demnitate umană au fost omorâţi.
Ceauşescu a declarat stare de urgenţă în Timişoara. Această stare a fost însoţită de un comunicat al Agerpres, în care anunţa că circulaţia după 11 noaptea şi reuniuni de mai mult de 5 persoane au fost interzise, în vederea “violării serioase a ordinii publice în judeţul Timiş, prin acte de terorism, vandalism şi distrugere a bunului public”. Ceauşescu nu a încetat să critice evenimentele din Timişoara, fiind de părere că acestea erau menite să provoace dezordine şi să distrugă instituţiile din ţară. De vină erau imperialiştii, revansarzii, iredentiştii şi serviciile de spionaj străine. Ceauşescu a rămas pe poziţii şi în ceasul al doisprezecelea, el îndemnând la înţelegere deplină pentru apărarea socialismului şi pentru evitarea repetării unor astfel de incidente. Agenţia Taniug citând consulatul iugoslav din Timişoara raporta că peste 50 000 de oameni au mărşăluit pe străzi. Taniug afirma că poliţia nu a deschis focul, în timp ce o organizaţie românească pentru drepturile omului din Paris a declarat ca aceasta a folosit forţa împotriva demonstranţilor. Ministrul de externe maghiar, Gyula Horn, afirma în faţa parlamentului “sute au fost omorâţi şi răniţi”.
Mitingul era transmis de televiziune şi radio, în prezenţa lui Nicolae şi Elena Ceauşescu, alături de care se aflau cei mai importanţi membri din CPEx şi nu numai. Cum era de aşteptat Ceauşescu a acuzat pe cei care au destabilizat ordinea la Timişoara şi a promis măsuri ferme împotriva acestor “elemente huliganice din Timişoara”. Printr-un moment de panica creat de o busculadă, amplificat de explozia unei petarde lumea începe să fugă. Transmisiunea în direct se întrerupe. Când se reia transmisiunea, Ceauşescu făcea tot felul de promisiuni de îmbunătăţire a stării materiale a oamenilor. Se aud zgomote de elicoptere, tancuri, începe să se strige împotriva cuplului dictatorial. Încep să se scandeze lozinci ca: “Jos dictatura”, “Libertate” etc. Acesta a fost practic momentul psihologic în care s-a hotărât soarta cuplului dictatorial şi a regimului acestora. După fuga acestora cu elicopterul mulţimea a început să scandeze cu mai multă ardoare împotriva regimului.
Rapoartele mass-media dupa 20 decembrie 1989
Starea populaţiei din 21 decembrie 1989 se dovedea din ce în ce mai greu de controlat. Astfel Europa Liberă transmite: “Grevă generală la Arad; la Arad forţele armate au fraternizat cu populaţia, iar tancurile au fost văzute împodobite cu steaguri româneşti, din care a fost ruptă stema de partid.
Despre evenimentele de la Bucureşti agentia TASS transmitea că străzile de acces spre Piaţa Universităţii sunt blocate de forţe ale securităţii. De asemenea pe aceste străzi patrulau tancuri iar piaţa era survolată de elicoptere militare. Un grup de tineri masaţi în faţa soldaţilor scanda: ”Armata e cu noi” şi “Fără violenţă”.
În 21 decembrie la ora 15:16, la Viena apare o ştire a agenţiei ungare MTI: “în România, au loc demonstraţiile în care au fost ucişi până la 4000 de oameni continuă”[33].
La ora 17.00, Europa Liberă, informează despre o conferinţă a ministrului de externe ungar, la care acesta a declarat că potrivit unor informaţii credibile, în vestul României au loc ciocniri între forţele armate şi cele ale Securităţii. “Se pare că unii soldaţi au refuzat să execute ordinele de a trage în demonstranţi şi s-au alăturat manifestanţilor. Horn a informat totodată că potrivit informaţiilor deţinute, între 1 000 - 2 000 de persoane au fost ucise la Timişoara şi în împrejurimi, ca urmare a ciocnirilor dintre forţele Securităţii şi demonstranţi”.[34]
Europa Liberă transmite că în Bucureşti, în jur de 20 de persoane au fost împuşcate. După amiază, Ambasada americană a confirmat uciderea cu arme automate a 11 tineri. Tot în aceeaşi zi, demonstraţiile au continuat. În transmiterea informaţiilor Europa Liberă relata că la proteste au luat parte zeci de mii de oameni, iar piaţa palatului era înconjurată de vehicule blindate.
Pe fondul manifestaţiilor din Timişoara şi Bucureşti, oamenii au prins curaj şi au ieşit în stradă şi în principalele reşedinţe de judeţ. Manifestaţii s-au înregistrat la Cluj, Craiova, Iaşi, Sibiu, Reşiţa. În urma relatărilor a doi străini care au părăsit România, reiese că Securitatea a deschis focul la Arad. De asemenea doi polonezi au declarat că au văzut tancuri care s-au îndreptat cu viteză în mulţimea de demonstranţi. Europa Liberă transmitea că zeci de mii de oameni au ieşit în stradă, în pofida stării de urgenţă impusă de regim. Au aparut cazuri în care soldaţii s-au alăturat protestatarilor.
Radio Moscova în limba română şi Agenţia TASS relatau că la Timişoara fabricile, uzinele şi întreprinderile au fost ocupate de muncitori. Aceştia au intrat în grevă ameninţând că dacă nu le sunt ascultate cererile aruncă fabricile în aer. Cerinţele acestora erau: tragerea la răspundere a conducerii de partid, a liderilor militari şi a altor conducători care au permis să se ajungă la represiunea sângeroasă de la Timişoara, demisia conducerii de la Bucureşti şi retragerea unităţilor militare aduse special pentru aceste evenimente[35].
Pe acest fundal s-a constituit Comitetul pentru Democraţie Socialistă care cerea demisia lui Ceauşescu şi organizarea de alegeri libere.
