Cu Familia Regala la cumparaturi

Alexandru Tiberiu Dekany copresedinte al Asociatie "Amicii Regelui Mihai a insotit incursul zilei de astazi Familia Regala la cumparaturi. Acesta a sosit la un hipermarket din Arad, în maşina condusă de regele Mihai. Clienţii Membrii familiei regale au venit cu o listă lungă de cumpărături: produse de curăţenie, fructe, condimente, legume, îngheţată, orez, cafea, apă plată, lapte şi iaurt. Pe listă au mai trecut cadouri pentru familiile nevoiaşe din Sâvârşin şi pentru colindători. „În fiecare an respectăm două tradiţii: pe 22 decembrie, Maiestatea Sa va merge în comună, din casă în casă, la oamenii modeşti care nu au posibilitatea să se deplaseze. A doua tradiţie este primirea colindătorilor. Şi ne facem şi noi proviziile pentru Crăciun şi Anul Nou“, a declarat principele Radu. Principesa Margareta a explicat că familia regală a preferat să vină la Arad pentru cumpărături pentru că la Săvârşin nu funcţionează decât un supermarket mic. În plus, regele a vrut să vadă ce s-a mai schimbat prin oraş. „Am venit să văd ce mai este nou. Îmi place să conduc, cred că în ziua în care m-am născut am avut volanul în mână“, a spus regele Mihai. Familia regală îşi va petrece Sărbătorile de iarnă la castelul din localitatea arădeană Săvârşin, unde vor primi, începând de mâine, colindători din Arad, dar şi din alte judeţe

http://www.spuneiluidekany.ro/blog/cu-familia-regala-la-cumparaturi-1

Niciun comentariu

Un produs Blogger.