Întoarcerea administraţiei româneşti la Cluj. Semnele comunizării (1944 – 1945)
În urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, când o parte a Transilvaniei de Nord a fost cedată Ungariei, centrul universitar Cluj a trebuit să se mute la Sibiu, deoarece oraşul de la „poalele Feleacului” căzuse, la insistenţele Italiei, dincolo de graniţa românească, sub ocupaţia horthystă. Această mutare s a făcut printr un ordin semnat de ministrul educaţiei naţionale, D. Caracostea, în 2 septembrie 1940. Astfel, patru ani de zile corpul academic clujean a încercat să menţină profesionalismul şi exigenţa didactică care a făcut renumită „Universitatea Regele Ferdinand I”.
După actul de la 23 august 1944, când la chemarea Regelui, Armata Română a întors armele împotriva fostului aliat Germania hitleristă, statu quo-ul Transilvaniei de Nord era incert. Acest fapt se evidenţia chiar din textul Convenţiei de Armistiţiu semnată cu URSS la 12 septembrie 1944. Guvernul Român avea dreptul să restabilească administraţia civilă pe întreg teritoriu al ţării, cu excepţia unui teritoriu de 50 100 Km de la linia frontului. La art. 19 Convenţia prevedea: „Guvernele Aliate socotesc hotărârile Arbitrajului de la Viena, cu privire la Transilvania, ca nule şi neavenite şi sunt de acord ca Transilvania (sau cea mai mare parte a ei) să fie restituită României, sub condiţia confirmării prin tratatul de Pace”. Prin acest mod echivoc de redactare rămânea problema Transilvaniei deschisă pentru scenarii viitoare.
Încă de la primele şedinţe de guvern, la iniţiativa şi presiunile lui Iuliu Maniu, preşedintele PNŢ se propunea înfiinţarea unui Comisariat al Guvernului cu puteri lărgite în vederea administrării teritoriilor româneşti din Transilvania de Nord, în curs de eliberarea de către armatele române şi sovietice. Astfel, se promulgă Legea nr. 487, la 10 octombrie 1944, care decretează înfiinţarea Comisariatului pentru Administrarea Transilvaniei Eliberate, care urma să reprezinte autoritatea Guvernului Român în teritoriile eliberate şi să apere interesele populaţiei în această regiune. În fruntea instituţiei este numit un înalt comisar care avea rangul şi retribuţia unui ministru, precum şi răspundere ministerială. Tot în acea zi se promulgă Decretul nr. 1839 prin care Dr. Ionel Pop, fost secretar al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 şi lider marcant al PNŢ a fost numit în funcţia de Înalt Comisar al Comisariatului pentru Administrarea Transilvaniei Eliberate. Datorită opoziţiei Comisiei Aliate de Control ce funcţiona sub egida URSS acest comisariat nu a avut o putere executivă, ci mai degrabă una de informare a guvernului despre situaţia din Transilvania de Nord. Sediul acestui comisariat a vegetat la Bucureşti nefiind permis stabilirea sediului la Cluj. Între timp, comuniştii maghiari şi români din Ardealul de Nord se repoziţionează, conform evenimentelor politice şi militare. În cadrul conferinţei MADOSZ de la Braşov din 16 octombrie 1944 s-a hotărât înfiinţarea Uniunii Populare Maghiare din România, sub conducerea preşedintelui interiman Kurkó Gyórfás.
Pe de altă aprte, PCR din Cluj, în frunte cu Nicolae Goldberger şi tânărul Teofil Vescan anunţă pe 22 octombrie 1944 că organele Partidului Comunist din Transilvania de Nord s au unit cu PCR. Era clar că existau divergenţe între comuniştii maghiari şi cei români privind statutul, încă incert, al Transilvaniei de Nord. Administraţia din Transilvania de Nord, începând cu 24 octombrie 1944, a fost controlată de Înaltul Comandament Aliat, în fapt de către Armata Sovietică. Aceasta controla regiunea prin Comitetul Executiv pentru Nordul Ardealului al FND în vederea comunizării, condus de Teofil T. Vescan, ca preşedinte, Jordaky Lajos, copreşedinte, Tudor Bugnariu, Bruder Francisc, Demeter János, Nicolae Goldberger, membri, ca şi comitetele judeţene ale FND, până la data de 13 martie 1945. Comisariatul de la Bucureşti a fost desfiinţat prin demisia d lui dr. Ionel Pop la 6 martie 1945, când s a instalat Guvernul pro comunist Dr. Petru Groza. Acest comisariat a numit prefecţi fără putere executivă având mai mult un rol social. Instaurarea administraţiei româneşti în Transilvania de Nord s a făcut la cererea guvernului român, cu acordul personal al generalismului Stalin, ca o recunoaştere de către acesta a faptului că în România s a instalat la 6 martie 1945 un guvern „democrat“ şi „prieten“ ruşilor.
Prin instaurarea administraţiei româneşti şi instaurarea guvernului Groza, Înaltul Comisar Ionel Pop şi a dat demisia, iar această instituţie a Comisariatului Român pentru Administrarea Transilvaniei eliberate şi a încetat activitatea.