Oficiali ai diplomaţiei engleze la Bucureşti au relatat că în apropierea Ambasadei americane se află opt sau nouă cadavre ale unor tineri neînarmaţi, împuşcate în cap. Jonathan Lamb, diplomat englez, într-o intervenţie telefonică la un post de televiziune englez, transmitea din Bucureşti că împuşcăturile nu au încetat, pe cer au fost zărite gloanţe trasoare. În intervenţia sa, Lamb a făcut referire şi la cuvântarea de la miting a lui Ceauşescu, când acesta a fost întrerupt de huiduieli şi fluierături. În acele momente transmisiunea în direct fiind oprită câteva momente după care Ceauşescu a revenit reuşind să îşi termine discursul. Diplomatul englez a făcut referire şi la starea de panică din Bucureşti în acele momente: “am văzut femei plângând şi ambulanţe. Piaţa era ocupată de o mare mulţime de tineri veniţi sau rămaşi după încheierea demonstraţiei oficiale. Ei sunt înconjuraţi de forţe de securitate şi de maşini blindate. Deasupra mulţimii zburau elicoptere militare”. Oficialul englez îşi încheia interventia astfel: “Până în jurul orei 17,15 între demonstranţi şi Securitate nu s-a întâmplat nimic, fiecare parte aşteptând ca cealaltă să facă prima mişcare. Apoi Securitatea a atacat mulţimea şi au fost auzite împuşcături. Tinerii scandau: “Jos cu Ceausescu! Libertate! Timisoara![36]“.
Reacţii din partea statelor est europene cu privire la evenimentele din România, sunt prezentate la Europa Liberă astfel: în Cehoslovacia partidul comunist a rupt relaţiile cu actuala conducere a Partidului Comunist Român. Ungaria a decis să abroge Tratatul de prietenie şi colaborare cu România încheiat în 1948 şi a cerut convocarea urgentă a Consiliului de Securitate ONU. În ceea ce priveşte URSS, Mihail Gorbaciov a îndemnat la calm declarând că nu se poate face încă o evaluare obiectiva a evenimentelor de la Bucureşti. În acest sens l-a convocat pe reprezentantul României la Moscova la Ministerul de Externe Sovietic pentru detalii. Astfel a procedat şi cu ambasadorul sovietic de la Bucureşti, transmiţându-i să ia legătura cu liderii români. Polonia, prin Solidaritatea a condamnat în termeni duri regimul de la Bucureşti. În Germania de Est, sute de demonstranţi au protestat în faţa Ambasadei României, scandând lozinci anti Ceauşescu şi cerând expulzarea ambasadorului român. Germania răsăriteană cât şi guvernul de la Bonn şi-au retras ambasadorii de la Bucureşti. Bulgaria a condamnat la rândul ei regimul de la Bucureşti, ziariştii de la B.T.A. cerând Bulgariei să trimită telegrame lui Ceauşescu în care să protesteze împotriva terorii sângeroase.[37]
La Washington, adjunctul secretarului de stat, l-a convocat pe ambasadorul român, Ion Stoicici pentru a-i înmâna o notă de protest, însă acesta a motivat că nu este disponibil. În această direcţie SUA au luat contact cu Moscova, cerându-i să-şi exercite influenţa cu scopul de a stopa masacrările din România. În sprijinul manifestanţilor s-a alăturat şi preşedintele Franţei, Francois Mitterrand. Acesta era de părere că zilele lui Ceauşescu sunt numărate. Germania de vest şi-a îndemnat cetăţenii să părăsească România. Regele Mihai, aflat la Paris declara: “armata română ar trebui să intervină în ajutorul celor care se opun guvernului comunist de la Bucureşti”. Acesta era de părere că trebuie format un guvern provizoriu care să restaureze democraţia în România.
Din Sibiu sunt redate la Europa Liberă ştiri în legatură cu fiul dictatorului, Nicu Ceauşescu. Acesta ar fi trebuit să fie comandantul trupelor locale, dar nu se mai afla în oraş. Trupele care au intervenit pentru a împrăştia manifestanţii au fost cele ale Securităţii.
Tot în ziua de 22 decembrie a fost redat un mesaj din partea “Congresului Mondial Românesc” din SUA: “ne exprimăm solidaritatea cu toţi cei care astăzi şi în zilele trecute au reuşit să-şi ia soarta în mâini şi să încerce să zdruncine din temelii dictatura criminalului Ceauşescu. Suntem solidari integral.” Aceştia îşi încheiau mesajul astfel: “Suntem alături de eroii, care, înfruntând cu pieptul gol gloanţele trupelor de Securitate, au îndrăznit să-l înfrunte pe tiranul Ceauşescu. Un singur gând ne animă azi. Suntem alături de voi cu sufletul, vă spunem: declaraţi greva generală, constituiţi comitete de cetăţeni, staţi de vorbă cu ostaşii forţelor armate, staţi de vorbă cu ostaşii forţelor de Securitate, transmiţându-le mesajul nostru: Nici un glonţ împotriva propriilor fraţi. Trăiască România liberă şi democratică!”[38]. Fostul ambasador american, David Fundenburk a ţinut să îşi arate sprijinul şi solidaritatea cu poporul român, îndemnând totodată la rezistenţă: “Eu cred că clopotul libertăţii o să sune pentru libertatea pământului României din anul 1990. Din 1990 cred că vom putea spune “Bine ai venit, libertate”[39]. Pe fondul acestor evenimente a recomandat guvernului american să retragă ambasadorul american din Bucureşti şi să întrerupă relaţiile comerciale şi orice fel de alte schimburi cu regimul Ceauşescu. Academia Româno - Americană de Ştiinţe şi Arte a ţinut să îşi exprime la rândul ei solidaritatea cu miile de demonstranţi. Aceştia erau de părere că “a venit timpul ca şi România, ultimul bastion al stalinismului, o ţară total închisă, lugubră, un negativ fotografic al restului Europei răsăritene, cum o caracterizează în aceste zile presa occidentală, să înlocuiască guvernanţii barbari şi criminali şi să păşească pe drumul reformelor….”[40]. Se pronunţă pentru condamnarea regimului criminal, demisia imediată a lui N. Ceauşescu şi a acoliţilor săi, pentru evitarea vărsării de sânge.
