O zi rece de iarnă în Piaţa Unirii la 1946
Am participat la incitantul concert din nou inaugurata şi modernizata piaţă a Unirii şi am savurat muzica de cameră a Academiei de Muzică „Gh. Dima” dintr-o piaţă ce îmbină post-modernul cu tradiţia medievală. Piaţa e Ok. Sper ca la primăvară să se pună multe jardinniere cu flori pentru a da culoare unei pieţe, ce se ansamblează pe tipologia oraşelor medievale italieneşti. Când a cântat d-na Puşkaş melodia „Dor de Ardeal” mi-am adus aminte de evenimentele din 1946, dintr-o iarnă la fel de rece, care s-au desfăşurat tragic şi eroic în piaţa în care astăzi pietonii se relaxează în tihnă, admirând fântâna arteziană sau situl arheologic:
Studenţii au ieşit în stradă spontan, deoarece nu mai suportau teroarea şi minciuna ridicată la rang de politică de stat. Poliţia află, prin informatori, la 23 ianuarie 1946, că ar urma o manifestaţie la Universitate. Se trimit forţe de ordine. Studenţii organizaţi la Universitate au ieşit în faţa Bisericii Ortodoxe cu steaguri tricolore, precum şi cu panglici tricolore pe piept. Chestorul Poliţiei, Gheorghe Crăciun, a apărut în faţa demonstranţilor, cerându le să se întoarcă liniştiţi la Universitate. Studenţii au strigat: „Jos vânduţii horthyştilor!”, „Regele şi Patria!”, „Regele şi studenţimea!”, „Trăiască Maniu, părintele patriei!”, „Trăiască ministrul Haţieganu!”, „Jos teroarea!”, „Vrem libertatea!”. Chestorul se retrage cu o maşină. O parte dintre studenţi se întorc la Universitate. Alţii s-au îndreptat spre piaţa centrală. În faţa comenduirii au cerut să fie pusă poza Regelui Mihai. Un ofiţer iese cu portretul Regelui. Studenţii îngenunchează cântând: „Cu noi este Dumnezeu!”, precum şi „Deşteaptă te, române!”. Au jucat „Hora Unirii” şi apoi au mers în faţa sediului Partidului Comunist. Pe o casă vecină, era un drapel decolorat, ce semăna cu cel maghiar.
Au cerut să fie dat jos. De asemenea, studenţii au cerut activiştilor Partidului Comunist să arboreze drapelul tricolor. Manifestanţii au spart firma Partidului, luând cu asalt casa Partidului Comunist. Comisarul Nagy Alexandru a fost lovit cu pietre. Sunt arestaţi trei manifestanţi: Popescu Viorel, student în anul I la Ştiinţe Naturale; Bulborozan Filote, artist la Teatrul Naţional; Ciuf Ioan, pantofar. Este arestat şi elevul de şcoală primară Crăciun Emil. Gardienii publici trag foc de avertisment în aer, din circa 4 5 arme. Din mulţime se trag două focuri de armă asupra chestorului Crăciun. Manifestanţii cer eliberarea celor arestaţi, care au fost duşi la Biroul de Siguranţă. În incident se implică şi un colonel sovietic, comandant al trupelor ruse din municipiul Cluj, care, împreună cu prim procurorul Maxim Pop, încearcă să aplaneze situaţia. Alături de ei vin şi generalii Bârzotescu şi Buzincu. Se dă ordin armatei să intervină; după mai multe intervenţii, demonstranţii au fost împrăştiaţi în jurul orei 17,30.
Dintre manifestanţi, Poliţia identifică şi pregăteşte să aresteze pe următorii studenţi: Papu Marian, Voiciloiu Marius, Ilie Piţurcă, (liderul local al PNŢ Cluj, organizaţia de tineret), I. Florian, Lăpuşan Horia. Poliţia îi considera vinovaţi de evenimente pe cei din grupul de iniţiativă şi pe cei care au redactat manifestul Studenţi Universitari, răspândit în Universitate. În ziua de 25 ianuarie 1946, se formează o comisie mixtă de cercetare a cazului. Poliţia caracterizează manifestaţia ca <>.
