FOTO Sărbătoarea regală de la Ateneul Român, în imagini

Concert aniversar 25 ani Ateneul Român

Înregistrarea Concertului Regal de la Ateneul Român poate fi vizionată aici.

Sărbătoarea împlinirii a douăzeci și cinci de ani de la întoarcerea în țară a primului membru al Familiei Regale, după o absență de patruzeci și doi de ani, a fost împărtășită de întreaga societate.

Cele patru evenimente publice organizate de Casa Majestății Sale au fost însoțite de importante semne de respect și afecțiune din partea Televiziunii Naționale, Societății Române de Radiodifuziune, Agenției Naționale de Presă Agerpres, Romfilateliei, Fundației Principesa Margareta a României și din partea autorităților politice. Societatea civilă a fost prezentă în număr mare, reprezentată de cele mai respectate figuri ale culturii, științei și artelor românești. Au fost prezente la evenimente instituțiile și organizațiile cu nume sau patronaj regal, numărând universități, licee, școli, federații sportive și organizații ale tinerilor de diverse profesii. Au răspuns invitației șaizeci de personalități ale vieții politice, culturale, diplomatice, sociale din Elveția, Franța, Belgia, Suedia, SUA, Spania, Rusia, Germania și Austria.

Ne face plăcere să vă prezentăm astăzi o selecție de fotografii semnate de Daniel Angelescu, ilustrând Concertul de gală de la Ateneul Român, din seara zilei de 18 ianuarie 2015. La pupitrul Cameratei Regale a fost maestrul Horia Andreescu. Și-a dat concursul Corul Filarmonicii George Enescu și marele violonist Remus Azoiței. Concertul a fost excepțional primit de publicul din monumentala sală a Ateneului și a cuprins lucrări de Haendel, Enescu, Liszt, Grigoraș Dinicu, Ciprian Porumbescu, Elgar și Franz Waxmann.

În zilele următoare vă vom prezenta albume de fotografii de la “Porțile Deschise” ale Fundației Principesa Margareta a României, care împlinește și ea, în 2015, douăzeci și cinci de ani de la înființare, de la vizita la Televiziunea Română și de la dineul oficial găzduit de Palatul CEC.

Concert aniversar 25 ani Ateneul Român

Concert aniversar 25 ani Ateneul Român

Concert aniversar 25 ani Ateneul Român

Concert aniversar 25 ani Ateneul Român

Concert aniversar 25 ani Ateneul Român

Concert aniversar 25 ani Ateneul Român

Concert aniversar 25 ani Ateneul Român

Concert aniversar 25 ani Ateneul Român

Concert aniversar 25 ani Ateneul Român

Concert aniversar 25 ani Ateneul Român

Concert aniversar 25 ani Ateneul Român

Concert aniversar 25 ani Ateneul Român

Concert aniversar 25 ani Ateneul Român

Concert aniversar 25 ani Ateneul Român

Concert aniversar 25 ani Ateneul Român

Concert aniversar 25 ani Ateneul Român

Niciun comentariu

Un produs Blogger.