La 22 decembrie, Europa Liberă, a prezentat declaraţia lui George Palade, în care acesta îşi exprima nemulţumirea faţă de cruzimea represiunii, de faptul că guvernul român nu respectă drepturile civile ale cetăţenilor. Acesta era de părere că partidul şi armata trebuie să-l abandoneze pe Ceauşescu: “Populaţia României l-a abandonat de mult pe Nicolae Ceauşescu! În criza care afectează ţara în momentul de faţă, e rândul partidului său, armatei, să-l abandoneze pe Ceauşescu fără rezerve pentru totdeauna”.[41] Acelaşi post de radio, a transmis în dimineaţa zilei comentariul lui Monica Lovinescu în care arăta interesul ţărilor occidentale şi adeziunea acestora cu manifestanţii: “aproape că nici la căderea zidului Berlinului, canalele de televiziune particulare şi oficiale ca şi posturile de radio, n-au acordat o mai mare importanţă ca azi (insurecţiei din România). Aceasta afirma că a participat la două emisiuni la Radio şi o emisiune la Televiziune. La televiziune se mai aflau Mihnea Berindei, Paul Goma, Mihai Dinu Gheorghiu, Maria Mailat, Mircea Iorgulescu, Virgil Tănase şi Sanda Stolojan. Starea de euforie i-a cuprins pe toţi în momentul când Mircea Dinescu a anunţat fuga cuplului Ceauşescu. Pe lângă aceste imagini, erau prezentate şi altele mai puţin obiective. “Imagini cu cele 4630 de trupuri mutilate din groapa comună de la Timişoara!” Monica Lovinescu conchide: “imaginile, cuvintele, stările se succedau în acelaşi ritm vertiginos, cel mai vertiginos din tot restul Europei Răsăritene, în care soseau şi ştirile din România.[42]
La 22 decembrie, la ora 02:45, la Radio Budapesta, corespondentul Jósef Orosz, din Arad, arăta că este război civil! În aceeaşi zi, în jurul orei 09:00, Emil Hurezeanu, cita din declaraţia unei perechi poloneze intervievată de Televiziunea maghiară, conform căreia “unităţile Securităţii trăgeau ieri într-o mulţime de aproximativ 3 000 de persoane la Arad… „ Această ştire până în momentul de faţă nu a devenit plauzibilă. Spre seara, acelaşi post de radio, revine şi creionează atmosfera de euforie, sărbătoare şi pace, evidenţiind că nimeni nu crede că ar exista morţi şi răniţi.
La 22 decembrie Radio Budapesta, la ora 19:00, relata despre înfruntările de la Târgu Mureş. “Momentan se mai trage cu artilerie grea, securiştii trag şi asupra militarilor… Ieri s-a tras încă doar cu tunuri de apă, dar seara au fost şi împuşcături”.[43]
Vocea Americii a transmis la ora 20:00 ştiri preluate de la agenţia Taniug conform cărora armata a izolat grupuri de securişti înarmaţi, obediente încă lui Ceauşescu. De asemea se astepta ca luptele să se înteţească în timpul nopţii.
Ştiri contradictorii continuă şi în zilele următoare. Astfel, la 23 decembrie, Radio Budapesta (R. B.), la ora 20.00, menţiona: “Corespondenţii Televiziunii sovietice au transmis că la Timişoara, după ora şapte seara, au reînceput luptele. Anterior au fost paraşutate în oras trupe ale Securităţii”.[44]
La 23 decembrie, Vocea Americii, ora 20:00, reproducea o declaraţie a ministrului ungar al Apărării, Ferenc Kárpáthy. Acesta menţiona că nu exclude posibilitatea ca elementele Securităţii, obediente încă conducătorului răsturnat de la putere, Nicolae Ceauşescu, să se aventureze într-o provocare militară împotriva Ungariei… Două blindate, aparţinând după toate indiciile detaşamentelor Securităţii din slujba dictatorului răsturnat, s-au îndreptat spre linia de frontieră a Ungariei, fără să treacă însă graniţa.
De asemenea, două elicoptere decolate din spaţiul aerian al României au violat spaţiul aerian al Ungariei. Ministrul ungar al Apărării a declarat că armata şi forţele aeriene ungare sunt pregătite să prevină alte eventuale incidente”.
Aceste relatări au continuat să exagereze, fiecare agenţie de presă exagerând progresiv parcă numărul morţilor şi răniţilor.
Ştirile au continuat şi după fuga lui Ceausescu. La 25 decembrie, ora 12:14, Associated Press, citează Radio Budapesta ca spunând că 70.000 - 80.000 de oameni ar fi fost omorâţi de când a început în decembrie revoluţia care l-a răsturnat pe ultimul conducător stalinist din blocul sovietic. “Numărul răniţilor a atins cifra de 300.000″ a relatat Radio Budapesta.
Aceeaşi agenţie revine, la ora 13:18, cu o declaraţie a ministrului Sănătăţii de la Bucureşti care apreciază că în întreaga ţară sunt mai multe mii de victime. La 26 decembrie, ziarul american „De Morgen” scria: „Una din cele 4.600 victime, ucisă în masacrul din 17 decembrie, era o femeie însărcinată[45].
BBC transmite că în România sunt peste peste 60.000 de victime”. Aceste ştiri contradictorii au circulat de multe ori după principiul bumerangului; s-au întors uneori împotriva românilor care, de altfel, le-au preluat fără discernământ”.
Scenarii lovitura de stat - revolutie
La sfârşitul lui 1988, Silviu Brucan întreprinde o lungă călătorie în străinătate. El vizitează Statele Unite şi Marea Britanie. De la Londra, se deplasează la Moscova, pentru discuţii oficioase cu responsabilii regimului apoi se întoarce la Bucureşti, trecând prin Viena. Brucan a lăsat să se înţeleagă că, în timpul acelei călătorii, au fost puse la punct anumite elemente ale planuluı care, un an mai târziu, avea să-l debarce pe Ceauşescu. „Moscova, Washington şi Londra asigurau forţă şi stabilitate. Moscova îi furniza scenariul, Washingtonul şi Londra, prin intermediul posturilor de radio, îi furnizau mijloacele. Indispensabile, întru-cât lovitura de stat a fost înfăptuită aproape exclusiv pe baze propagandistice”[46]
În ceea ce priveşte rolul serviciilor secrete străine implicate în răsturnarea regimului Ceauşescu, Vladimir Bukovski declară în 1990: “Niciodată rolul KGB-ului în interiorul ţării şi în străinătate nu a fost atât de important. Serviciile secrete sovietice sunt cele care au vegheat la răsturnarea lui Ceauşescu în România, care au lansat “revoluţia de catifea” în Cehoslovacia, care au luat măsuri pentru răsturnarea lui Erich Honecker în Germania Răsăriteană, producând îndeosebi circumstanţele favorabile distrugerii zidului Berlinului”
Contele Alexandre De Maranches,fostul şef al SDECE-ului francez, l-a citat în Le Figaro, pe unul dintre apropiaţii lui Gorbaciov, anume Gheorghi Arbatov, cel care a afirmat: „URSS va face cel mai rău lucru cu putinţă: ea vă va lipsi de duşmanul vostru”[47] Lev Nevrozov, scria,: „În partida sa de şah pentru dominaţia mondială, Kremlinul şi-a sacrificat stăpânirea asupra Europei de Est, a efectuat un schimb de piese, pentru a-şi asigura o mai bună penetrare a economiei şi tehnologiei Europei Occidentale”.[48] Într-un interviu acordat televiziunii germane DSF, la 10 octombrie 1990, Erich Honecker, declara că a existat o strategie pe termen lung a KGB-ului conform căreia în Uniunea Sovietică şi în alte părţi trebuie să se schimbe sistemul actual.
