Adevărul despre Holocaust irită în continuare

de Petru CLEJ, Ștefan N. MAIER

Acum cinci ani Comisia Internațională privind Studierea Holocaustului în România își înainta raportul, întocmit în urma unei munci de un an de zile, președintelui României la acea dată, Ion Iliescu, cel care inițiase în vara lui 2003 această cercetare în premieră.

Acum, după cinci ani de la recunoașterea oficială și asumarea oficială de către România a concluziilor raportului Comisiei Wiesel (numită așa după numele președintelui său, Elie Wiesel, celebru scriitor, născut la Sighetu Marmației, laureat al Premiului Nobel pentru pace și supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz), există mulți români care fie nu au auzit de existența sa, ori nu l-au citit, ori nu recunosc concluzile sale, care atribuie regimului condus de Ion Antonescu responsabilitatea pentru moartea a între 280000 și 380000 de evrei și 11000 de romi în perioada 1940 - 1944.

Vicepreședintele Comisiei Wiesel, Radu Ioanid, care este directorul departamentului de relații internaționale al Memorialului Holocaustului de la Washngton DC, declara recent într-un interviu presei din România:

"Cam 40% dintre români nu au informaţii despre Antonescu. Asta în sine este un lucru foarte grav, pentru că ar trebui să existe un minim de informaţii despre regimurile totalitare din România. Dar, dintre cei 60% rămaşi, cam jumătate spun că a fost un erou, în vreme ce 30% susţin că a fost un criminal de război."

Dintre cei care au auzit de raport, puțini sunt cei care l-au citit, fie și parțial (el poate fi citit aici http://www.inshr-ew.ro/pdf/Raport_final.pdf). Atitudinile variază de la acceptare, la minimalizare, justificare a acțiunilor regimului Antonescu și până la respingere în bloc a concluziilor raportului.

Negaționiștii invocă o conspirație evreiască împotriva României, care ar fi fost nevoită să accepte responsabilitatea Holocaustului dintre 1940 – 1944 în schimbul acceptării ca partener al Occidentului (în 2004, la scurt timp după publicarea raportului Comisiei Wiesel, liderii Uniunii Europene au decis aderarea României la UE la data de 1 ianuarie 2007).

Cei care au citit raportul pot remarca limbajul sobru în care este redactat, acesta fiind bazat în mare majoritate pe documente din arhivele românești, documente ascunse timp de 60 de ani. Extrem de important este faptul că responsabilitatea Holocaustului este atribuită regimului Antonescu care a guvernat țara între 1940 și 1944 și nu poporului român, așa cum afirmă, din ignoranță sau rea-credință, cei care contestă validitatea acestui raport.

Comisia a fost alcătuită din personalități publice – istorici în majoritate – din România, Israel, Statele Unite, Franța, Germania, iar punerea la îndoială a onestității acestui efort amplu de scoatere la iveală a adevărului istoric este în sine un act de ignoranță și chiar rea-credință, care nesocotește modul însuși în care funcționează o societate democratică, în care promovarea cu bună știință a dezinformării este un act nelegitim, chiar o infracțiune.

Contestatarii raportului Comisiei Wiesel nu au aproape niciodată argumente serioase împotriva concluziilor din text. Cei mai mulți de fapt nici nu l-au citit sau refuză să-l citească.

Lipsa contra-argumentelor

E și greu de găsit contra-argumente, când dovezile provin mai ales din documente românești ale vremii, iar Ion Antonescu însuși nu a negat niciodată că ar fi ordonat deportarea în masă și chiar nimicirea unor grupuri mari de evrei din Basarabia, Bucovina și Transnistria.

Mărturiile privind atrocitățile comise de armata sau jandarmii români după 22 iunie 1941 sunt irefutabile, un exemplu fiind și interviul cu Șabs Roif, supraviețuitor al lagărelor din Transnistria, serializat în revista ACUM.

Justificările privind pretinsa colaborare în bloc a populației evreiești din teritoriile ocupate de URSS în vara lui 1940 cad în desuetudine prin faptul că majoritatea celor deportați după iunie 1941 erau femei, copii și bătrâni, chiar Șabs Roif – născut în 1930 – este un exemplu grăitor.

Un alt gen de atitudine la concluziile raportului este contrapunerea lor cu efectele impunerii regimului comunist în România. Cei care mută discuția în acest plan afirmă explicit sau implicit culpabilitatea "evreilor" în represiunea comunistă, ca un fel de revanșă pentru acțiunile antisemite din perioada 1938 – 1944.

Pe lângă falsitatea acestei afirmații – comunismul a fost impus de Stalin în toată Europa de est ocupată și a provocat suferințe populației indiferent de etnie – ea reprezintă o continuare a tezei culpabilității în bloc a evreilor în 1940 – 1941, invocată și de Ion Antonescu ca justificativ al persecuțiilor antisemite.

Revista ACUM a promovat cu consecvență, ca parte a liniei sale editoriale, concluziile raportului Comisiei Wiesel. Suntem printre puținii în presa de limbă română care facem acest lucru, pe care alții fie se tem, fie nu doresc să-l facă pentru a nu-și pierde unii cititori cu orientări politice mai verzi, dar nu ecologiste!

Evident că cei care ne combat nu o fac cu argumente, pentru că nu le au, ci cu acuzații absurde sau de-a dreptul calomnioase, de genul că am fi "plătiți de lobby-ul evreiesc", acuzații din care adeseori transpare un antisemitism agresiv și o ură abia disimulată.

Vă veți întreba de ce perseverăm în a prezenta adevărul despre Holocaustul din România, dacă ne izbim de această atitudine larg răspândită de respingere neargumentată și resentimentară? Răspunsul e foarte simplu și poate destul de clișeistic: nu se poate clădi o democrație trainică pe minciună și fuga de responsabilitate.

Așa cum spuneam, nu poporul român, ci regimul dictatorial și fascizant al lui Ion Antoescu este responsabil de Holocaustul din România, care a fost una dintre paginile cele main rușinoase ale istoriei naționale din ultimii 100 de ani. A invoca interesul național sau a românismului în sprijinul mușamalizării acestui episod trist din istoria României este inacceptabil și profund demagogic.

Din punct de vedere practic, cei care invocă pericolul ca României să i se ceară despăgubiri de către victimele Holocaustului sau urmașii lor, uneori invocându-se cifre de-a dreptul elucubrante – 20 de miliarde de euro – sunt de asemenea lipsiți de onestitate – cele mai multe dintre aceste victime proveneau din Basarabia, Bucovina și Transnistria, responsabilitatea compensării lor fiind asumată de mai mult timp de Germania.

Vă recomandăm așadar, lectura raportului Comisiei Wiesel, chiar dacă o faceți cu cinci ani întârziere. Lectura nu este doar un act de informare, ci și un exercițiu democratic, de care mulți au fost privați sau au refuzat să-l practice de 60 de ani încoace.

sursa: romanialibera.com