Moldova

În antichitate teritoriul Moldovei era locuit de daci. Numele ţării, de Moldova, vine de la râul cu acelaşi nume, pe valea căruia s-a format primul nucleu al noului voievodat. Există mai multe teorii asupra originii numelui de Moldova. Potrivit cronicilor numele râului ar veni de la Molda căţeluşa voievodului Dragoş. Istoricii Constantin C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu sunt de părere că numele de Moldova vine de la molid[1]. O altă teorie susţine că numele său derivă de la cuvintele din limba dacică (nescrisă pâna in prezent) molta (adica, "multum" din latina) şi dava (cetate), sau "aqua" (acva-ava-apa - apeDUCT. De la care vine numele de MU DAVA (vezi "Moldova" veche şi nouă de la Dunăre)[necesită citare].

Potrivit Enciclopediei Cugetarea sub denumirea de Moldova este cunoscută şi de străini, care au mai numit-o şi Bogdania, după numele voievodului Bogdan I Întemeietorul şi chiar Ruso-Vlahia, prin analogie cu Ungro-Vlahia, Muntenia. De asemenea, Muntenia mai era numită şi Valahia Maior, iar Moldova, Valahia Minor. În Evul Mediu, Moldova era împărţită în Ţara de Sus şi Ţara de Jos, la care se adaugă şi Basarabia veche (Bugiacul turcesc), ce se crede că a aprţinut iniţial Munteniei. Scaunul ţării a fost pe rând la Baia şi Siret (sec. 14), Suceava (sec. 15) şi Iaşi (din sec. 16)

Istoria timpurie

Originile latine ale Moldovei se trag din perioada de ocupaţie romană a Daciei si litoralului Pontic pâna la Olbia (în zilele noastre România, Bulgaria si Ucraina de sud-vest pe care s-a format o nouă cultură prin romanizarea de către coloniştii romani a populaţiei locale. După ce Imperiul Roman s-a retras de pe o parte din teritoriu, iar trupele sale au părăsit regiunea în 271 d.Hr., o multime de popoare migratoare au trecut prin această regiune, ca: hunii, goţii, slavii şi maghiarii. În secolul XIII, Ungaria şi-a extins influenţa în această zonă şi a creat nişte fortificaţii în apropierea râului Trotuş (în România de azi) şi în zona Neamţului (Baia sau Můlda) din cauza deselor invazii tătare. În urma acţiunii voievodului Dragoş, venit din Maramureş, regiunea a intrat sub influenţa ungurească, până ce a venit Bogdan I în 1359- 1363, tot din Maramureş, şi i-a inlaturat pe urmaşii lui Dragoş.

Istoria medievală


Moldova în cea mai mare întindere a ei (sec. XV), era cuprinsă între: Munţii Carpaţi (hotarul cu Transilvania), Nistru (la nord şi est), Marea Neagră, Dunăre, Siret şi Milcov (hotarul cu Muntenia sau Ţara Rumânească de mai târziu). Pe vremea lui Bogdan I, Moldova nu depăşea ţinutul dintre râurile Moldova şi Siret. Urmaşii săi şi-au întins stăpânirea mai ales spre sud şi est, astfel încât Roman I, se putea intitula „Domn de la munte până la mare”[3]. Alexandru cel Bun a stăpânit ţara întreagă, cu excepţia sudului Basarabiei de la Dunăre cu Chilia şi partea de dincolo de Trotuş, dar şi a Ţinutul Putnei, pe care le va lua Ştefan cel Mare de la regatul Ungar si Muntenia.Sub Ştefan cel Mare, nepot al lui Alexandru cel Bun dar şi văr al lui Vlad Ţepeş din Muntenia, Moldova a ajuns la întinderea şi puterea ei maximă. Cel mai cunoscut domnitor moldovean, Ştefan cel Mare, împreună cu armata sa de boieri şi răzeşi a luptat împotriva invaziilor turceşti, Regatelor ungar si polonez, ca şi celor tătare. Ştefan a luptat în 36 de bătălii majore, terminând doar două, nedecis (Ştefan a rămas pe tron în timp ce adversarii au părăsit ţara cu pierderi foarte mari. De altfel, în evul mediu, atunci când un domnitor pierdea o luptă în propria ţară, ori era ucis, ori era alungat peste hotare, şi pleca în pribegie). La sfârşitul domniei sale, independenţa Moldovei era nesigură. Urmându-i domni mai slabi, ce s-au aflat mai mult sau mai puţin sub tutela boierimii, Moldova a decăzut şi a sărăcit. În aceste condiţii, Moldova a căzut sub influenţa puterii otomane în 1512, devenind un stat tributar al Imperiului Otoman pentru următorii 300 de ani. Pe lângă plata tributului către Imperiul Otoman şi mai apoi intervenţia în alegerea conducătorilor Moldovei a autorităţilor otomane, Moldova a trebuit să sufere şi numeroase invazii turceşti, tătăreşti, şi ruseşti. Dintre domnii care i-au urmat lui Ştefan cel Mare, s-au evidenţiat: Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanu, Vasile Lupu şi Dimitrie Cantemir.