În 21 noiembrie 1990, Honecker afirma: în ziarul Berliner Wochenpos : „Destituirea mea ca şef al partidului şi al statului este rezultatul unei manevre de anvergură, ai cărei instigatori continuă să rămână în umbră. Cei care astăzi se lauda cu această acţiune nu sunt altceva decât plevuşca. Ne aflăm în prezenţa unor schimbări extrem de importante, care nu au apărut de la o zi la alta, ci au fost planificate de multă vreme, la scară europeană şi chiar mondială. Reunificarea Germaniei trebuia să fie considerată ca o contribuţie la construirea “Casei europene” şi, dată fiind situaţia actuală, lucrul acesta nu putea fi atins decât printr-o transformare a sistemului politic din RDG”[49].
Dintr-o declaraţie a lui Doina Cornea reiese că Silviu Brucan i-a acordat lui Emil Hurezeanu un interviu în 1993 în care recunoaştea că a fost la Moscova şi a vorbit cu Gorbaciov cu scopul de a cere sprijin. Dibaciul diplomat însă nu specifica cu ce scop a cerut sprijinul. Tot din acest interviu aflăm că Gorbaciov ar fi zis că nu se amestecă în treburile interne, dar a cerut să se menţină sistemul comunist.[50]
Într-un interviu acordat cotidianului „The Independent”, Silviu Brucan, afirma că societatea post-comunistă, pe care intenţionează s-o construiască va avea două clase: oamenii inteligenţi şi oamenii proşti, apreciind că în România există cam 2 milioane de intelectuali şi 20 milioane de proşti. Întrebat cum ar putea fi convinşi proştii să voteze pentru puterea celor inteligenţi, Brucan răspunde: „li se va asigura mâncare, căldură, medicamente”. La finalul interviului a ţinut să precizeze: „Eu spun aceasta intelectualilor de la „The Independent” nu oamenilor din România. Ei nu ar înţelege. Va trebui să prezentăm aceste idei într-o manieră populară”.[51]
Cu privire la variantele enuntate despre actul din 1989, ca a fost revolutie, ca a fost lovitura de stat, in memoriile sale, Silviu Brucan este de parere ca totul a plecat de la sedinta din 22 decembrie 1989 de la Comitetul Central. Analistul considera ca totul a plecat de la ideea lui Militaru care sugera ca noul guvern sa se numeasca Frontul Salvarii Nationale. Acesta era de parere ca denumirea vine de la o scrisoare adresata celui de-al XII-lea Congres al P.C.R semnata Frontul Salvarii Nationale, transmisa la Europa Libera in 1980. Scrisoarea fusese redactata de Alexandru Melian. Cu referire la teoria lansata ca ar fi fost lovitura de stat Brucan declara la 4 ianuarie 1990 :” Sunt uimit ca ziare serioase din Occident au putut sa inghita o poveste atat de grosolan fabricata. Nu am crezut niciodata ca ziarele occidentale snt asa de vulnerabile”. Acesta isi incheia conferinta astfel : ” Daca ar fi fost un complot care l-ar fi rasturnat pe Ceausescu, sigur ca noi ne-am fi laudat cu acesta si am fi facut capital politic dintr-o asemenea fapta in fata poporului roman. Modestia nu este punctul cel mai tare al politicienilor romani[52].
Agentiile de presă dupa fuga lui Ceausescu
După fuga cuplului Ceauşescu, cu elicopterul, Televiziunea română „liberă” a început să emită ştiri cu privire la locul unde se va duce dictatorul. Pe măsură ce orele se scurgeau, versiunile cele mai contradictorii, şi, deseori, cele mai absurde, referitoare la plecarea lui Ceauşescu, au început să fie oferite publicului. Astfel, la mai puţin de jumătate de oră după plecarea sa, agenţia Taniug anunţa faptul că dictatorul a fugit şi se află în drum spre China. Între orele 14:30 şi 19:00, Televiziunea Română a anunţat de două ori arestarea lui Ceauşescu, şi de două ori că acesta ar fi reuşit să scape. Taniug şi Agenţia Ungară de presă au început să confirme, în mod sistematic, informaţiile oferite de presa română. Cele două agenţii au anunţat, târziu în noapte, că soţii Ceauşescu au fost prinşi, dar, a doua zi de dimineaţă, radioul din România dezminţea ştirea declarând că nu au fost încă arestaţi, dar se află în România.[53]
Întru-un articol din Financial Times, realizat de Judy Dempsey împreună cu corespondenţii din străinătate în 22 decembrie se aprecia că Ceauşescu se lupta pentru a se menţine la putere. Mass -media din Iugoslavia şi Ungaria au relatat că mai mult de 50 de persoane au fost omorâte de forţele securităţii. Acestea au deschis focul împotriva celor care scandau pentru înlocuirea regimului. Agenţia Taniug aprecia că cel putin 20 de studenţi au murit în capitală când poliţia a împroşcat mii de demonstranţi cu o ploaie de gloanţe şi a deschis foc de rachete din elicoptere. Radio Budapesta a relatat că 32 de persoane au fost omorâte în Cluj. Taniug raporta: “Sunt mulţi morţi pe străzile Timişoarei, ale Bucureştiului şi ale altor oraşe”. Aceeaşi agenţie relata: “maşini blindate au călcat studenţi, în timp ce poliţia a tras în orice mişcare pe strada”. TASS relata: “când un grup de martori oculari s-au repezit să-i scoată pe cei călcaţi de sub roţile maşinilor blindate, s-a tras asupra lor cu automate”. De asemenea au apărut relatări cum că un grup care scanda într-o intersecţie importantă, “Jos Ceauşescu!”, “Jos asasinii!” au fost încercuiţi cu tancuri după care s-a tras asupra lor cu puşti automate. Toate informaţiile mass - media au venit de la agenţiile de presă est - europene şi de la diplomaţii aflaţi la faţa locului. Majoritatea mass - media a transmis cu lux de amănunte despre evenimentele din România. Agentiile de presă mergeau pe aceeaşi linie semnalând incidente de la cele mai diverse la cele mai serioase. Cele mai multe rapoarte indică faptul că declanşarea demonstranţilor din 21 decembrie s-a petrecut atunci când preşedintele şi-a început discursul în faţa mulţimii adunate în centrul Bucureştiului. A urmat întreruperea discursului la radio şi tv. Discursul lui Ceauşescu a fost înlocuit cu un cântec patriotic care a durat 3 minute.
