Înaltul Patronaj al Familiei Regale a României
O importantă parte a angajamentelor publice realizate de membrii Familiei Regale a României are ca scop sprijinirea și încurajarea activităților publice desfășurate de organizații și instituții dar și a voluntariatului. Una dintre modalitățile prin care se realizează acest deziderat este acordarea Înaltelor Patronaje Regale diverselor instituții, organizații sau proiecte. Înaltul Patronaj poate fi acordat unor instituții bine cunoscute – Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc, Asociația Presei Sportive din România, Federația Română de Oină, Federația Română de Scrimă, Federația Română de Tir cu Arcul, Federația Română de Karate Tradițional, Fundația Atletismului Românesc, Festivalul EUROPAfest sau unor organizații mai mici – Clubul de Golf "Paul Tomiță", Inițiativa Națională "Plantăm fapte bune în România" sau Festivalul de Teatru pentru Copii și Adolescenți "Mark Twain".
Aproape 70 de organizații au primit începând cu anul 2005 Înaltul Patronaj al Regelui Mihai, al Reginei Ana, al Principesei Moștenitoare, al Principelui Radu sau al Principelui Nicolae.
An de an, Majestățile Lor și Altețele Lor Regale sunt invitate să devină patroni ai unui număr mare de organizații sau proiecte. Solicitările sunt analizate și fiecare membru al Familiei Regale acceptă patronajele care reflectă interesul său pentru un anumit domeniu.
Regele Mihai este Înaltul Patron al Concursului de Eleganță organizat de Retromobil Club Român, cunoscută fiind pasiunea Majestății Sale pentru mașini. Principesa Moștenitoare, preocupată de protejarea mediului înconjurător și de conservarea patrimoniului național, a conferit Înaltul Patronaj Inițiativei Naționale "Plantăm fapte Bune în România" dar și Fundației Roșia Montana.
Înaltul Patronaj este acordat de către membrii Familiei Regale a României unor organizaţii, instituţii sau unor evenimente cu caracter anual și reprezintă o recunoaştere a calităţii acelei organizaţii, instituţii sau proiect. Acordarea Înaltului Patronaj nu implică aspecte juridice, politice sau comerciale şi nu este expresia unui parteneriat, ci recunoaşterea şi sprijinirea publică a organizaţiei, instituşiei sau proiectului respectiv.
Înaltul Patronaj se conferă printr-un document eliberat de Casa Regală iar membrul Familiei Regale care acordă Înaltul Patronaj poate acompania organizaţia în anumite ocazii internaţionale, poate lua parte la evenimente importante, de mare vizibilitate, pentru încurajare şi sprijin, poate înmâna diplome și invita participanţii la Palatul Elisabeta sau la alte reşedinţe regale, poate menţiona organizaţia sau instituţia în luările de cuvânt publice, poate ajută – prin prezenţă sau recomandări scrise – la strângerea de fonduri, poate promova activitatea organizaţiei sau instituţiei în diferite feluri.
Organizaţia, evenimentul anual ori instituţia care a primit Înaltul Patronaj are dreptul de a folosi cifrul personal al membrului Familiei Regale care a acordat Înaltul Patronaj pe materiale publicitare (afişe, banere, reclame), pe antetul foilor de scris, pe plicuri, mape, broşuri de presentare şi pe orice alt material tipărit sau expus în mod public.
Documentul care atestă acordarea Înaltului Patronaj este semnat de membrul Familiei Regale care a devenit patron al organizaţiei, instituţiei sau proiectului respectiv. Înaltul Patronaj este acordat fără limită de timp.
â
Clasa politica românească stie oare ca...""Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a...
RăspundețiȘtergereCASA-REGALA.BLOGSPOT.COM
Si dacă știe, se face ca nu știe...? Politicienii republicani, nici ei nu pot... , nici pe cei monarhiști nu-i lasă... !