Cornel Igna a fost un patriot român care nu a practicat extremismul şi s a implicat cu dăruire în manifestaţiile studenţeşti în speranţa că acestea vor duce la salvarea ţării de sub tutela comunistă. -La liceul «Gh. Bariţiu» aveam un singur evreu în clasă. Noi eram animaţi de un sentiment de patriotism, de român. Purtam pe reverul hainei o insignă cu Regele Mihai, cu capul Regelui Mihai şi una cu capul lui Iuliu Maniu. Studenţii nu ne acceptau în grupul lor. Ei făceau o serie de întâlniri. Noi continuam să fim ca înainte de 1940. Eram socotiţi de unguri ca nişte cetăţeni de specia a doua. Noi când veneam de la Călăţele la Huedin, prin ’39, ’40, ei ne priveau ca «cei de la munte», ca nişte «pădurari». Noi eram în 1946 în clasa a VIII a. Viaţa era tumultoasă. Aveam profesori buni. Aveam un spirit de voinţă, de putere, de a vedea România pe picioarele ei. Demonstraţiile era în perioada asta (iarna). Ne întâlneam cu studenţii şi elevii, unde este acum Muzeul Etnografic, unde era sala unde au fost judecaţi memorandiştii. Şi mergeam la o crâşmă, unde mergi acum spre «Sora». Era un restaurant a lui Brânzaşi. Erau doi fraţi. Unul dintre ei avea un băiat care era mai mic cu un an ca mine. Mai era un restaurant cu grădină aici pe str. Napoca şi erau multe cârciumi, bojdeuci. Acolo unde era Casa de Cultură a Studenţilor. În primăvară, după ce se servea masa, grupuri de studenţi ieşeau din Universitate cu steagul tricolor. Erau foarte buni români. Era Nicu Băleanu, Horaţiu Ciortin, Anghel. Pe Ştefan Bănicescu l-am prins asistent la Anatomie. Valeriu Anania se numea «părintele Anania», un fel de şef de grup studenţesc. Toate întrunirile se făceau la statuia lui Matei Corvin sub picioarele calului. Centrul era românesc. Se fluturau drapele româneşti. Se striga «Trăiască Regele!». Cântând «Trăiască Regele!» toţi militarii ne salutau şi se retrăgeau. Asta s a întâmplat în februarie, martie. Manifestările anticomuniste erau împletite cu cele naţionaliste.
Ionuţ Ţene
http://www.napocanews.ro/
Studenţii au ieşit în stradă spontan, deoarece nu mai suportau teroarea şi minciuna ridicată la rang de politică de stat. Poliţia află, prin informatori, la 23 ianuarie 1946, că ar urma o manifestaţie la Universitate. Se trimit forţe de ordine. Studenţii organizaţi la Universitate au ieşit în faţa Bisericii Ortodoxe cu steaguri tricolore, precum şi cu panglici tricolore pe piept. Chestorul Poliţiei, Gheorghe Crăciun, a apărut în faţa demonstranţilor, cerându le să se întoarcă liniştiţi la Universitate. Studenţii au strigat: „Jos vânduţii horthyştilor!”, „Regele şi Patria!”, „Regele şi studenţimea!”, „Trăiască Maniu, părintele patriei!”, „Trăiască ministrul Haţieganu!”, „Jos teroarea!”, „Vrem libertatea!”. Chestorul se retrage cu o maşină. O parte dintre studenţi se întorc la Universitate. Alţii s-au îndreptat spre piaţa centrală. În faţa comenduirii au cerut să fie pusă poza Regelui Mihai. Un ofiţer iese cu portretul Regelui. Studenţii îngenunchează cântând: „Cu noi este Dumnezeu!”, precum şi „Deşteaptă te, române!”. Au jucat „Hora Unirii” şi apoi au mers în faţa sediului Partidului Comunist. Pe o casă vecină, era un drapel decolorat, ce semăna cu cel maghiar.