În ziarul american, Baltimore Sun din 22 decembrie gazetarul Scott Shane analizează atitudinea lui Gorbaciov şi a Rusiei în special asupra evenimentelor din România. Din datele deţinute până în acele momente, liderul sovietic a recurs la o strategie de neimplicare, bazându-se şi pe rapoartele contradictorii care erau difuzate de agenţiile mass - media. În faţa Congresului de Deputaţi ai Poporului acesta declara: „Deocamdată informaţiile pe care le-am primit din Bucureşti şi de la ambasadorul român nu ne dau posibilitatea de a ne forma o noţiune a ceea ce se întâmplă în ţara aceasta.” Uniunea Sovietică oscila între aplicarea strategiei de condamnare a ceea ce se petrecea în România sau aplicarea strategiei de a se abţine de la orice declaraţie în baza principiului de neamestec în treburile interne ale unui stat suveran, un principiu de bază al doctrinei gorbacioviste. Există însă semnale că în planul relaţiilor diplomatice Gorbaciov a făcut presiuni asupra guvernului de la Bucureşti de a evita vărsarea de sânge. De asemenea, ambasadorul sovietic la Bucureşti a fost mandatat să ceară un acont oficial al evenimentelor recente în timp ce ambasadorul român a fost chemat la ministerul de externe sovietic, fiind chestionat în legatură cu evenimentele în curs de desfăşurare. Cu toate că oficialii de la Moscova declarau că le lipsesc informaţiile, agenţia sovietică TASS, a fost una din agenţiile de presă care oferea rapoarte de la faţa locului. Agenţiile de presă din occident s - au vazut în postura de a se baza pe TASS pentru informaţii veridice. Tot în Baltimore Sun din 22 decembrie apar ştiri referitoare la starea de revoltă a populaţiei. De la camioane pline cu trupe şi pompe de incendiu masate în centrul capitalei la demonstranţii care strigau ” Libertate” şi “Jos Dictatura”. Pe lângă agenţiile de presă care transmiteau continuu ştiri, majoritatea neverificate, televiziunea română şi radioul continuau să transmită cuvântarea lui Ceauşescu la adunarea de dimineaţa.
Într-o corespondenţâ din Moscova pentru Baltimore Sun din 23 decembrie ziaristul anunţa că parlamentul sovietic s-a declarat solidar cu revoluţia populară din România. Congresul a adoptat o hotărâre în acest sens: “În acest moment istoric legat de soarta României, al doilea congres al deputaţilor poporului îşi declară sprijinul hotărât cauzei poporului roman”. Ştirile erau primite cu bucurie de deputaţii sovietici. Aceştia urmăreau cu interes ştirile transmise de la Bucureşti de către cei 4 corespondenţi ai agenţiei TASS. La Moscova au existat şi ştiri care sugereau şi eliberarea Moldovei. Aceste ştiri apreciau că după ocuparea acesteia de URSS în 1940 este momentul ca Moldova să revină în graniţele sale fireşti. Cu toate că la Chişinău a fost ţinută o slujbă în memoria celor căzuţi în România la care au participat peste 10 000 de oameni care scandau “Jos cu gardurile”, aceste ştiri nu au avut ecou.
În 23 decembrie, Baltimore Sun anunţa răsturnarea lui Ceauşescu. Cotidianul saluta această schimbare, însă avertizează asupra pericolelor care încă nu s-au terminat. Securitatea se lupta cu forţele ministerului Apărării. Este dat ca viitor prim ministru Manea Mănescu, şef al unui guvern tranzitoriu. Analizând această ipoteză analiştii americani sunt de părere că nu poate reprezenta o soluţie viabilă întru-cât Mănescu, în vârstă de 73 ani nu mai poate fi un adversar serios. De altfer apariţia unei opoziţii consistenţe prinde greu contur deoarece aceasta practic lipsise cu desăvârşire în anii premergători revoluţiei. Scott Shane, corespondentul Baltimore Sun la Moscova transmitea redacţiei sale din SUA în 24 decembrie un articol în care analiza poziţia Uniunii Sovietice în raport cu evenimentele din România. Mihail Gorbaciov declara în aceeaşi zi: „Noi suntem de acord acum să contactăm ţările Pactului de la Varşovia pentru a coordona acţiunile noastre reciproce de ajutorare a poporului român.”
După ce un cetăţean sovietic a fost rănit, guvernul sovietic a emis un comunicat agenţiei TASS: “Uniunea Sovietică nu poate rămâne indiferentă de soarta cetăţenilor sovietici şi cere ca cei care au dezlănţuit acţiunile ce au pus în pericol vieţile oamenilor sovietici să fie imediat opriţi”. În relaţiile diplomatice acest comunicat a creat pe deoparte teama deoarece se considera că dacă se va atenta la siguranţa cetaţeniilor ruşi, guvernul acestora va putea să ia atitudine împotriva statului român şi nu puţine erau statele occidentale care chiar se pronunţaseră pentru o intervenţie a URSS în România, pentru a menţine siguranţa. Mai mult se lansa şi ipoteza ca în cazul intervenţiei sovietice în România, soarta ţării va sta din nou sub influenţa rusă. Pe de altă parte această declaraţie putea schimba raporturile diplomatice între Rusia şi celelalte state implicate în relaţii cu România.
