Concert la Ateneul Român, de ziua Majestății Sale Regele Mihai I



În prezența Altețelor Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, însoțiți de Principesa Maria, în seara de 25 octombrie 2016, Fundaţia Principesa Margareta a României a organizat la Ateneul Român a 9-a ediţie a Concertului Regal caritabil, care a sărbătorit 95 de ani de la nașterea Majestăţii Sale Regelui Mihai I.

La eveniment au luat parte ministrul Educației Naționale, dl profesor Mircea Dumitru, președintele Academiei Române, dl profesor Ionel Valentin Vlad, reprezentanți ai societății civile, susținători ai Fundației Principesa Margareta a României, voluntari și membri ai Comitetului Director al fundației.

Concertul-eveniment a reunit pe scena Ateneului pe violonistul Roman Kim, Orchestra Fundaţiei Principesa Margareta a României și pe maestrul Tiberiu Soare, în scopul strângerii de fonduri în beneficiul programului “Tinere Talente”.

Violonistul Roman Kim este – la numai 24 de ani – unul dintre cei mai apreciați violoniști ai lumii, comparat de critici cu Niccolo Paganini, prin prisma talentului, creativității și realizărilor sale remarcabile pentru vârsta pe care o are. Acesta nu este numai un virtuoz al viorii, ci și compozitor și inventator, reimaginând chiar maniera în care această artă se poate dezvolta în era tehnologiei.

Dirijorul orchestrei de tineri muzicieni și bursieri Tinere Talente a fost maestrul Tiberiu Soare, unul dintre cei mai valoroşi şi cunoscuţi dirijori din tânăra generaţie. Îşi desfaşoară activitatea muzicală ca dirijor din anul 1999, lucrând alături de orchestrele a numeroase filarmonici şi teatre de operă din ţară şi participând la turnee în Suedia, Israel, China, Germania, Statele Unite ale Americii și Elveţia, pe lângă activitatea sa bogată pe scena Sălii Radio şi în alte săli de concert şi teatre lirice din ţară.

Fondurile strânse la Concertul Regal caritabil vor sprijini programul Tinere Talente – ediţia 2017. O nouă generaţie de artişti din toată ţara, cu vârsta între 14 şi 24 de ani, va putea aplica pentru obţinerea unei burse în luna decembrie a acestui an. Juriul de specialitate îi va selecta pe cei mai promiţători tineri din domeniul muzicii clasice şi cel al artelor plastice. În ultimii ani, peste 250 de tineri artişti plastici şi muzicieni au reușit performanțe extraordinare după ce au fost sprijiniti prin burse de studiu, mentorat şi promovare.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.