Ar putea monarhia sa schimbe sistemul politic?


Opinii & Comentarii - Ar putea monarhia sa schimbe sistemul politic?
Cristian Ghinea

Tema monarhiei revine in actualitate ca o alternativa la actualul sistem constitutional. PNL a relansat ideea si este limpede ca are motive sa o sustina. Dincolo de apropierea istorica dintre PNL si Casa Regala a Romaniei, actualul PNL a sustinut consecvent (inca de pe vremea lui Valeriu Stoica) o forma parlamentara de guvernamant. In stiinta politica moderna, monarhia constitutionala este echivalata cu formele parlamentare. Cata vreme seful statului are doar puteri simbolice, este mai putin relevant daca este ales de Parlament sau desemnat prin nastere. Impartirea neclara a puterii executive intre un presedinte ales si un premier votat de Parlament este o limita a sistemului nostru semiprezidential. Asadar, din punctul de vedere al PNL, monarhia constitutionala reprezinta o metoda de limpezire a apelor. Tema este legitima. Ramane sa vedem daca ar reprezenta, intr-adevar, o solutie.


Ar putea monarhia sa echilibreze si sa limpezeasca sistemul politic romanesc? Din pacate, cred ca nu. Sunt un mare admirator al Regelui Carol I, creatorul Romaniei moderne. Asa cum sunt un admirator si al Regelui Mihai I, despre care am scris ca ar fi fost un monarh bun daca istoria i-ar fi oferit aceasta sansa. Dar monarhia nu mai reprezinta in lumea de azi nici o conditie, nici o garantie pentru dezvoltare. Republicile Irlanda si Finlanda sunt la fel de dezvoltate si de imune la coruptie ca regatele Suediei, Norvegiei si Danemarcei. Odata atins un anumit nivel de civilizatie politica, diferenta dintre republica si monarhie constitutionala devine irelevanta pentru eficienta si stabilitatea unui sistem politic. si inversul este valabil: in conditii de subdezvoltare politica, monarhia nu este o solutie in sine, dimpotriva, imprumuta defectele mediului. Nu degeaba tarile balcanice care au importat printi straini in secolul al XIX-lea (Bulgaria, Grecia) au esuat in a copia pana la capat modelul occidental: acesti printi au sfarsit in revolutii, lovituri de stat si exiluri.

Monarhia romaneasca a fost un exemplu fericit de stabilitate pentru regiune. Dar asta s-a intamplat pentru ca Regele Carol I a dominat partidele. Oricat de mult l-am admira pe acest om politic exceptional, nu trebuie sa uitam ca regele numea primul-ministru si acesta organiza alegerile pe care le castiga. A urmat Regele Ferdinand, prea timid sa controleze ceva, care s-a lasat dominat de nevasta si de PNL. Apoi, Regele Carol al II-lea a renuntat cu totul la democratia limitata si a impus dictatura regala. Asa erau vremurile, iar Romania reprezenta un progres fata de ce se intampla in regiunea noastra. Casa Regala a jucat un rol benefic. Dar a facut asta pentru ca s-a impus intr-o lume politica salbatica. Am avut monarhie, dar nu avem o traditie a unei monarhii constitutionale unde suveranul joaca doar un rol simbolic. Dimpotriva, slabiciunea partidelor a facut necesara (pe vremea lui Carol I) si a permis (lui Carol al II-lea) interferenta suveranului mult peste limitele constitutionale. Vremurile s-au schimbat fundamental astazi. Democratia dirijata de un personaj neales, desemnat prin nastere, nu mai e posibila in 2008.


