88 de ani de la înfiinţarea PCR
Partidul Comunist Român (cunoscut sub acronimul frecvent utilizat, PCR) a fost un partid politic, succesor al ramurii bolşevice de extremă stânga al Partidului Socialist din România, care a susţinut ideologic realizarea revoluţiei comuniste. În perioada interbelică a fost o forţă politică de mică anvergură, complet subordonată Cominternului, şi implicit Kremlinului.
PCR s-a împotrivit constant încluderii în statul român a Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei, Cadrilaterului şi a susţinut Pactul Ribbentrop-Molotov, care se pronunţa, în protocolul adiţional secret, în favoarea cedării de teritorii româneşti către Uniunea Sovietică. Până la sfârşitul anilor 1930 majoritatea membrilor fuseseră fie arestaţi, fie se refugiaseră în URSS. Partidul comunist şi-a început ascensiunea la putere în statul român la 23 august 1944, odată cu intrarea Armatei Roşii în Bucureşti, fiind parte a complotului înlăturării mareşalului Ion Antonescu. După această dată, cu sprijinul direct al lui Stalin şi al trupelor sovietice, PCR şi-a eliminat treptat adversarii, iar după abdicarea regelui Mihai I a instaurat Republica Populară Română. Între 1947 şi 1989 PCR a fost de facto partidul politic unic în România. În articolul 3 al Constituţiei României din 1965, PCR era numit „forţa politică conducătoare a întregii societăţi din Republica Socialistă România”.
ConduŞi de un plăpumar
În mai 1921 s-a separat aripa de extremă stângă a PSDR, care s-a constituit apoi în Partidul Socialist-Comunist, la 8 mai 1921, redenumit curând Partidul Comunist din România (PCdR). Primul secretar general a fost plăpumarul Gheorghe Cristescu. Imediat după scindare, nou formatul PCdR s-a afiliat la Internaţionala a III-a. În anul 1924, PCdR a fost interzis de guvernul liberal, care l-a acuzat de „acţiuni anti-româneşti”, şi a rămas în ilegalitate până în 1944. Partidul Comunist din România a fost un partid redus numeric, numărând 2000 de membri în 1922, 1500 în 1931 şi sub 1000 în anii celui de al doilea război mondial. El avea un caracter multietnic, deoarece a atras mulţi membri din minorităţile naţionale.
23 august 1944
La 23 august 1944 PCdR a contribuit alături regele Mihai, de Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat Român la înlăturarea regimului progerman al mareşalului Ion Antonescu, România trecând în tabăra Aliaţilor. După răsturnarea regimului antonescian la 23 august 1944, reprezentanţi ai PCdR au intrat în guvern (Consiliul de Miniştri). Începând din 6 martie 1945, ca urmare a presiunilor sovietice, s-a format guvernul condus de Petru Groza, guvern în care PCdR, ajutat de partidele satelite deţinea toată puterea.
1947 -1965
După o campanie susţinută de PCR pentru subminarea partidelor istorice, Regele Mihai a fost forţat la 30 decembrie 1947 să abdice, iar România a fost proclamată republică (Republica Populară Română). În 1948 s-a realizat fuziunea dintre PCdR şi PSDR, noul partid numindu-se Partidul Muncitoresc Român (PMR), devenit totodată partidul politic unic în statul român. A urmat o serie de reforme cu scopul transformării radicale a societăţii după modelul sovietic. Deşi unele reforme au fost benifice, ca reforma învăţământului, instituirea serviciilor sanitare gratuite, cu un accent deosebit pe medicina preventivă, organizarea „socialistă” a societăţii a avut în general efecte nocive, din cauza birocratismului totalitar, a ignorării unor legi ale economiei şi a politicii proaste de promovare a valorilor. Sechelele aplicării aşa-zisei „dictaturi a proletariatului” sunt prezente la mulţi ani după renunţarea, în 1989, la această orânduire comunistă. În 1948 a avut loc naţionalizarea „principalelor mijloace de producţie”, adică etatizarea societăţilor comerciale mari şi mijlocii cu capital privat - primul pas major spre „socializare”, adică spre desfiinţarea proprietăţii private. În acelaşi an a fost reformat învăţământul, introducându-se gratuitatea ce avea să fie generalizată la toate nivelurile în anii următori. A fost extinsă durata învăţământului obligatoriu şi introdusă gratuitatea manualelor şcolare, obiectivul principal fiind eradicarea analfabetismului. În 1949 a început marea campanie a ceea ce s-a numit cooperativizarea agriculturii, prin care ţăranii au fost forţaţi să se asocieze în Gospodării Agricole Colective (GAC), ulterior redenumite Cooperative Agricole de Producţie (CAP). Proprietăţile agricole transferate nu în sistemul cooperatist, ci direct în patrimoniul statului, au avut denumirea Întreprindere Agricolă de Stat (IAS). În primii ani însă organizarea cooperatistă agricolă se făcea în aşa-zisele „întovărăşiri”, GAC fiind denumirea ulterioară. La începutul anilor ′50 s-a desfăşurat o luptă pentru putere în interiorul conducerii comuniste din România pe care a câştigat-o Gheorghe Gheorghiu-Dej, devenind, cu acordul Kremlinului, liderul suprem al PMR. A reuşit să-şi menţină această poziţie până la moartea sa, survenită în aprilie 1965. Modelul de construcţie socio-economic de tip sovietic aplicat sistematic a însemnat naţionalizarea industriei, cooperativizarea agriculturii, etatizarea unei mari părţi a fondului locativ, electrificarea ţării. În anul 1965, partidul, redenumit PCR, întrunea un 1,4 milioane de membri - 7 la sută din populaţia României.