Primul ministru, Nicolai Rîjkov cu privire la aceste probleme afirma : “noi trebuie să îi ajutăm pe ei din punct de vedere medical şi chiar cu altfel de ajutoare”[54]. Mai mult chiar, oficialul sovietic a declarat că intervenţia rusă în Cehoslovacia din 1968 a fost făcută pentru a opri schimbările democratice, în timp ce în evenimentele de azi, dacă forţele pactului de la Varşovia vor interveni va fi numai pentru a proteja schimbările democratice. Liderul sovietic a aprobat la rândul lui un document în care a susţinut că revoluţia română este o cauză a poporului român. Poporul român a înlăturat regimul dictatorial şi s-a angajat pe drumul reformelor. Ziua de 24 decembrie este o zi în care majoritatea agenţiilor de ştiri au relatat starea de haos în care se găsea Bucureştiul, de luptele de stradă, de terorişti, de civili care se infiltrau printre oameni şi apărau cauza securiştilor, de trăgători de elită, de tineri, de studenţi, mulţi dintre ei morţi. Seara după lăsarea întunericului se preconiza o luptă şi mai crâncenă. În paralel cu aceste ştiri, televiziunea naţională transmitea emisiuni cu oameni veniţi din stradă, cu îndemnarea populaţiei la calm şi îndemnul că mai e puţin şi teroriştii se vor recunoaşte înfrânţi.
În Washington Post din 24 decembrie, Liviu Turcu, fost angajat în structurile Securităţii, aflat în Statele Unite în vremea revoluţiei face o analiză a Securităţii şi raportului acesteia cu Armata. Acesta afirma că fricţiunile dintre Securitate şi Armata sunt de lunga durată: “Recentele masacre din România se dovedesc a fi contrare afirmaţiilor sentenţioase ale Preşedintelui răsturnat, Ceauşescu “să nu facem martiri”, pe care le repeta adesea celor din jur”. Liviu Turcu preciza că în Securitate criza s-a amplificat o dată cu teama lui Ceauşescu de a i se întâmpla ceva rău. Totodată, acesta aprecia că în Securitate lucrează în jur de 50 000 de oameni. Faptul că Elena Ceauşescu a intervenit în principiile de selectare ale viitorilor ofiţeri, propunând ca aceştia să nu mai fie aleşi din rândul studenţilor ci tineri cu un nivel de inteligenţă mai scăzut, de regulă, după afirmaţiile lui Turcu, copii de la orfelinate crescuţi şi educaţi în spiritul partidului i-au transformat pe aceştia în apărători ferventi ai regimului.[55] În 25 decembrie, în Baltimore Sun apare un articol în care se analizează variantele prin care să se ofere ajutor nou înfiinţatului F.S.N.. James Baker, Secretarul de Stat a declarat că SUA ar sprijini orice intervenţie militară a unei ţări est-europene de partea forţelor prodemocratice în România. Cu toate că pe 24 decembrie Mihail Gorbaciov anunţase că URSS nu intenţionează să intervină direct în România, J. Baker în acord cu o delegaţie a guvernului francez a afirmat că Pactul de la Varşovia are sprijinul SUA, dacă acesta v-a trimite trupe să ajute noul regim de la Bucureşti. Baker, declara la NBC: “Cred că vom sprijini orice efort de a ajuta F.S.N. din România. Ei încearcă să scuture jugul unei dictaturi foarte, foarte opresive”[56]. În continuarea articolului se preciza că forţele democratice din România au cerut ajutor, în special muniţii pentru a învinge trupele de securitate care erau fidele regimului Ceauşescu. Secretarul Apărării al SUA, declara la NBC: “Este evident că sperăm ca forţele revoluţionare să învingă, dar situaţia încă este foarte confuză”. Oficialul american aprecia: “cred că rezultatul este incert. Guvernul francez sprijină o intervenţie militară a ţărilor din estul Europei în favoarea Revoluţiei”. La rândul său, Roland Dumas, ministrul de externe francez aprecia că Franţa este dispusă să trimită o brigadă de voluntari cu precizarea însă că această brigadă să facă parte dintr-un grup multinaţional de intervenţie ca să ajute România. În acelaşi sens, guvernul olandez s-a arătat deschis acestei propuneri.
În mesajele sale din 20 - 21 decembrie, Ceauşescu avertiza că România este victima statelor componente ale Pactului de la Varşovia şi Occident, care şi-au infiltrat agenţi străini în ţară şi a crea premisele unei lovituri de stat. Fratele dictatorului, general-locotenentul Ilie Ceauşescu, a încercat să întărească spusele lui Ceauşescu declarând că la Timişoara 100 din cei arestaţi la 19 decembrie erau din Târgu Mureş. Pe 20 decembrie a declarat la Cluj că evenimentele de la Timişoara erau o diversiune teroristă organizată de Ungaria cu ajutorul SUA, al Uniunii Sovietice şi al Europei Occidentale, toate în accepţiunea generalului fiind anexarea Transilvaniei de către Ungaria.[57] Există mărturii că în şedinţa CPEx din 17 decembrie Ceauşescu a ameninţat cu demisiam după ce în prealabil îi acuzase pe Milea şi Postelnicu. Considerând că aceştia nu sunt în stare de a păstra liniştea şi siguranţa naţională a lansat varianta destituirii acestora. Spiritele s-au calmat urmând ca o decizie finală să fie luată după stabilizarea situaţiei.
Conform teoriei enunţate de Siani Davies, factorii declanşatori ai revoluţiei nu se pot explica prin sărăcia relativă sau absolută. Declinul economic după 1989 devedeşte acest fapt[58]. Pentru a putea fi declanşată o revoluţie este nevoie de implicarea mai multor grupuri, o coaliţie care să ducă la schimbarea regimului existent. Lucru esenţial, masele, societatea în fapt, trebuie stârnită pentru a legitima într-un oarecare fel viitorul regim.
