Tablitele de la Sinaia

Propun ca anul acesta, in afara de citate si materiale cu invataturi "spirituale", sa facem o calatorie de-a lungul timpului si sa descoperim acele lucruri uitate sau nestiute ale istoriei noastre. Astept oricum propunerile, parerile si ajutorul vostru.

Astazi voiam sa stiti cate ceva despre tablitele de la Sinaia.

Conform Wikipedia,
Tăbliţele de la Sinaia reprezintă un set de artefacte arheologice controversate. Conform tradiţiei locale, sau a unor informaţii care au circulat în zonă la vremea respectivă, Tăbliţele de la Sinaia se referă la un număr impresionant de tăbliţe de aur inscripţionate într-o limbă si o scriere misterioasă, descoperite cu prilejul lucrărilor de captare a pâraielor Sfânta Ana şi Peleş, pentru aprovizionarea cu apă a Mânăstirii Sinaia, şi de asanare a mlaştinilor din Poiana Văcăria. Pe lângă plăcile de aur, lucrătorii ar fi descoperit şi monede de tip Maia şi Sarmis, ambele tezaure considerându-se că ar fi intrat, în mod tacit, în posesia regelui Carol I. Astăzi, Tăbliţele de la Sinaia, sau Tezaurul de la Sinaia se referă la un set de tăbliţe de plumb neinventariate care se află depozitate în subsolul Institutului de Arheologie Vasile Pârvan din Bucureşti, de mai bine de un secol. Tradiţia locală explică existenţa prezentelor plăcuţe de plumb prin ideea conform căreia regele ar fi topit piesele originale, valorificând aurul în vederea finalizării proiectului Peleş, după ce plăcile ar fi fost copiate în plumb.

În anul 1875, cu ocazia construirii Castelului Peleş, [...] s-a descoperit un tezaur de aur, compus din mai multe tablete scrise în relief şi alte obiecte de aur. Din ignoranţă - tezaurul fiind privit doar ca valoare de aur - a fost cedat de către guvernul procarlist Lascăr Catargi domnitorului Carol I de Hohenzollern. Operaţia a fost efectuată prin administraţia locală şi jandarmi, în cea mai mare taină şi, astfel, tezaurul cu piese de aur, care ar fi fost impresionante, a dispărut. Posterităţii au rămas doar copiile efectuate pe metal nepreţios de autorităţile locale, la atelierele metalice [...], care au constituit nucleul fabricii de cuie, înfiinţată apoi în Sinaia în anul 1892. Facsimilele au rămas în păstrare la Mânăstirea Sfântul Nicolae din Sinaia. Tradiţia a fost transmisă de foştii primari ai comunei Sinaia: Gh. Gătej, I. Suvrezeanu, I. Manoilescu, Ghiţă Ionescu, I. Stoicescu, Gh. Matheescu, inginerul silvic Vasile Al. Ionescu,[...] domiciliat în Sinaia încă din 1921, şi pe care o vizitase încă din 1912. De-a lungul vremii, a făcut numeroase investigaţii asupra dramei tezaurului şi, încercând să studieze şi să descifreze scrierile lor, a înmânat unele copii arheologului prof. Niculescu-Plopşor. Din cele şase inscripţii, cinci alfabetice, noi vom studia două, de pe tăbliţele găsite în 1978 în muzeul Mânăstirii Sinaia de cercetătorul ştiinţific M. Dogaru, de la Institutul de Studii Istorice şi Social-Politice, care ne-au fost puse la dispoziţie de N. Copoiu, de la acelaşi institut.”

