FOTO Recepția Regală a Corpului Diplomatic, la Castelul Peleș

La Castelul Peleș a avut loc Recepția Regală a anului 2015 dedicată Corpului Diplomatic. Alteța Sa Regală Principele Radu a reprezentat pe Majestatea Sa Regele Mihai I. Evenimentul a avut loc joi, 3 decembrie 2015. Recepția, care onorează munca și prezența în țara noastră a reprezentanților statelor străine, a fost găzduită de Regele Mihai I pentru prima oară în anul 1940.

Evenimentul a început în Holul de Onoare, la ora 17. Principele Radu a dat citire mesajului Regelui Mihai I adresat Corpului Diplomatic acreditat la București. Mesajul a fost citit în limbile română, franceză și engleză. Ambasadorii și ceilalți diplomați au fost invitați apoi în Sala de Muzică pentru „Dejunul Diplomatic”, o tradiție instituită în secolul al XX-lea de Familia Regală română.

Cu această ocazie, Orchestra Militară a Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” a susținut un concert.

Au luat parte ambasadori și reprezentanți diplomatici ai Statelor Unite ale Americii, Chinei, Rusiei, Germaniei, Irlandei, Israelului, Mexicului, Norvegiei, Macedoniei, Thailandei, Vietnamului, Republicii Democratice Congo, Lituaniei, Austriei și ai altor state cu care România are relații diplomatice. Au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe.

Seara anuală oferită de Regele Mihai ambasadorilor acreditați la București are loc la Castelul Peleș sau la Palatul Elisabeta, în ultimele săptămâni ale anului, pentru a onora reprezentanții statelor lumii cu care România are relații diplomatice.

Primele relații diplomatice ale României moderne au fost stabilite de Regele Carol I, de-a lungul anilor 1866-1914. Regele Ferdinand I a continuat construcția diplomatică a înaintașului său, astfel încât, în anul 1927, România avea relații bilaterale cu toate țările importante ale lumii. În timpul Regelui Carol al II-lea, legăturile bilaterale și multilaterale ale Regatului României aveau să se mărească simțitor. România avea, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, una dintre cele mai active și mai prestigioase diplomații din întreaga Europă.

Majestatea Sa Regele Mihai s-a adresat prima oară Corpului Diplomatic în decembrie 1940, acum șaptezeci și cinci de ani. Niciun alt șef de Stat român sau european nu a avut vreodată o legătură instituțională cu Corpul Diplomatic din țara lui timp de trei sferturi de secol.

Recepția Regală a Corpului Diplomatic, la Castelul Peleș

Fotografii de Daniel Angelescu.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.