FOTO Principele Nicolae, vizită la Timișoara, la Universitatea de Vest și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”
Luni, 20 octombrie 2014, Alteța Sa Regală Principele Nicolae al României s-a aflat într-o vizită în municipiul Timișoara.
În debutul vizitei, Alteța Sa Regală a luat parte la evenimentul de lansare a programului Edu for Life, care s-a desfășurat în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara.
Edu for Life a fost conceput de o echipă a Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor din cadrul Universității de Vest din Timișoara și reprezintă un sistem educațional complementar, extracurricular, non-formal cu durata de trei ani care ajută viitorii absolvenți să își dezvolte abilitățile personale și totodată să se evidențieze în fața viitorilor angajatori.
Programul se desfășoară în trei etape, etapa fundamentală și primară fiind dezvoltarea personală prin programul The Duke of Edinburgh’s International Award Romania.
Evenimentul de lansare a reunit peste trei sute de studenți și coordonatori ai programului, precum și reprezentanți ai unor companii private din Timișoara.
Cu această ocazie, au luat cuvântul Alteța Sa Regală Principele Nicolae, domnul profesor doctor Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest, domnul profesor doctor Ovidiu Megan, decanul Facultății de Economie și de Administrare a Afacerilor, domnul Zhajjad Rizvi, președintele programului The Duke of Edinburgh’s International Award Romania, precum și domnul Rajesh Mișcă, coordonator al programului Edu for Life.
În cursul aceleiași zile, Principele Nicolae a vizitat Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Louis Țurcanu”. Alteța Sa Regală s-a întâlnit cu micii pacienți și cu personalul medical care îi îngrijește. Cu prilejul vizitei, copiii i-au oferit Alteței Sale Regale un tablou cu Leul cel Curajos, simbol al reuşitei în lupta cu cancerul.
Acelasi stil ca pe vremea lui ceausescu.
RăspundețiȘtergerevizite de lucru