Intelectualii s-au situat şi ei pe poziţii diferite - unii care au luat atitudine, alţii care au rămas consecvenţi. Poetul Mircea Dinescu, acorda în august 1988 un interviu postului de radio Moscova în limba română în care exprima elogii la adresa lui Gorbaciov şi aprecia spiritul reformator al liderului de la Kremlin. În martie 1989, declara în Liberation că în România nu se respectă drepturile omului.[59] Aceste declaraţii i-au adus poetului arestul la domiciliu. Ungaria, prin ministrul său de externe, Gyula Horn, a condamnat într-o conferinţă la Geneva, 27 februarie 1989, politica românească în ceea ce priveşte nerespectarea drepturilor omului. A criticat şi statutul la care era supusă minoritatea maghiară din România. O lună mai târziu, Ungaria alături de URSS şi Bulgaria au cerut efectuarea unei anchete asupra respectării drepturilor omului în România. Statisticile arată că peste 24 000 de mii au fugit în Ungaria. Cu trecerea timpului aceste cifre luau amploare, ajungându-se la sfârşitul anului 1989 să treacă graniţa 300 pe săptămână. Se aprecia că 25% sunt români. Un caz celebru este al gimnastei Nadia Comăneci care a părăsit ţara în noimebrie.[60]
Concluzii
România, ajunsese în 1989 izolată pe plan internaţional. Oarecum neaşteptat pentru conducătorii de la Bucureşti, aceştia au văzut cum din mult lăudata politică semiautonomă Occidentul îi întoarce spatele. Reconstrucţia capitalei prin politica de demolări a fost aspru criticată în Occident. România a refuzat să se supună constrângerilor legate de prevederile referitoare la drepturile omului şi la libertatea religioasă adoptată în declaraţia comună a Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE) astfel Comisia Europeană şi-a suspendat negocierile cu Bucureştiul. La 20 noiembrie 1989, când au început lucrările celui de-al XIV - lea Congres, românii, occidentalii, sovieticii sperau în înlocuirea liderului de la Bucureşti. Practic toţi au înţeles că pe cale paşnică Ceauşescu nu va putea fi schimbat. Faptul că revoluţia a început la Timişoara, pentru presă a constituit un avantaj deoarece oraşul fiind situat mai aproape de Belgrad şi Budapesta decât de Bucureşti a permis o circulaţie mai uşoară către jurnaliştii din Vest a datelor despre primele demonstraţii, în pofida blocadei informaţionale impuse de regim. Prin intermediul posturilor de radio occidentale: BBC, Europa Liberă şi Deutsche Welle ştirea cu evenimentele de la Timişoara s-a răspândit repede în întreaga ţara. O contribuţie a avut şi CNN-ul care în 1989 între orele 01:00 şi 13:00 era retransmis de la Belgrad, putând fi recepţionat şi la Timişoara. Informaţiile au circulat rapid, având o preocupare generală acestea s-au transmis prin telefon, la cozile de la magazine şi prin reţeua de căi ferate. Convorbirile internaţionale au fost greu de efectuat însă un aport substanţial şi-au adus Radio Europa Liberă, BBC, televiziunea şi radioul din Ungaria care au transmis interviuri cu locuitorii din Timişoara. Se cunoaşte, revolta de la Timişoara a izbucnit de la cazul pastorului Tokes. Existau păreri conform cărora Ceauşescu nu a vrut să implice securitatea pentru a-l anihila deoarece i-ar fi cauzat daune la imaginea publică şi aşa şifonată. Acesta în 1989, devenise cunoscut în întreaga lume prin atitudinea pe care a adoptat-o şi prin critica asupra Bisericii Reformate din România. Totodată, postul ungar de radio a relatat despre situaţia acestuia. La fel şi televiziunea ungara. Astfel, prin mass - media ungară a ajuns cunoscut în occident.[61] O altă cauză a grăbirii prăbuşirii regimului Ceauşescu este aceea că ministerul de externe român selecta informatţile care ajungeau la şeful statului.
Astfel oficialii americani nu se mulţumeau că valul schimbărilor să nu se limiteze la perestroika şi să parcurgă etapele necesare trecerii la o democraţie autentică. Oleg Bogomolov, consilierul şefului de la Kremlin declara la 24 noiembrie 1989: “Procesul care se desfăşoara în prezent în unele ţări din Europa are un caracter ireversibil şi de generalitate. Anumiţi conducători politici pot să nu fie constienţi de necesitatea unor schimbări, dar viaţa însăşi le - o va impune.
Revoluţia din decembrie 1989 s-a produs pe fondul stării de nemulţumire a populaţiei care nu mai putea suporta regimul la care era supusă. Bineînţeles, starea de revoltă a fost grăbită şi de factori externi printre care schimbările de regim din celelalte state foste socialist - totalitare, de implicarea statelor din vest şi a SUA. Un rol însemnat l-a avut însă mass-media care prin ceea ce transmitea contribuia la dezvoltarea unei stări de spirit ireale. Câteva exemple sunt elocvente: în timpul revoluţiei române a avut loc intervenţia armata a SUA în Panama. Cum orice mediatizare a conflictului din Panama a fost interzisă de către Departamentul de Stat al SUA, mass-media şi-a îndreptat atenţia către Bucureşti de unde a putut transmite cu lux de amănunte evenimentele în desfăşurare.
Şocantă este situaţia prezentată de televiziune prin care unei femei mutilate i se scosese copilul nenăscut din pântece. Făcând înconjurul lumii această imagine nu a putut decât să creeze o stare de şoc asupra a ceea ce se petrecea acolo şi să producă o imagine negativă asupra României şi a românilor. În realitate lucrurile nu erau deloc aşa cum fuseseră prezentate. Doctorul Milan Dressler a încercat să explice faptul că imaginile nu sunt reale. În atmosfera de atunci nu a fost luat în seamă. După analize efectuate de colegi de-ai săi din Germania, Marea Britanie, Olanda, Franţa s-a ajuns la concluzia că imaginile nu erau reale. Femeia mutilată căreia i s-a scos copilul din pântece murise la 8 noiembrie în urma unei come alcoolice la domiciliul sau. Având o situaţie materială precară a fost înmormântată la cimitirul săracilor. Copilul nu fusese scos din burta femeii de către securişti, nici măcar nu era copilul ei, acesta avea 2 luni, decedase la 9 Decembrist. Tatăl ei a refuzat să fie înhumată, astfel a ajuns la cimitirul săracilor[62].
Un alt exemplu edificator în care mass-media s-a grăbit cu relatarea evenimentelor s-a petrecut la 15 martie 1990 la Târgu Mureş de ziua naţională a Ungariei. O televiziune irlandeză a filmat un om căzut la pământ, lovit cu bestialitate de numeroşi indivizi setoşi de sânge. Imaginile erau prezentate astfel: un grup de români loveau cu bestialitate un ungur participant la sărbătorirea zilei sale naţionale. Peste câteva zile s-a constatat că cel lovit era român, Mihăilă Cofariu iar atacatorii erau unguri. Însă imaginile fuseseră deja răspândite.
Evenimentele relatate de presă, fie că au fost premergătoare, din timpul revoluţiei sau după au avut un caracter în general tendenţios. Însă în acelaşi timp revoluţia datorează mult presei. Presa a fost în cele din urma cea care a informat continuu populaţia despre desfăşurarea evenimentelor, cea care a creat o stare de spirit pe fondul căreia au venit şi încurajări din afară. Cei care au luptat în revoluţia din decembrie 1989 au prins curaj si au dus până la capăt dorinţa tuturor românilor. Presa a fost cea care a informat lumea despre reuşita revoluţiei şi cea care a asigurat că lucrurile şi-au intrat pe un drum normal.
