30 august - istoria zilei
Evenimente
* 1265: Prima menţiune documentară a Hunedoarei
* 1535: S-a încheiat înălţarea Bisericii "Sf. Dumitru" din Suceava (începută la 10 august 1534), ctitorie a lui Petru Rareş, domn al Moldovei (1527-1538; 1541-1546)
* 1698: A apărut, la Iaşi, prima scriere filosofică românească: Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau giudeţul sufletului cu trupul, de Dimitrie Cantemir
* 1877: Asaltul armatei române asupra redutei turceşti PlevnaIII, în timpul războiului pentru independenţă
* 1881: Inginerul francez Clement Ader (1841-1926) a patentat teatrofonul, primul sistem audio-stereo în Franţa
* 1914: Are loc primul spectacol al Companiei Marioara Voiculescu-Bulandra, cu piesa "Soţul ideal", de Oscar Wilde.
* 1918: A fost asasinat şeful Direcţiei Politice de Stat a Rusiei bolşevice (C.E.K.A.), Uriţki. In aceeaşi zi, la Moscova, a avut loc atentatul Faniei Kaplan asupra lui Lenin
* 1940: A fost încheiat al doilea protocol al Dictatului de la Viena. România a fost nevoită să cedeze Ungariei, nord-vestul Transilvaniei.
* 1944: România a rupt relaţiile diplomatice cu Ungaria horthystă
* 1948: A fost creată Direcţia Generală a Securităţii Poporului (Securitatea)
* 1974: A fost realizat calculatorul pe bază de laser Coral.
* 00000 A fost inaugurat, la Bucureşti, Centrul demografic ONU -România.
* 1981: Preşedintele Iranului, Mohammad Ali Rajai, şi primul ministru, Mohammad Javad, au fost ucişi într-un atac cu bombe efectuat asupra clădirii Guvernului
* 1983: Primul zbor al navetei Challenger
* 1986: Cutremur de pământ în Vrancea cu magnitudinea de 7,2, adâncimea de 140 km
* 1991: Atletul american Mike Powell a reuşit să depăşească recordul mondial la săritura în lungime, record stabilit în 1968 de Bob Beamon
* 2005: Uraganul Katrina a devastat sudul SUA
[modifică] Naşteri
* 1705: David Hartley, filosof englez (d. 1757)
* 1748: Jacques-Louis David, pictor francez (d. 1825)
* 1811: Théophile Gautier, scriitor francez (d. 1872)
* 1848: Gheorghe Bengescu, diplomat şi publicist român, membru al Academiei Române (d.1921)
* 1852: Jacobus Henricus van't Hoff, chimist olandez, laureat al Premiului Nobel (d. 1911)
* 1871: Ernest Rutherford, fizician britanic, laureat al Premiului Nobel (d. 1937)
* 1884: Theodor Svedberg, chimist şi fizician suedez, laureat al Premiului Nobel (d. 1971)
* 1897: Aurel Petrescu, regizor şi operator român (d. 1948)
* 1910: Augustin Z.N. Pop, istoric literar român (d. 1989)
* 1912: Edward Mills Purcell, fizician american (d. 1997)
* 1913: Vlad Voiculescu, medic român, membru al Academiei Române (d. 2001)
* 1927: Victor Emanuel Sahini, chimist român
* 1941: George Crăsnaru, bas bariton român
* 1943: Anna Adamis, scriitoare şi libretistă maghiară
* 1952: Daniel Dăianu, economist şi politician român
* 1959: Ralu Filip, jurist şi jurnalist român (d. 2007)
* 1964: A.G. Weinberger, compozitor şi interpret de muzică de jazz
* 1967: Gelil Eserghep, politician român
* 1972: Cameron Diaz, actriţă americană
* 1975: Marius Urzică, gimnast român
Decese
* 1483: Regele Ludovic al XI-lea al Franţei (n. 1423)
* 1751: Christopher Polhem, inventator suedez (n. 1661)
* 1844: Francis Baily, astronom englez (n. 1774)
* 1891: Emanoil Bacaloglu, fizician, chimist şi matematician român (n. 1830)
* 1928: Wilhelm Wien, fizician german, laureat al Premiului Nobel (n. 1864)
* 1929: Emanoil Riegler, medic român (n. 1854)
* 1940: Sir Joseph John Thomson, fizician englez, laureat al Premiului Nobel (n. 1856)
* 1954: Alexandru Lapedatu, istoric şi om politic român, membru al Academiei Române (n. 1876)
* 1964: Scarlat Lambrino, istoric român, membru al Academiei Române (n. 1891)
* 1975: Theodor Constantin, scriitor român (n. 1910)
* 1989: Costin Murgescu, economist român, membru al Academiei Române (n. 1919)
* 2006: Naghib Mahfuz, scriitor egiptean, laureat al Premiului Nobel (n. 1911)
Sărbători
* Sf. Alexandru, Ioan şi Pavel cel Nou, Patriarhii Constantinopolului; Cuv. Fantin; Sf. Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei; Sf. Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu, Episcopul Romanului (calendar ortodox)
* Azerbaidjan: Sărbătoare naţională - Proclamarea independenţei - (1991)

Adaugă un comentariu