Modelul sovietic
După modelul sovietic, s-a trecut la planificarea economiei, elaborându-se aşa-numitele „planuri cincinale”. Strategia planificării economiei avea la bază viziunea economiei naţionale ca o corporaţie unică şi trecerea de la economia preponderent agrară la economia preponderent industrială. Industrializarea a implicat strămutarea la oraş a unui segment important al populaţiei rurale, un efort de urbanizare, simultan cu creşterea nivelului de şcolarizare şi pregătire profesională. Perioada anilor `50 a fost marcată pe plan politic de ceea ce a fost definită de însuşi limbajul ideologic comunist ca „lupta de clasă”, încadrată în regimul politic al dictaturii proletariatului. Aceasta a însemnat consolidarea continuă a unui sistem de guvernare şi organizare a societăţii în chip totalitar, partidul politic unic, comunist, tinzând să controleze şi chiar controlând societatea pe toate planurile.
După 1965
PCR a fost partidul politic unic care acţiona în numele „dictaturii proletariatului”. În 1965 şi-a schimbat numele din Partidul Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român şi a deţinut puterea până la 21 decembrie 1989, când şi-a încheiat „de iure” activitatea de conducere a României. În anul 1974 PCR întrunea 2,5 milioane de membri (11,5 la sută din populaţie). PCR a ajuns să fie partidul comunist cu efectivul cel mai numeros din ţările europene aşa-zis socialiste. Între cele două partide, Partidul Comunist Român (PCR) şi Partidul Muncitoresc Român (PMR) nu există practic nici o diferenţă, primul continuând în mod firesc activitatea celui de-al doilea, fără întrerupere. În realitate, redenumirea PMR-ului în PCR a fost făcută din dorinţa lui Nicolae Ceauşescu, devenit prim-secretar al PMR în iunie 1965. A vrut să demonstreze simbolic ruperea cu trecutul şi orientarea politicii României. Sub conducerea lui Ceauşescu s-au accentuat tendinţele autonomiste faţă de URSS, evidenţiindu-se în acest sens relaţiile bune cu comuniştii chinezi, aflaţi în relaţii ostile cu sovieticii; condamnarea invadării Cehoslovaciei de către statele Tratatului de la Varşovia (august 1968); apropierea şi colaborarea cu ţările occidentale (această politică fiind iniţiată încă pe timpul lui Gheorghiu-Dej). În 1989, PCR avea circa 4 milioane de membri (18 la sută din populaţia României). Dacă sunt luaţi în considerare membrii UTC, precum şi informatorii Securităţii Statului, se poate considera că România devenise, sub Ceauşescu, una dintre cele mai comunizate ţări. După evenimentele din decembrie 1989, care au dus la căderea regimului comunist, PCR a fost scos în afara legii şi dizolvat prin decret-lege. Din 1921 până în 1989 PCR a avut 14 congrese.
Stema
Stema Partidului Comunist Român, de inspiraţie sovietică, are ca elemente principale „secera şi ciocanul”, simbolizând „înfrăţirea” şi „uniunea de nezdruncinat” dintre „ţărănimea muncitoare şi proletariat.” Cununa de spice este uşor eliptică şi ascendentă şi conţine acronimul PCR. Culorile sunt roşu, fondul, şi respectiv galben culoarea simbolurilor heraldice şi a acronimului.
Adaugă un comentariu