Când, la 22 decembrie 1989, dictatura comunistă s-a prăbuşit, radioul, la fel ca televiziunea, la fel ca presa, la fel ca întreaga ţară, şi-a redobândit dreptul la liberă exprimare. În zilele Revoluţiei din decembrie 1989, înfruntând pericolele - s-a tras asupra clădirii, aşa cum s-a tras şi asupra altor instituţii - toţi cei ce lucrau în radio şi-au făcut, cu o pasiune eroică, datoria de a informa şi păstra legătura cu ţara. Dar şi cu lumea, căci în acele zile postul naţional de radio a preluat şi difuzat comentarii şi ştiri provenind de la agenţii de presă şi posturi de radio străine. România a concentrat atunci atenţia lumii întregi. In ceea ce il priveste pe Ceausescu, acesta a inclinat sa creada ca ceea ce se intampla in Romania a fost sustinut din afara. Felul lui de a intelege si de a se plasa in relatiile externe coroborat cu dezastrul in politica interna resimtita in primul rand prin neasjunsurile populatiei a facut ca in Romania sa se poata gasi in situatia favorabila de a putea sa il schimbe pe Ceausescu si acolitii sai.
Pentru ca Romania ramasese ultima tara din lagarul sovietic in care schimbarea nu se produsese se pare ca Ceausescu incepuse sa isi faca griji. Observand ca nu se mai bucura de popularitate in exterior a incercat sa foloseasca alegerea sa la ultimul Congres, in noiembrie pentru a arata tuturor ca este iubit in tara. Se poate considera ca dictatorul nu a inteles vremea schimbarii, in contextul in care celelalte state socialiste scapasera de partidele comuniste, lucru care i-a fost fatal. Se poate constata ca din aparatorul fervent al politicii interne, sustinand in ‘68 poporul cehoslovac in dauna Uniunii Sovietice si a tarilor membre ale Pactului de la Varsovia, considerand ca este treaba fiecarei tari sa se gospodareasca cum considera la ea acasa. Anii mai tarziu, Ceausescu devenise purtatorul si aparatorul socialism-totalitarismului in lume, mergand pana la divergente si contraziceri cu Gorbaciov deoarece Uniune Sovietica nu intervine pentru cauza sa. Practic incapatanarea de a ramane presedinte al Romaniei, lipsa reformelor consistente precum si cenzura au fost lucrurile care l-au facut pe Ceausescu cea mai urata fiinta la sfarsitul de deceniu.
Romanii au primit cu emotie si entuziasm revolutia si treptat si schimbarile imediat urmatoare. Bucuria schimbarii era mare. Noua conducere a CFSN in frunte cu Ion Iliescu s-a bucurat de sprijin din partea populatiei.
[1] Ioan Scurtu, Revoluţia Română din Decembrie 1989 în Context Intenational, Bucureşti, Editura Enciclopedică & Editura Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, 2006, p 128
[2] Sergiu Nicolaescu, Lupta pentru putere decembrie ‘89 Bucureşti, Editura All, 2005, p. 35
[3] Ioan Scurtu …..,p. 208
[4] iIbidem 36
[5] idem
[6] idem
[7] Sergiu Nicolaescu, Lupta pentru putere decembrie ‘89 Bucureşti, Editura All, 2005, p. 18
[8] Ibidem, p.20
[9] Idem
[10] ibidem p. 21
[11] Idem
[12] Ion Iliescu, Revolutie si reforma, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1994, p.48
[13] Sergiu Nicolaescu …, p 18
[14] idem
[15] idem
[16] Dumitru Preda, Mihai Retegan 1989Principiul Dominoului. Prăbuşirea regimurilor conuniste europene Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 2000, p. 449
[17] idem
[18] idem
[19] Revoluţia română văzută de ziarişti americanişi englezi S.C. “Helicon” Banat S.A. 1991 p. 8
[20] idem
[21] Ibidem, p 39
[22] Sergiu Nicolaescu ,,,, , p. 37
[23] Florin Constantiniu O istorie sinceră a poporului român, editia III Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2002, p.505
[24] Ibidem p.507
[25] Ioan Scurtu…, p. 268
[26] Mihai Dorin România de la comunism la mineriade, Bucureşti, Editura Institutul Cultural Român, 2006, p. 189
[27] Dumitru Preda, Mihai Retegan…, p. 473
[28] “Caietele Revoluţiei” nr.2/2005 p. 36
[29] E un început în tot sfârşitul, Bucureşti, Editura Casa Radio, 1998, p. 345
[30] idem
[31] Ibidem, p.346
[32] Mihai Dorin…p. 207
[33] idem
[34] idem
[35] Emanuel Valeriu Faţa necunoscută a “Europei Libere” Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2001, p.11
[36] Ibidem, p. 12
[37] Ibidem p. 13
[38] Ibidem p.14
[39] Ibidem p. 19
[40] idem
[41] Idem
[42] Ibidem p.347
[43] http://www.itcnet.ro/history/archive/mi1998/current12/mi26.htm
[44] http://www.itcnet.ro/history/archive/mi1998/current12/mi26.htm
[45] http://www.ioanscurtu.ro/content/view/32/1/
[46] http://www.ziua.ro/display.php?data=2006-12-23&id=213291
[47] http://www.cafeneaua.com/nodes/show/614/1
[48] The Kremlin and the Western Politico-Cultural Establishment“, Midstream, 1990, p.1 idem
[49] http://www.cafeneaua.com/nodes/show/614/1
[50] http://onlinenews.rol.ro/detaliere.php?id=241074
[51] http://www.gid-romania.com/Articol.asp?ID=741
[52] Silviu Brucan Generatia irosita Bucuresti, Editura Tesu, 2007 p 228 vezi si ” Liberation ” din 5 ianuarie 1990
[53] idem
[54] Revoluţia romană văzută de ziariştii americani şi englezi S.C. “Helicon” Banat S.A. 1991 p 24
[55] Revoluţia română văzută de ziariştii americani şi englezi p. 28
[56] ibidem p. 29
[57] ibidem, p.99
[58] Peter Siani Davies Revoluţia română din Decembrie 1989, Editura Humanitas, Bucureşti 2006, p. 28
[59] ibidem, p. 49
[60] ibidem p.79
[61] ibidem p. 89
[62] Ioan Scurtu…., p. 315 - 316
Studiu publicat in Clio, 2007
Adaugă un comentariu