A fost Carol I un rege meschin?

A fost Carol I un rege meschin?

“Ceea ce îl muncea pe regele Carol I era grija micii sale glorii. Era în această privinţă de o gelozie neascunsă şi împingea lucrurile până la o ineleganţă surprinzătoare la un om de originea şi situaţia sa. Purtarea lui faţă de memoria lui Cuza a fost o mărturie convingătoare a meschinăriei sufleteşti.

Este uşor de înţeles că atâta timp cât Vodă Cuza, sau măcar fiii săi au trăit, să fi avut faţă de ei o atitudine de rezervă şi chiar de ostilitate. Ei puteau la un moment dat să constituie un pericol pentru dinastia lui şi, prin urmare, era firesc ca în acest timp să fi evitat a înteţi tot ce ar fi putut redeştepta amintirea lui Cuza sau tot ceea ce ar fi putut contribui la slăvirea numelui său; dar după ce acesta murise, dupa ce neamul său se stinsese, ar fi putut fără pericol pentru el şi pentru dinastia sa, să se arate mărinimos faţă de memoria predecesorului său. Cu toate acestea, preocupat parcă de umbra ce domnia lui Cuza i-ar fi putut-o face propriei sale domnii, a căutat să înăbuşe orice reamintea acea epocă.

Când Doamna Elena Cuza a murit, nici n-a trimis pe principele Ferdinand la înmormântare şi când s-au împlinit 50 de ani de la Unire cu greu, şi după multe stăruinţe, a consimţit ca Principele Carol să depună o coroană la Ruginoasa.”

*****

sursa: I.G. Duca, Amintiri politice


Dumitru Horia Oprea

Un produs Blogger.