Ziua Regelui Mihai I, sărbătorită la Drobeta Turnu Severin
Monarhiştii din Drobeta Turnu Severin au participat sâmbătă după-amiază la Biblioteca Judeţeană „I. Gh. Bibicescu” la un eveniment organizat cu ocazia împlinirii vârstei de 93 de ani a M.S. Regele Mihai I. Organizatorii au fost Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, Liceul de Artă „I.Şt.Paulian”, Platforma Unionistă „Acţiunea 2012” şi Asociaţia Colecţionarilor „Severinum”.
Au fost prezenţi şi invitaţi din partea Asociaţiei Veteranilor de Război – filiala Mehedinţi, Bisericii Ortodoxe şi Arhivelor Naţionale Mehedinţi.
„Acum un an şi jumătate când a pornit proiectul nostru ,pe care mulţi l-au considerat naiv, alţii poate uşor nebunesc, alţii chiar periculos, noi credem că este o nevoie pentru societatea românească. Am reuşit să adun în jurul meu şi a câtorva prieteni nişte oameni foarte inimoşi, care au fost de acord să pornim împreună în acest drum, care este dacă vreţi un drum vizionar, al reinstaurării monarhiei în România”, a vorbit în deschiderea manifestării Noel Negrea, preşedintele ANRM Mehedinţi.
„Sunt bucuros şi emoţionat că pot să fiu alături de d-voastră la o sărbătoare care este dragă românilor, în primul rând monarhiştilor, dar şi celor care doresc o Românie mai bună, o Românie mai dreaptă. 25 octombrie este ziua de naştere a Majestăţii Sale, a regelui Mihai I al românilor. Nu de multe ori am participat la acţiuni care să aibă o încărcătură emoţională atât de mare. Alianţa care îşi propune reinstaurarea monarhiei în România a pornit la un drum greu, dar care nu este de neîndeplinit, de nerealizat”, a spus, la rândul său, profesorul de istorie Anton Ciorîţă, vicepreşedintele ANRM Mehedinţi.
În cadrul evenimentui a fost organizată o expoziţie de pictură “Un rege, o regină”, realizată de elevii Liceului de Artă, o expoziţie de monede, timbre, bancnote cu efigia Regelui Mihai, iar, la final, a avut loc un concert de chitară clasică şi electrică.
Corina Macavei / adevarul.ro
Adaugă un comentariu