Emil Constantinescu: Revenirea la putere a Regelui Mihai, imposibilă

Fostul şef de stat, Emil Constantinescu, a declarat recent într-o dezbatere că revenirea la putere a Regelui Mihai I este imposibilă, aşa cum este şi cazul lui Ion Iliescu sau a lui Petre Roman.

“În politică sunt lucruri probabile, posibile, împrobabile şi imposibile. Despre cele imposibile nu discută nimeni. Revenirea la putere a lui Iliescu, Roman, a Regelui – este imposibilă. (…) O mare personalitate nu e un obiect pe care îl muţi acolo, îl iei şi îl pui la putere. Trebuie văzut dacă acea personalitate doreşte”, a spus Constantinescu, răspunzând astfel unei întrebări adresate de un participant la dezbatere, care afirmase că Ion Iliescu, Petre Roman şi Regele Mihai I doresc să revină la putere.

Constantinescu a opinat că existenţa unei astfel de idei în societate dovedeşte modul în care continuă acţiunea de manipulare pe această temă.

Pe de altă parte, fostul şef de stat a contracarat reproşurile aduse Regelui Mihai privind abdicarea sa, subliniind că în Polonia comunismul a fost la fel de represiv ca în România deşi polonezii nu au fost aliaţi cu nemţii.

“I se repoşează Regelui acum şi mereu că nu a fost un erou. Cum a abdicat, trebuia să se opună. Uităm ce s-a întâmpat cu Polonia? Polonezii nu au fost aliaţi cu nemţii, au luptat în armata americană, engleză, rusă. Rezultatul că a fost următorul: comunismul fost la fel de represiv ca la noi”, a spus Constantinescu, care a criticat faptul că se cere unei persoane să fie erou fără a ţine cont deloc de contextul istoric.

Emil Constantinescu a participat, miercuri, 19 octombrie, la o dezbatere cu tema “Rolul monarhiei în istoria României”, organizată de Institutul Român de Istorie Recentă, Institulul pentru Liberă Iniţiativă şi Fundaţia Jokey Club, unde Regele Mihai I este preşedinte de onoare.

Un comentariu:

  1. Eu cred ca acest titlu nu are nci o legatura cu textul articolului. Desigur Majestatea Sa nu s-a pronuntat direct in privinta acestui subiect pentru ca nici nu a fost nimeni care sa-i adreseze aceasta intrebare. Pe de cealalta parte, Majestatea Sa iubeste foarte mult poporul roman- dovada tot ceea ce a facut penru aceasta tara, si cred ca daca noi romanii am dori monarhia, am speranta ca Majestatea Sa nu ne-ar lasa de izbeliste. Autorului acestui articol ii sugerez pe viitor sa aiba mai multa grija cu alegerea titlurilor articolelor sale.

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.