Iar viitorul nu suna bine. Regele Mihai a evitat mereu sa se puna macar in fruntea unui partid monarhist. Dar viitorul Casei Regale se afla in cuplul Principesa Margareta-Radu Duda. Casatoria morganatica a lamurit in sens negativ viitorul Casei Regale: putini isi mai imagineaza o Regina Margareta cu Radu Duda alaturi. Domnul Duda se comporta deja conform proastei traditii a membrilor Casei Regale de dupa Carol I: combinatii politice, partizanate evidente, parada de uniforme si de noblete. In memoriile sale, batranul monarhist Ion Ratiu se refera la "Principesa Margarita cu Duda al ei", pentru ca apoi sa se exprime direct: "sotii Duda", cu referire la cuplul regal. Cine stie cat a luptat Ratiu pentru monarhie intelege ce amaraciune ascunde aceasta ironie. De parca problema de legitimitate nu era de ajuns, Radu Duda s-a avantat intr-o butaforica vanatoare de functii si de ranguri ofiteresti.

Iar "Cotidianul" a scris pe larg despre decizia sa de a-l exclude pe presedintele tarii de pe lista de invitati la Nunta de Diamant a Regelui, in conditiile in care acolo erau prezenti politicieni ceva mai controversati decat Basescu – de exemplu, Dan Voiculescu. Aici nu este vorba despre opinia fata de Basescu, ci de presupusa echidistanta a Casei Regale. Aud ca ar fi mai degraba o problema de orgolii intre Traian Basescu si Radu Duda.
Faptul ca am intrat in zodia printilor care fac jocuri politice in functie de orgolii e un semn prost. Suntem in situatia bizara in care monarhia, si fara a fi instalata, creeaza valuri jenante. Vedem semne ca sistemul corupe monarhia si nu vad nici un motiv sa speram ca monarhia ne-ar ajuta sa schimbam sistemul politic.


http://www.romanialibera.ro/a134031/ar-putea-monarhia-sa-schimbe-sistemul-politic.html

4 comentarii:

  1. CONSIDER CA SINGURA SOLUTIE VIABILA DE IESIRE A TARII DIN ACTUALUL SISTEM ESTE MONARHIA.
    NUMAI CASA REGALA POATE DA GARANTIA DEZVOLTARII SOCIETATII ROMANESTI SI REPREZENTAREA CU DEMNITATE A ROMANIEI IN LUME.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna seara,
    as dori sa iau legatura cu dvs. va las adresa mea de mail : mariusgabrielrus@yahoo.com si eventual puteti arunca si o privire peste un blog al meu parasit ... ca sa aveti o imagine.

    RăspundețiȘtergere
  3. "Iar viitorul nu suna bine. Regele Mihai a evitat mereu sa se puna macar in fruntea unui partid monarhist. Dar viitorul Casei Regale se afla in cuplul Principesa Margareta-Radu Duda. Casatoria morganatica a lamurit in sens negativ viitorul Casei Regale: putini isi mai imagineaza o Regina Margareta cu Radu Duda alaturi."

    Numai aberatii si prostii se scriu pe internet ca sa fie prostiti prostii. Unde ati vazut in lumea asta ca un rege sau regina sa fie in fruntea unui partid politic. Instititutia monarhica este apolitica prin definitie si este echidistanta fata de partidele politice existente intr-o tara monarhica. Daca se stiu aceste lucruri si se scris tendentios sa fiti blestemati toti si cu familiile lor in veci. Ca datorita unora ca acestia nu poate Romania sa iasa din mocirla bolsevico-securista. Blestemati sa fie blestemati cei care scriu minciuni si scriu tendentios la adresa monarhiei....

    RăspundețiȘtergere
  4. Limitati mai sunteti.....Regina Marii Britanii este REGINA iar SOTUL EI NU ESTE REGE........Asa si la noi va fi Alteta sa regala va deveni REGINA MARGARETA I iar SOTUL EI (principele RADU) NU VA FI REGE, va ramane in continuare PRINCIPE >>>>>> Titlul de REGINA il ia doar sotia REGELUI exemplu Majestatea Sa REGINA ANA...... daca nu stiti ceva intrebati inainte de a scrie asemenea tampenii.....pentru ca e de inteles ca de la sedintele UTC si PCR nu poti intelege aceste lucruri care au fost sterse din memoria poporului de catre bolsevici....

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.