Reinstituționalizarea Familiei Regale și „noua monarhie”

Articol de Alexandru Muraru, publicat în Revista Timpul, 11 martie 2016

Există astăzi un fenomen incontestabil al redescoperirii Coroanei de către români pe care societatea în ansamblul său îl trăiește de un sfert de secol. La scara istoriei, acest proces este încă la început, iar consolidarea sa nu trebuie privită în termenii unei curse sau ai unei competiții politice. Instituțiile, politicienii, elitele și comunitățile au contribuit și contribuie, în măsuri diferite, la această realitate, la acest proces de reașezare a valorilor și a unei construcții statale și identitare. Regalitatea oferă astăzi perspectiva unui „altfel”, unui „altceva”, care se situează deasupra alternativelor politice sau a sistemelor de guvernare. Practic, așa arată perioada tranzitorie către reinstituționalizarea Familiei Regale a României. Reașezarea sa în locul istoric. Trecerea de la statutul de casă regală nedomnitoare la o altă etapă. Societatea de astăzi percepe Familia Regală ca pe un actor distinct, care a reușit să-și câștige un rol care nu i s-a dat ușor, care a reușit să se facă utilă într-un regim republican, care a reușit, în definitiv, să convingă că toate fobiile anilor ’90 despre regalitate și dinastia românească erau roadele propagandei comuniste și ale celei postcomuniste. Românii au putut vedea, începând cu 1997 și mai ales cu 2001, că valorile pe care le promovează regalitatea nu sunt opuse României, ci complementare dezvoltării societății și democrației.

„Noua monarhie” nu trebuie privită doar ca o simplă alternativă la republică. Acest lucru este cunoscut: Coroana transformă societatea, o personalizează, o metamorfozează aproape în integralitate, oferindu-i un exemplu personal de leadership care se multiplică în comunități, în vaste domenii, până la nivelul cel mai de jos. Fenomenul reinstituționalizării Familiei Regale suprapune două realități, una, în care sistemul politic s-a construit peste instituțiile ieșite din comunism și apoi din tranziție, și o alta, a unui chip nou, care aduce imaginea instituționalizată a unei Românii nevirusate de anii totalitarismului, singura legătură neîntreruptă cu perioada interbelică și cu istoria democrației parlamentare românești de dinainte de război.

Reinstituționalizarea Familiei Regale nu este un fenomen unic în regiune, dar dimensiunea, anduranța, complexitatea, întinderea în timp fac din România un model singular în Uniunea Europeană. Din rândul statelor foste comuniste, Bulgaria, Serbia, Muntenegru au trecut sau trec prin același fenomen, dar aici, unde procentul opțiunii pentru monarhie face ca aceasta să fie o alternativă pentru sistemul politic, este evident că asistăm la un proces societal și politic de anvergură. Românii nu mai privesc astăzi Familia Regală așa cum au făcut-o în anii ’90, ca pe un actor aflat într-o infinită bătălie pentru recunoaștere și legitimare, ci o încadrează între instituțiile care contribuie la identitatea națională și la un fenomen unic de diplomație publică cu instrumente simbolice, politice, civice, culturale, istorice, sociale etc.

Instituțiile

Relația dintre Familia Regală și instituțiile românești a depășit mult perioada „războiului rece” al tranziției autohtone de la comunism la democrație, iar după anul 2001, aceasta a devenit mai mult decât funcțională. Familia Regală a avut un rol activ în perioada procesului de pre- și postaderare a României la Uniunea Europeană, un membru al acesteia, în persoana Principelui Radu, deținând vreme de șapte ani o poziție de reprezentare pe care statul român nu a mai avut-o nici înainte, nici după acel interval (2002-2008). Conexiunile Familiei Regale cu instituțiile românești sunt astăzi atât de numeroase și de implicite, încât invitarea unui membru al său la ceremonia de investire a Președintelui României sau la alte momente statale este aproape un lucru firesc. Ceremonia solemnă anuală de la Peleș a întregului corp diplomatic acreditat la București la invitația Familiei Regale este un eveniment ce nu are nevoie de multe explicații suplimentare. Administrația Prezidențială, Parlamentul, Guvernul, ministerele, autoritățile locale, reprezentanțele diplomatice – toate acestea participă și investesc legitimitate în acest proces, într-un efort continuu de a crea punți pentru diverse proiecte sau momente instituționale în care Familia Regală aduce prestigiu, credibilitate, performanță, leadership, valori unice și apartenență la un trecut pe care nici un alt vehicul instituțional nu îl deține. Necontenitul proces de lobby pe care Familia Regală îl face prin zecile de vizite anuale în străinătate și contactele instituționale subliniază dimensiunea acestui proces de instituționalizare.

