Timp de două zile, Principele Radu al României, alături de oamenii simpli din Olt

Alteţa Sa Regală, Principele Radu al României s-a întors, la sfârşitul săptămânii trecute, pe meleaguri oltene. În cadrul proiectului „Oraşele României”, Principele Radu a vizitat sâmbătă şi luni mai multe localităţi urbane din judeţul Olt. Misiunea generală a acestui proiect este de a dezvolta relaţiile europene ale aşezărilor urbane şi, în general, de a oferi un nou spirit comunităţilor urbane româneşti. Făcând un calcul estimativ, am constatat că fiecare din cele 41 de judeţe ale României are un municipiu reşedinţă de judeţ, iar numărul celorlalte aşezări urbane din ţară ar fi de 280, indiferent că sunt oraşe mari sau mici. În cea de-a treia şi a patra zi a Caravanei „Oraşele României”, Alteţa Sa Regală a ajuns, aşa cum am mai spus şi în rândurile de mai sus, şi în judeţul Olt. Duminică seara, Principele Radu a poposit în orăşelul de pe malul Olteţului, Balş: „Acolo, am parcurs la pas o bună parte din lunga stradă principala, schimbând câteva gânduri cu locuitorii acestui oraş”. Aproape de lăsatul întunericului, Alteţa Sa Regală Principele Radu al României a ajuns şi la Slatina, municipiul reşedinţă a judeţului Olt, localitate pe care nu a vizitat-o pentru prima dată, şi s-a declarat mulţumit de schimbările făcute de primarul Darius Bogdan Vâlcov.

„Am revenit la Slatina, capitala Oltului, după trei ani de la vizita ca Reprezentant Special, în luna martie a anului 2006. Am petrecut întreaga seară în centrul municipiului, bucuros că atât de multă lume a ales să petreacă ultimele ore ale duminicii la plimbare”, a adăugat Principele Radu. Alteţa Sa Regală a stat de vorbă cu o parte dintre slătineni la Fântâna Speranţei, mulţi dintre ei prezentând interes şi simpatie faţă de prezenţa sa în municipiul reşedinţă a judeţului nostru. Desigur, ca şi în celelalte vizite făcute de Principele Radu în ţară, volumul biografic „Principele Radu”, scris de Vladimir Creţulescu şi Corina Murafa, a fost punctul maxim de interes al slătinenilor. „Nu aş fi crezut, la apariţia acestei cărţi, că se va bucura de atâta trecere la cei pe care îi întâlnesc în vizitele mele”, a mai declarat Alteţa Sa Regală. După o noapte în care s-a odihnit, luni dimineaţă, foarte devreme, Principele Radu a plecat către municipiul Caracal şi oraşul de la malul Dunării, Corabia, ultima oprire fiind făcută în Drăgăneşti-Olt. Alteţa Sa Regală a vizitat primăriile, unde s-a întâlnit cu primarii, viceprimarii, consilierii locali, dar şi funcţionarii publici. Principele Radu a fost prezent în centrele acestor localităţi urbane, în parcuri şi în magazine, unde a stat de vorbă cu simplii cetăţeni. Totodată, a văzut câteva dintre edificiile sau instituţiile importante ale aşezărilor urbane respective. Seara, începând cu ora 19.00, Alteţa Sa Regală a vrut să stea de vorbă şi cu reprezentanţii mass-media locală, organizând o întâlnire cu aceştia, în sala de conferinţe a Hotelului Prestige din municipiul Slatina. Principele Radu, ca de fiecare dată când se întâlneşte cu jurnaliştii locali, s-a bucurat că a putut să stea de vorbă cu astfel de oameni, care înţeleg ceea ce vrea să facă el pentru a îmbunătăţi modul de viaţă al cetăţenilor din localităţile urbane. Niciunul dintre reprezentanţii mass-media locală nu a plecat de la conferinţa de presă fără a primi un autograf personalizat pe cartea autobiografică a Alteţei Sale Regale, Principele Radu al României, pe care au primit-o în dar de la acesta. Unii dintre jurnaliştii locali chiar şi-au făcut fotografii cu acesta, rămânând cu o amintire frumoasă. Seara, a fost prezent la postul local de televiziune Olt TV, participând la emisiunea „Cu mâinile curate”, al cărei moderator este un coleg de breaslă, Bucur Borcan. Aşa şi-a încheiat Principele Radu vizita de două zile, făcută în judeţul Olt.
Cătălin Fircoiu
jurnaldeziarist.blogspot.com

Niciun comentariu

Un produs Blogger.