Florian Bichir: "Sire sau Excelenţă?"
Florian Bichir: "10 mai reprezintă o zi plină de simboluri, încărcată de glorie."
Pe 10 mai 1866, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen sosea în Bucureşti şi depunea jurământul în faţa parlamentului. Pe 10 mai 1877, după ce cu o zi înainte parlamentul dezbătuse problema, Carol I proclama solemn Independenţa absolută a României. În zadar comuniştii au încercat să mute data pe 9 mai - decizia parlamentului - pentru că independenţa a fost proclamată de viitorul Rege Carol I. Şi tot într-o dată de 10 mai 1881, Carol I a fost încoronat ca Rege, iar România a fost ridicată la rangul de Regat. Din motivele enumerate mai sus, 10 mai a fost Ziua Naţională a României între 1866-1948.
Evident, monarhia a avut un rol benefic în istoria României, sub cei patru regi. Carol I a fost un rege care a reuşit să modernizeze ţara, să o scoată din zona Orientului şi să o ducă în Europa. Ferdinand a făurit o ţară jerfindu-şi sentimentele, familia şi religia pe altarul naţional. Carol al II-lea, fără îndoială un om excepţional de înzestrat, nu doar fizic, ci şi intelectual, a fost un Mecena al culturii, dar o catastrofă din punct de vedere politic. Despre ultimul rege, Mihai I, e prea devreme să vorbim, iar faptele sale - de la arestarea lui Antonescu, 23 august, la decorarea de Stalin, renunţarea la tron - sunt prea recente pentru a le discuta fără a provoca dezbateri nesfârşite şi poate inutile.
Dincolo de aceste date istorice, astăzi data de 10 mai capătă o altă turnură pentru că Radu Duda - din 1999 principe de Hohenzollern-Veringen - a decis să candideze la funcţia de preşedinte al României. Monarhic, titulatura sa oficială este de Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, iar din acest punct de vedere - dacă ar câştiga - e greu de spus ce titulatură va primi: Excelenţa Sa Preşedintele României, Principele.... Lăsând gluma la o parte e cel puţin ciudat jocul acesta constituţional. Regele Mihai a declarat că nu a renunţat niciodată la prerogativele sale, dar îl sprijină pe prinţul Radu în confruntarea pentru postul de preşedinte al unei republici. Dacă o făcea fără ştirea Regelui Mihai, Radu Duda putea fi acuzat uşor de lezmajestate!
Astfel de încurcături şi bălmăjeli au mai existat. În 1992, Radu Câmpeanu, pe atunci preşedinte PNL, a propus ca Regele Mihai să candideze la preşedinţie, el socotind această iniţiativă drept: „cea mai inteligentă propunere făcută în ţara noastră, în ultimul timp”.
A existat e drept o tentativă europeană a Caselor Regale detronate să revină în politică, cazurile lui Otto de Habsburg şi Simeon al Bulgariei fiind elocvente în acest sens. Ambele s-au terminat însă cu un eşec.
Orice ar spune prinţul Radu, principalul său capital de popularitate rămâne monarhia. De fapt, el - ca independent - propune soluţia unui monarh ales din cinci în cinci ani. Fără a avea un partid propriu şi deasupra acestora şi a coteriilor lor. La prima vedere, proiectul pare viabil, dar să nu uităm că trăim în România, unde totul este politizat. Iar prinţul Radu pare nobil, dar e prin alianţă!
Editorial EVZ
Pe 10 mai 1866, Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen sosea în Bucureşti şi depunea jurământul în faţa parlamentului. Pe 10 mai 1877, după ce cu o zi înainte parlamentul dezbătuse problema, Carol I proclama solemn Independenţa absolută a României. În zadar comuniştii au încercat să mute data pe 9 mai - decizia parlamentului - pentru că independenţa a fost proclamată de viitorul Rege Carol I. Şi tot într-o dată de 10 mai 1881, Carol I a fost încoronat ca Rege, iar România a fost ridicată la rangul de Regat. Din motivele enumerate mai sus, 10 mai a fost Ziua Naţională a României între 1866-1948.
Evident, monarhia a avut un rol benefic în istoria României, sub cei patru regi. Carol I a fost un rege care a reuşit să modernizeze ţara, să o scoată din zona Orientului şi să o ducă în Europa. Ferdinand a făurit o ţară jerfindu-şi sentimentele, familia şi religia pe altarul naţional. Carol al II-lea, fără îndoială un om excepţional de înzestrat, nu doar fizic, ci şi intelectual, a fost un Mecena al culturii, dar o catastrofă din punct de vedere politic. Despre ultimul rege, Mihai I, e prea devreme să vorbim, iar faptele sale - de la arestarea lui Antonescu, 23 august, la decorarea de Stalin, renunţarea la tron - sunt prea recente pentru a le discuta fără a provoca dezbateri nesfârşite şi poate inutile.
Dincolo de aceste date istorice, astăzi data de 10 mai capătă o altă turnură pentru că Radu Duda - din 1999 principe de Hohenzollern-Veringen - a decis să candideze la funcţia de preşedinte al României. Monarhic, titulatura sa oficială este de Alteţa Sa Regală Principele Radu al României, iar din acest punct de vedere - dacă ar câştiga - e greu de spus ce titulatură va primi: Excelenţa Sa Preşedintele României, Principele.... Lăsând gluma la o parte e cel puţin ciudat jocul acesta constituţional. Regele Mihai a declarat că nu a renunţat niciodată la prerogativele sale, dar îl sprijină pe prinţul Radu în confruntarea pentru postul de preşedinte al unei republici. Dacă o făcea fără ştirea Regelui Mihai, Radu Duda putea fi acuzat uşor de lezmajestate!
Astfel de încurcături şi bălmăjeli au mai existat. În 1992, Radu Câmpeanu, pe atunci preşedinte PNL, a propus ca Regele Mihai să candideze la preşedinţie, el socotind această iniţiativă drept: „cea mai inteligentă propunere făcută în ţara noastră, în ultimul timp”.
A existat e drept o tentativă europeană a Caselor Regale detronate să revină în politică, cazurile lui Otto de Habsburg şi Simeon al Bulgariei fiind elocvente în acest sens. Ambele s-au terminat însă cu un eşec.
Orice ar spune prinţul Radu, principalul său capital de popularitate rămâne monarhia. De fapt, el - ca independent - propune soluţia unui monarh ales din cinci în cinci ani. Fără a avea un partid propriu şi deasupra acestora şi a coteriilor lor. La prima vedere, proiectul pare viabil, dar să nu uităm că trăim în România, unde totul este politizat. Iar prinţul Radu pare nobil, dar e prin alianţă!
Editorial EVZ
Adaugă un comentariu