Albumul "Săvârșin. Detaliul", lansat la Gaudeamus

Volumul "Săvârșin. Detaliul", o carte care spune povestea unui conac reînviat, a fost lansat, sâmbătă, la standul Editurii Curtea Veche din Târgul Gaudeamus, în prezența principesei Margareta și a principelui Radu.



Iren Arsene, director și cofondator al Editurii Curtea Veche, a spus că lucrarea reprezintă "una dintre cele mai emoționante cărți" din Colecția de Carte Regală.

"Ceea ce o să vedeți în această carte este o istorie, este o descoperire de credință, este o descoperire de valoare, este o carte pornită din suflet, o carte a detaliului și a cunoașterii", a spus Iren Arsene.

Potrivit scriitoarei Tatiana Niculescu-Bran, lucrarea reprezintă un eveniment prin faptul că ea prezintă "o poveste despre un loc și o casă", cartea atrăgând atenția prin curajul cu care este realizată, conform tezei că "detaliul face întregul".

"Ceea ce face această carte este să pună cap la cap detaliu cu detaliu, ca într-un imens joc de puzzle în care fiecare părticică, până la urmă, își găsește întregul. Și asta este munca extraordinară de reconstrucție a acestui domeniu istoric, personal, dar și foarte actual al Săvârșinului", a spus scriitoarea.

Ea a adăugat că volumul este și o carte (...) "despre timp și fețele timpului". "Istoria acestui domeniu are un sens și un semn simbolic care trece din anii '40, când era înfloritor și când Regina Elena a făcut din el un loc splendid în simplitatea și bunul lui gust, pe urmă a trecut prin epoca de tristă amintire în care a fost devastat și din 2001 acest efort extraordinar de reconstrucție se vede în carte într-un mod care nu e deloc apăsător", a spus Tatiana Niculescu-Bran.

Cartea "Săvârșin. Detaliul" prezintă cititorilor drumul parcurs de principesa Margareta și de principele Radu în ultimul deceniu și jumătate în cunoașterea, restaurarea și apoi recrearea lumii acestei case de familie — "cămin regal cu valoare de simbol pentru fiecare familie de români".

Potrivit Biroului de presă al Regelui Mihai I, "volumul face, în cuvinte și imagini, o evocare a castelului, la aproape cincisprezece ani de la întoarcerea Majestății Sale Regelui în casa și pe domeniul care îi aparțin. Lumea interioară a reședinței regale de la Săvârșin a fost marcată profund de Regina Elena. De aceea, refacerea fiecărei încăperi a continuat opera începută de mama Regelui Mihai, în anii 1940, folosind exact materialele de atunci: lemnul, fierul, piatra, ceramica, alama, lâna, mătasea, inul, bumbacul".

Un album de decorațiuni interioare, "Săvârșin. Detaliul" este o premieră pe piața de carte românească, fotografiile fiind creația artistului bănățean Cristian Coposesc.

"Volumul este bogat ilustrat cu fotografii color ale interioarelor și clădirilor din jur, printre care au fost introduse și câteva fotografii făcute în anii 1940, pe vremea când Regina-Mamă Elena se îngrijea de castel. Familia Regală română a reintrat în posesia domeniului și a castelului în anul 2001, când a fost demarat un proces îndelungat de reconstrucție, recondiționare și reamenajare, pentru a elimina intervențiile haotice din perioada comunistă asupra elementelor decorative ale proprietății", precizează site-ul Editurii Curtea Veche.

Albumul prezintă astfel Castelul Regal de la Săvârșin din perspectiva detaliilor legate de construcție și decorațiuni. Autorii descriu în amănunt spațiile, mobilierul, decorațiunile interioare și exterioare, bibelourile, obiectele de valoare atât materială, cât și sentimentală pe care le-au recuperat de la deteriorare, de-a lungul anilor, cu mari costuri materiale și de energie umană, ajutați fiind de artiști plastici și de meșteri din zonă, în perspectiva deschiderii domeniului și a castelului, fie și parțială, spre vizitarea de către publicul larg.

În cadrul aceluiași eveniment a fost prezentat "Calendarul Regal 2016", o ediție jubiliară, care cuprinde fotografii ale membrilor Familiei Regale, începând cu anul 1866 și sfârșind cu anul 2015. Toate fotografiile din calendar sunt inedite. Regele Carol I apare în fotografii făcute în primii ani de domnie, apoi la proclamarea Regatului României și la bătrânețe. Calendarul cuprinde fotografii necunoscute cu reginele Elisabeta și Maria, regele Mihai, regina Ana și regina Elena apărând în emoționante fotografii de familie.

AGERPRES/(A, AS — autor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu)

Niciun comentariu

Un produs Blogger.