Expansiunea rusească

În 1792, prin Tratatul de la Iaşi, Imperiul Otoman a fost forţat să cedeze teritoriile deţinute în regiunea care acum se numeşte Transnistria către Imperiul Rus. Prin extindere, Basarabia (numită aşa după numele domnitorului Basarab I) a fost anexată şi mai târziu înglobată în Imperiul Rus, după războiul ruso-turc din 1806, prin Tratatul de la Bucureşti din 1812. După înfrângerea ruşilor din Războiul Crimeii (1853-1856), Tratatul de la Paris stipula ca Moldova (şi Valahia) să fie puse sub garanţia colectivă a celor şapte puteri străine care au semnat tratatul de retrocedare a Sudului Basarbiei către Moldova, adică a regiunilor Ismail, Bolgrad, şi Cahul. În 1859 Principatul Moldovei s-a unit cu Ţara Românească, prin alegerea unui singur domn pentru ambele principate, în persoana lui Alexandru Ioan Cuza, punând astfel cărămida de temelie a statului modern România. Prin Tratatul de la Berlin din 1878, guvernul român a fost nevoit să cedeze din nou sudul Basarabiei către Imperiul Rus.

Marea Unire

Realizarea Marii Uniri, prin unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Vechiul Regat, a fost rezultatul acţiunii românilor în conjunctura favorabilă de la sfârşitul primului război mondial. Unirea acestor teritorii a fost posibilă în contextul afirmării internaţionale a principiului autodeterminării naţionalităţilor.

Al doilea Război Mondial

În final, în 1940, România a pierdut teritorii atât în est cât şi în vest: în iunie 1940, după ce a înaintat un ultimatum României, Uniunea Sovietică a anexat Basarabia,Bucovina de nord şi Ţinutul Herţa. Două treimi din Basarabia au fost combinate cu Transnistria (o mică parte din URSS), pentru a forma RSS Moldovenească. Restul a fost oferit RSS Ucraineane.

Prin Dictatul (Arbitrajul) de la Viena, Romania acceptă în august 1940 să cedeze Ungariei partea de nord a Transilvaniei în schimbul garanţiilor de securitate germano-italiene. De asemenea, sudul Dobrogei (Cadrilaterul) a fost cedat Bulgariei. Pentru a recupera teritoriile ocupate de URSS, România a intrat în cel de-al doilea război mondial de partea Puterilor Centrale în iunie 1941.

În timpul celui de-al doilea război mondial, se reuşeşte eliberarea Basarabiei care a fost făcută de Ion Antonescu, când a dat celebrul îndemn "Ostaşi, Vă ordon, treceţi Prutul!", însă a durat numai trei ani, deoarece la 23 august 1944 armata sovietică a ocupat-o pentru a patra oară[4].

La 23 august 1944, o lovitură de stat dată de Regele Mihai, cu sprjinul partidelor istorice şi al armatei, a destituit dictatura lui Antonescu şi a pus armata României de partea Aliaţilor. România a luptat greu în bătăliile cu germanii din Transilvania, Ungaria şi Cehoslovacia.

La sfârşitul celui de-al doilea război mondial, nordul Transilvania a revenit României, dar Bucovina de nord, Basarabia, Ţinutul Herţa şi sudul Dobrogei (Cadrilaterul) au fost pierdute. RSS Moldova a devenit independentă abia în 1991, sub numele de Republica Moldova.

from: http://vitus03.blogspot.com/2007/11/moldova.html