93 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
Alteța Sa Regală Principesa Maria va lua parte astăzi, joi, 15 octombrie 2015, în municipiul Alba Iulia, la o serie de evenimente cu caracter public dedicate împlinirii a nouăzeci și trei de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand I și Reginei Maria.
Aniversarea Încoronării din acest an este dedicată artei și domeniului social. În anul 2014, aniversarea a fost dedicată culturii române, iar în anul 2013 diplomației. În anul 2012, Trenul Regal a adus, după nouăzeci de ani, Familia Regală la Alba Iulia, întocmai ca în ziua de 15 octombrie 1922. Momentul a rămas în inima tuturor celor care au participat la sărbătoarea Încoronării.
În fiecare an cuprins între a 90-a și a 100-a aniversare a Încoronării de la Alba Iulia, Primăria municipiului a decis să organizeze, în ziua de 15 octombrie, evenimente ilustrând câte un domeniu din viața publică servit cu strălucire de Regele Ferdinand și de Regina Maria.
La Centrul de Resurse, Principesa Maria va participa la inaugurarea proiectului “Academia Doamnelor” din Alba Iulia. Apoi, Alteța Sa Regală va participa la un Te Deum în cinstea Încoronării Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, la 15 octombrie 1922, care va avea loc în Catedrala Încoronării. Principesa Maria va lua parte, seara, la un concert de muzică clasică și sacră, oferit de muzicieni din Alba Iulia. Mâine, 16 octombrie, Alteța Sa Regală va vizita Centrul de Recuperare Neuromotorie pentru Copii, Căminul pentru Persoane Vârstnice și va acorda Înaltul Patronaj Asociației Chinologice din Alba Iulia.
Celebrarea Încoronării de la Alba Iulia din anul 2013 a adus semnarea unui parteneriat între autoritățile politice și administrative locale și Casa Majestății Sale Regele care a dat o bază formală sărbătorilor anuale ale zilei de 15 octombrie. Astfel, începând cu anul 2013, fiecare sărbătoare va fi dedicată unui domeniu important al societății românești de astăzi: educație, domeniul social, economie, știință, turism și ospitalitate, arte sau tradiții populare.
Sărbătoarea de o sută de ani a Încoronării, din anul 2022, va încununa acest periplu al memoriei și onoarei, printr-o celebrare asemănătoare celei care a avut loc cu un secol în urmă.
Adaugă un comentariu