România regală
Mi-am pierdut o viață întreagă sufocat și urând ideea că o țară ca a noastră nu poate fi alta decât cea a clasei muncitoare și, în zilele de azi, a mediocrităților furătoare. Manipularea prin școală și știri naște monștri, mai mult decât somnul rațiunii lui Goya.
Ideea de succes social și popularitatea, îneacă ca un mal împuțit valorile și trâmbițile de azi urcă spre cer imnuri care, îl fac pe Dumnezeu să-și ridice, cu încă o veșnicie mai sus, privirea de la noi.
La 90 de ani de la nașterea Regelui, România este măcinată de tot felul de neliniști și amărăciuni, care umblă cu capul spart căutând un loc de liniște, în afară de cel de la care îți urează “veșnica pomenire”. România are înca un rege, așa cum o familie are un tată bătrân și fără putere, dar de pe vârful frunzelor ce-au vestejit în anii aceștia, el plânge pentru copiii care rămân în urmă.
Adevărații părinții ai patriei sunt îngrijorați de ceea ce rămâne după ei și nu-și ascut ghearele, pentru a zgâria pe toți care sunt adversari la împărțitul ciolanului.
Curând, țara va trece, cum va ști să o facă, față de ultima sa ocazie istorică, aceea de a plânge și ridica statui, după ce a semănat nepăsare peste propriul destin. Va pierde plânsul fără lacrimi a unui rege care, ar fi o tămăduire a acestui neam, care amestecă totul și nu iese nimic.
Încă nu este totul pierdut.
La Mulți Ani, MAJESTATE!!!
de Constantin Dura
Ideea de succes social și popularitatea, îneacă ca un mal împuțit valorile și trâmbițile de azi urcă spre cer imnuri care, îl fac pe Dumnezeu să-și ridice, cu încă o veșnicie mai sus, privirea de la noi.
La 90 de ani de la nașterea Regelui, România este măcinată de tot felul de neliniști și amărăciuni, care umblă cu capul spart căutând un loc de liniște, în afară de cel de la care îți urează “veșnica pomenire”. România are înca un rege, așa cum o familie are un tată bătrân și fără putere, dar de pe vârful frunzelor ce-au vestejit în anii aceștia, el plânge pentru copiii care rămân în urmă.
Adevărații părinții ai patriei sunt îngrijorați de ceea ce rămâne după ei și nu-și ascut ghearele, pentru a zgâria pe toți care sunt adversari la împărțitul ciolanului.
Curând, țara va trece, cum va ști să o facă, față de ultima sa ocazie istorică, aceea de a plânge și ridica statui, după ce a semănat nepăsare peste propriul destin. Va pierde plânsul fără lacrimi a unui rege care, ar fi o tămăduire a acestui neam, care amestecă totul și nu iese nimic.
Încă nu este totul pierdut.
La Mulți Ani, MAJESTATE!!!
de Constantin Dura
Adaugă un comentariu