Au cerut să fie dat jos. De asemenea, studenţii au cerut activiştilor Partidului Comunist să arboreze drapelul tricolor. Manifestanţii au spart firma Partidului, luând cu asalt casa Partidului Comunist. Comisarul Nagy Alexandru a fost lovit cu pietre. Sunt arestaţi trei manifestanţi: Popescu Viorel, student în anul I la Ştiinţe Naturale; Bulborozan Filote, artist la Teatrul Naţional; Ciuf Ioan, pantofar. Este arestat şi elevul de şcoală primară Crăciun Emil. Gardienii publici trag foc de avertisment în aer, din circa 4 5 arme. Din mulţime se trag două focuri de armă asupra chestorului Crăciun. Manifestanţii cer eliberarea celor arestaţi, care au fost duşi la Biroul de Siguranţă. În incident se implică şi un colonel sovietic, comandant al trupelor ruse din municipiul Cluj, care, împreună cu prim procurorul Maxim Pop, încearcă să aplaneze situaţia. Alături de ei vin şi generalii Bârzotescu şi Buzincu. Se dă ordin armatei să intervină; după mai multe intervenţii, demonstranţii au fost împrăştiaţi în jurul orei 17,30.
Dintre manifestanţi, Poliţia identifică şi pregăteşte să aresteze pe următorii studenţi: Papu Marian, Voiciloiu Marius, Ilie Piţurcă, (liderul local al PNŢ Cluj, organizaţia de tineret), I. Florian, Lăpuşan Horia. Poliţia îi considera vinovaţi de evenimente pe cei din grupul de iniţiativă şi pe cei care au redactat manifestul Studenţi Universitari, răspândit în Universitate. În ziua de 25 ianuarie 1946, se formează o comisie mixtă de cercetare a cazului. Poliţia caracterizează manifestaţia ca <>.
Cornel Igna a fost un patriot român care nu a practicat extremismul şi s a implicat cu dăruire în manifestaţiile studenţeşti în speranţa că acestea vor duce la salvarea ţării de sub tutela comunistă. -La liceul «Gh. Bariţiu» aveam un singur evreu în clasă. Noi eram animaţi de un sentiment de patriotism, de român. Purtam pe reverul hainei o insignă cu Regele Mihai, cu capul Regelui Mihai şi una cu capul lui Iuliu Maniu. Studenţii nu ne acceptau în grupul lor. Ei făceau o serie de întâlniri. Noi continuam să fim ca înainte de 1940. Eram socotiţi de unguri ca nişte cetăţeni de specia a doua. Noi când veneam de la Călăţele la Huedin, prin ’39, ’40, ei ne priveau ca «cei de la munte», ca nişte «pădurari». Noi eram în 1946 în clasa a VIII a. Viaţa era tumultoasă. Aveam profesori buni. Aveam un spirit de voinţă, de putere, de a vedea România pe picioarele ei. Demonstraţiile era în perioada asta (iarna). Ne întâlneam cu studenţii şi elevii, unde este acum Muzeul Etnografic, unde era sala unde au fost judecaţi memorandiştii. Şi mergeam la o crâşmă, unde mergi acum spre «Sora». Era un restaurant a lui Brânzaşi. Erau doi fraţi. Unul dintre ei avea un băiat care era mai mic cu un an ca mine. Mai era un restaurant cu grădină aici pe str. Napoca şi erau multe cârciumi, bojdeuci. Acolo unde era Casa de Cultură a Studenţilor. În primăvară, după ce se servea masa, grupuri de studenţi ieşeau din Universitate cu steagul tricolor. Erau foarte buni români. Era Nicu Băleanu, Horaţiu Ciortin, Anghel. Pe Ştefan Bănicescu l-am prins asistent la Anatomie. Valeriu Anania se numea «părintele Anania», un fel de şef de grup studenţesc. Toate întrunirile se făceau la statuia lui Matei Corvin sub picioarele calului. Centrul era românesc. Se fluturau drapele româneşti. Se striga «Trăiască Regele!». Cântând «Trăiască Regele!» toţi militarii ne salutau şi se retrăgeau. Asta s a întâmplat în februarie, martie. Manifestările anticomuniste erau împletite cu cele naţionaliste.Ionuţ Ţene
http://www.napocanews.ro/
Adaugă un comentariu