GAV/Scholz&Friends Bucureşti a câştigat contul Grupul Halewood

Agenţia GAV/Scholz&Friends a câştigat licitaţia organizată de compania producătoare de vinuri Cramele Halewood, unul dintre principalii jucători de pe piaţa vinului şi cel mai mare exportator de vin îmbuteliat. În cadrul viitoarei colaborări, GAV va oferi servicii de comunicare ce includ atât branding, cât şi advertising.

Cramele Halewood, furnizor al Casei Majestăţii Sale Regele Mihai I al României prin spumantul Rhein Extra, este o companie care prin îmbinarea tehnologiei şi a talentului echipei de oenologi cu know-how-ul britanic, aduce pe piaţă vinuri ce valorifică potenţialul excepţional al României şi marea diversitate în domeniul viti-vinicol.

Pe lângă producţia de vinuri româneşti, Cramele Halewood reprezintă în România case celebre din întreaga lume: Andre Lurton, Antinori, Torres, Vicente Gandia, Villa Maria, Trapiche, Concha Y Toro, încercând prin aceasta "să aducem consumatorului român vinuri de import reprezentative şi de calitate, vinuri care înseamnă ceva pentru regiunea din care provin şi care sunt produse de companii de familie cu valori similare companiei noastre", a declarat Dan Ioan Muntean, Director General al Cramelor Halewood.



"Echipa de management de la Halewood este tot ce ne-am putea dori de la un client: profesionistă, deschisă, dinamică, încrezătoare în agenţie şi, pe lângă acestea, foarte umană şi caldă. Se leagă o prietenie între noi şi asta mă bucură cel mai mult, pentru că, până la urmă, acestea sunt scopul şi filozofia Scholz&Friends. În plus, ce poate fi mai frumos şi mai motivant decât să lucrezi pentru un produs ca vinul", a declarat Lucian Georgescu, Managing Partner GAV/Scholz&Friends.

"Ne bucurăm foarte mult că am descoperit o echipă ca cea de la GAV. Noi suntem un producător de marime medie, sucursala unei afaceri de familie din Marea Britanie şi ne-a interesat o agenţie creativă cu aceeasi filosofie. GAV a înţeles exact ce vrem noi să comunicăm, care sunt valorile noastre şi pe ce idei e construită şi condusă acestă afacere. Avem încredere că am pornit la un drum lung şi fructuos pentru ambele părţi", a completat Mihai Chitic, Director Comercial Cramele Halewood.

Echipa GAV care a lucrat pentru câştigarea acestui cont este formată din Lucian Georgescu (Managing Partner), Lorena Stoica (Account Director), Marius Roşu (Creative Director), Solene Cesbron (Art Director), Cătălin Spoială (Senior Copywriter) şi Sorana Someşan (Junior Copywriter).

Despre GAV Scolz&Friends

GAV (prescurtarea de la Generic Audiovizual SRL) şi-a început activitatea în anul 2003, împreună cu atelierul de marketing cultural Balkanski, sub denumirea de gav/balkanski. În 2005, s-a afiliat reţelei internaţionale Scholz&Friends, luând denumirea GAV Scholz&Friends Bucureşti. Scholz&Friends este singura reţea owner-managed din Europa, avându-şi originile în Germania, cu sedii la Berlin şi Hamburg. Printre clienţii şi partenerii GAV Scholz&Friends Bucureşti se numără: Asociaţia pentru Relaţii Comunitare România, Brita, DaimlerChrysler/Mercedes, Ministerul Culturii şi Cultelor/Sibiu - Capitală Culturală Europeană 2007, Raiffeisen Leasing, Sibiu Jazz Festival, Unilever şi Unity.

Despre Halewood

Compania Halewood International Ltd a fost înfiinţată în 1978 de către John Halewood şi a devenit, în scurt timp, cel mai mare producător şi distribuitor de vinuri şi băuturi alcoolice din Marea Britanie. Încă din 1987, compania a început să importe vinuri din România. Zece ani mai târziu, Grupul Halewood înfiinţează prima subsidiară în România, devenind totodată cel mai mare importator de vinuri românesti în Marea Britanie. După o investiţie totală de peste 10 milioane de dolari, Grupul Halewood are astăzi trei subsidiare în România: pentru viticultură, vinificaţie şi comercializarea vinurilor. Portofoliul de branduri Halewood România cuprinde Cherry Tree Hill, Byzantium, Prahova Valley (Prahova Valley Special Reserve, Prahova Valley Reserve Prahova Valley Clasic), Private Reserve, Special Reserve, Premiat Reserva, La Crama, Rhein Extra, Millennium, Red Square şi Caribbean Twist.

from: Bursa

Niciun comentariu

Un produs Blogger.