Prin Legea nr. 260, din 3 aprilie 1945, legislaţia României s a extins asupra întregului teritoriu al Transilvaniei de Nord. Imediat după instalarea administraţiei româneşti în Ardealul de Nord, Gheorghiu Dej se lăuda în faţa activului central al PCR că e o izbândă a comuniştilor, a poporului român, „mărinimos ajutat de Marea Uniune Sovietică“.
Ionuţ Ţene
http://www.napocanews.ro/
După actul de la 23 august 1944, când la chemarea Regelui, Armata Română a întors armele împotriva fostului aliat Germania hitleristă, statu quo-ul Transilvaniei de Nord era incert. Acest fapt se evidenţia chiar din textul Convenţiei de Armistiţiu semnată cu URSS la 12 septembrie 1944. Guvernul Român avea dreptul să restabilească administraţia civilă pe întreg teritoriu al ţării, cu excepţia unui teritoriu de 50 100 Km de la linia frontului. La art. 19 Convenţia prevedea: „Guvernele Aliate socotesc hotărârile Arbitrajului de la Viena, cu privire la Transilvania, ca nule şi neavenite şi sunt de acord ca Transilvania (sau cea mai mare parte a ei) să fie restituită României, sub condiţia confirmării prin tratatul de Pace”. Prin acest mod echivoc de redactare rămânea problema Transilvaniei deschisă pentru scenarii viitoare.
Încă de la primele şedinţe de guvern, la iniţiativa şi presiunile lui Iuliu Maniu, preşedintele PNŢ se propunea înfiinţarea unui Comisariat al Guvernului cu puteri lărgite în vederea administrării teritoriilor româneşti din Transilvania de Nord, în curs de eliberarea de către armatele române şi sovietice. Astfel, se promulgă Legea nr. 487, la 10 octombrie 1944, care decretează înfiinţarea Comisariatului pentru Administrarea Transilvaniei Eliberate, care urma să reprezinte autoritatea Guvernului Român în teritoriile eliberate şi să apere interesele populaţiei în această regiune. În fruntea instituţiei este numit un înalt comisar care avea rangul şi retribuţia unui ministru, precum şi răspundere ministerială. Tot în acea zi se promulgă Decretul nr. 1839 prin care Dr. Ionel Pop, fost secretar al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 şi lider marcant al PNŢ a fost numit în funcţia de Înalt Comisar al Comisariatului pentru Administrarea Transilvaniei Eliberate. Datorită opoziţiei Comisiei Aliate de Control ce funcţiona sub egida URSS acest comisariat nu a avut o putere executivă, ci mai degrabă una de informare a guvernului despre situaţia din Transilvania de Nord. Sediul acestui comisariat a vegetat la Bucureşti nefiind permis stabilirea sediului la Cluj. Între timp, comuniştii maghiari şi români din Ardealul de Nord se repoziţionează, conform evenimentelor politice şi militare. În cadrul conferinţei MADOSZ de la Braşov din 16 octombrie 1944 s-a hotărât înfiinţarea Uniunii Populare Maghiare din România, sub conducerea preşedintelui interiman Kurkó Gyórfás.
Pe de altă aprte, PCR din Cluj, în frunte cu Nicolae Goldberger şi tânărul Teofil Vescan anunţă pe 22 octombrie 1944 că organele Partidului Comunist din Transilvania de Nord s au unit cu PCR. Era clar că existau divergenţe între comuniştii maghiari şi cei români privind statutul, încă incert, al Transilvaniei de Nord. Administraţia din Transilvania de Nord, începând cu 24 octombrie 1944, a fost controlată de Înaltul Comandament Aliat, în fapt de către Armata Sovietică. Aceasta controla regiunea prin Comitetul Executiv pentru Nordul Ardealului al FND în vederea comunizării, condus de Teofil T. Vescan, ca preşedinte, Jordaky Lajos, copreşedinte, Tudor Bugnariu, Bruder Francisc, Demeter János, Nicolae Goldberger, membri, ca şi comitetele judeţene ale FND, până la data de 13 martie 1945. Comisariatul de la Bucureşti a fost desfiinţat prin demisia d lui dr. Ionel Pop la 6 martie 1945, când s a instalat Guvernul pro comunist Dr. Petru Groza. Acest comisariat a numit prefecţi fără putere executivă având mai mult un rol social. Instaurarea administraţiei româneşti în Transilvania de Nord s a făcut la cererea guvernului român, cu acordul personal al generalismului Stalin, ca o recunoaştere de către acesta a faptului că în România s a instalat la 6 martie 1945 un guvern „democrat“ şi „prieten“ ruşilor.Prin instaurarea administraţiei româneşti şi instaurarea guvernului Groza, Înaltul Comisar Ionel Pop şi a dat demisia, iar această instituţie a Comisariatului Român pentru Administrarea Transilvaniei eliberate şi a încetat activitatea.
Prin Legea nr. 260, din 3 aprilie 1945, legislaţia României s a extins asupra întregului teritoriu al Transilvaniei de Nord. Imediat după instalarea administraţiei româneşti în Ardealul de Nord, Gheorghiu Dej se lăuda în faţa activului central al PCR că e o izbândă a comuniştilor, a poporului român, „mărinimos ajutat de Marea Uniune Sovietică“.
Ionuţ Ţene
http://www.napocanews.ro/
Adaugă un comentariu