Politicienii

Clivajul politic al anilor ’90 a făcut ca această relație generalizată dintre oamenii politici și Familia Regală să fie amânată mai bine de un deceniu. Când Familia Regală a revenit definitiv în țară, mulți dintre detractorii Casei Regale au înțeles, în sfârșit, că ei nu se luptau cu Regele Mihai sau cu Principesa Moștenitoare, ci cu propria neputință de a vedea și de a construi România proiectată ca o națiune europeană, mândră, stabilă și prosperă. Astăzi, nu există grupare politică fără susținători ai Casei Regale în interiorul său, ceea ce face ca un proces de „jos” în „sus” în ierarhiile politice să fie un fenomen în plină desfășurare. Oamenii politici nu își declară uneori simpatiile directe pentru Familia Regală și monarhie, contribuind involuntar la o „spirală a tăcerii”, ceea ce duce la evenimente și mai neașteptate. Discursul Regelui Mihai din octombrie 2011, în cadrul ședinței solemne în fața Camerelor Reunite ale Parlamentului, declararea prin lege a zilei de 10 Mai drept sărbătoare națională (atenție! „națională”, nu doar „legală”, deci România are două zile naționale în mod oficial) și foarte probabila modificare a stemei naționale prin adăugarea Coroanei pe capul acvilei sunt tocmai consecințe politice instituționale născute din relația directă a Familiei Regale cu oamenii politici. O Constituție cu o republică parlamentară va da o forță și mai mare oamenilor politici și va muta centrul relației într-o zonă foarte politică.

Societatea și elitele

În primul deceniu postcomunist, intelectualii publici au grăbit ascensiunea temei monarhice. Acest fenomen s-a modificat în timp nu pentru că Familia Regală nu ar mai avea susținere astăzi, dimpotrivă, ci pentru că prezența ei s-a mutat în centrul societății, iar elitele nu au mai jucat rolul de actori principali. Legitimitatea Familiei Regale a intrat de suficientă vreme pe un drum al instituționalizării și natura unui alt timp istoric a deplasat regalitatea din zona unei opțiuni care era poate instrumentalizată și utilizată pe drumul aproape fără întoarcere al unei construcții identitare și politice fără precedent într-o republică din UE. Drumul Familiei Regale către centrul societății a selectat indirect opțiunile politice, iar elitele sunt astăzi, prin discursul public și prin prezența lor în dezbaterea cotidiană, purtate către acest proces de reinstituționalizare. Anii care vin vor evidenția rolul elitelor, pentru că „noua monarhie”, ca o construcție a regalității cu multe sensuri și acțiuni peste o familie nedomnitoare, va avea menirea să fie explicată, tradusă societății de intelectuali. Cu siguranță că tinerii vor juca aici un rol esențial; universitățile, noua elită culturală vor fi nevoite să dezbată, să problematizeze și să aducă elitele în arena societății.

Comunitățile

Relația dintre Familia Regală și comunitățile locale sau cele socioprofesionale este astăzi o performanță pe care nici un alt actor instituțional nu o poate concura. Liderii locali, elitele locale, membrii comunităților socioprofesionale au nevoie astăzi mai mult decât de fonduri sau de sprijin logistic ori birocratic. Au nevoie de o instituție care să îi legitimeze ca actori primordiali la dezvoltarea României, la înrădăcinarea valorilor și principiilor sănătoase și autentice, să creeze punți cu alte comunități, să le ofere instrumente simbolice care să pună oamenii împreună și să dea personalitate într-un proces complex de redescoperire a spiritului comunitar, a solidarității civice. Această legătură cu comunitățile locale – ca o tradiție a perioadei monarhiei constituționale, a simbolului Coroanei de a uni românii, breslele, asocierile de orice fel, într-un efort de a naște microcomunități care să acționeze prin puterea exemplului – a adus Familia Regală în prim-planul centrului și al provinciei. Patronajele regale, decorările, galele, evenimentele caritabile, culturale, sportive și memoriale, eticheta furnizorilor regali, inițiativele civice, festivitățile ceremoniale și multe altele au modificat ireversibil în bine percepția românilor asupra puterii Familiei Regale.

„Noua monarhie” este o redescoperire a regalității de către români care aduce Familia Regală în centrul societății, depășind granițele instituționale. Recunoașterea meritelor regalității, utilitatea sa dovedită cotidian și prezența sa publică impresionantă fac România mai predictibilă, mai onestă și mai valoroasă și salvează, cred, fără să vrea neapărat asta, performanța clasei politice și mai ales încrederea românilor în instituții și democrație.