110 ani de la înființarea Societății “Vatra Luminoasă”



În prezența Alteței Sale Regale Principele Radu, Asociaţia Nevăzătorilor din România a sărbătorit luni, 28 noiembrie 2016, la București, 110 ani de la înființarea organizației, sub Înaltul Patronaj al Reginei Elisabeta a României, și 60 de ani de la reînființarea ei, cu actualul nume, în anul 1956.

La 1 august 1906 s-a înfiinţat prima instituţie non-guvernamentală destinată persoanelor cu deficiențe de vedere din ţara noastră. Întemeierea şi organizarea uneia dintre cele mai vechi construcții ale societaţii civile româneşti, în anul 1906, se datoreaza primei regine a României, Elisabeta, sprijinită în demersul ei de Regele Carol I.

Prin insistentele eforturi ale suveranei se fondează Societatea Orbilor „Vatra Luminoasă”, cu 70 de filiale în România, având ca scop principal accesul nevăzătorilor la învăţătură şi muncă, pentru o viaţă demnă şi independentă. Regina a ajutat îndeaproape organizaţia, fiind opera de caritate la care ţinea cel mai mult.

Prin intermediul societății se constituie un complex şcolar şi de asistenţă socială, cunoscut sub numele de „Vatra Luminoasă”, cuprinzând o şcoală primară, ateliere-şcoală, o tipografie braille şi o bibliotecă, toate acestea fiind premiere naţionale.

Acum, la ceas aniversar, se cuvine să omagiem personalitatea strălucită a Reginei Elisabeta, precum și acţiunile Asociației Nevăzătorilor din România, desfășurate în lunga ei existență.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.