Dintr-un interviu luat de către domnul Manolache doamnei Cornelia Velcescu, filolog şi sculptor, care în perioada '70-'80 a fost implicată în traducerea celor două piese arheologice aflate la Mănăstirea Sinaia, aflăm posibilul număr al tăbliţelor, descoperite în context similar şi, pentru prima oară, faptul că scrierile erau considerate a fi de orgine geto-dacă: Se vorbea despre descoperirea, în peştera Sfânta Ana pe vremea regelui Carol I, a 40 de tăbliţe de aur de dimensiunea 15/10 cm, dar şi mai mari, cu scriere dacă sau getică. Doamna Velcescu îşi continuă relatarea, prezentând două ipoteze, despre care se discuta în biroul profesorului Ion Popescu-Puţuri (directorul Institutului de Studii Istorice şi Social-Politice de pe lângă CC al PCR) şi oferindu-şi concluzia. Astfel, se vorbea acolo că din vânzarea aurului acestor tăbliţe ar fi obţinut Carol I bani pentru terminarea Peleşului. Deşi habar nu avea de ceea ce scria pe tăbliţe, regele şi-ar fi dat totuşi seama de valoarea lor pentru studiul istoriei. De aceea, ar fi ordonat să se facă replici în plumb. Din câte înţelesesem eu, dintre acele replici se mai salvaseră doar două bucăţi, care se aflau la muzeul Mânăstirii Sinaia. Iar, într-o altă variantă, se vorbea despre un inginer silvic, Ionescu, om foarte îndrăgostit de comori, de munţii Bucegi. El îl condusese pe cunoscutul cercetător peruan Daniel Ruzo, venit în România, la peştera lui Zalmoxis, care avea o intrare secretă, cunoscută doar de câţiva ciobani, dar nedescoperită nici până în prezent. Despre acest inginer se spunea că ar fi descoperit 40 sau 60 de plăcuţe de aur cu scriere getică în peştera Sfânta Ana şi că el ar fi fost cel care le-ar fi subtilizat în plumb. Doamna Cornelia Velcescu întreabă retoric: Cine a făcut copiile? Inginerul Ionescu sau regele Carol I?, conchizând că, logic, răspunsul nu poate fi decât "regele Carol I'", pentru că inginerul Ionescu nici nu era născut atunci când s-au descoperit plăcile. El a fost, se pare, doar ţap ispăşitor şi subliniând că piesele erau cu siguranţă din aur, pentru că strămoşii noştri nu scriau pe lut, ca sumerienii.

Variante ale ipotezei existenţei originalelor de aur

Un personaj misterios şi controversat, Vitalie Ustroi, originar din Moldova de peste Prut, a lansat ipoteza că plăcile de aur nu ar fi fost descoperite în timpul lucrărilor de pe şantierul Castelului Peleş, ci acestea s-ar fi aflat în posesia Mânăstirii Sinaia care, ca multe alte vechi aşezăminte creştine, s-ar fi ridicat pe o capişte (vechi altar al cultului zalmoxian). Astfel, aceste plăci s-ar fi păstrat de-a lungul secolelor în grija iniţială a preoţilor daci, fiind apoi transmise urmaşilor lor, preoţii creştini. Conform ipotezei lui, fiecare trib getic sau dacic ar fi posedat o arhivă de texte scrise pe plăci de aur sau din alte metale, care se reînnoia periodic. Textele ar fi fost scrise de marele preot, ar fi avut caracter sacru, magic, ar fi fost închinate zeilor şi, ca atare, ar fi fost foarte bine păzite.[4] În ceea ce priveşte o posibilă locuire dacică în zona Sinaiei, în afară de depozitul de bronzuri datat 1800-1700 î. Hr. şi descoperit în urma multiplelor săpături arheologice în zonă (printre care se numără şi sondajul efectuat de Tocilescu în 1890[3]), nu există informaţii referitoare la epocile ulterioare. Totuşi, Aurora Peţan observă că acest lucru nu este în dezacord cu depozitarea pieselor de aur în zona respectivă, ci, din contră, reprezintă un argument serios.

„Este mult mai logic ca un asemenea tezaur să fi fost ascuns într-o zonă ferită, posibil într-un loc considerat sacru, accesibil preoţilor sau celor iniţiaţi. Plăcile inscripţionate la Sinaia nu constituiau un tezaur obişnuit, ele nu erau valoroase doar prin aurul din care erau confecţionate. Valoarea excepţională consta în faptul că ele reprezentau „identitatea” neamului dac. Căderea lor în mâinile duşmanilor şi distrugerea lor ar fi echivalat cu anularea întregii istorii consemnate în aceste plăci, cu ştergerea din memorie a acestui neam şi a faptelor şi tradiţiilor sale. De aceea, dacă tezaurele de aur şi argint comercial au putut fi ascunse în cele mai diverse locuri -în albii de râuri sau chiar în aşezări locuite-, un astfel de tezaur trebuia să fie extrem de bine protejat. Cel mai bun loc l-ar fi reprezentat cu siguranţă unu care să nu fi atras prin nimic atenţia romanilor şi a neamurilor viitoare care ar fi trecut pe acolo, deci o zonă fără locuire şi resurse care să stârnească interesul. Sinaia putea fi un astfel de loc.”

Cu privire la construcţia Mânăstirii Sinaia, ieromonahul Nectarie Măgureanu notează în monografia sa că „în pustietatea locului trăiau, în linişte, călugării solitari, care înălţau rugi pe acest vârf de munte, ca odinioară preoţii strămoşilor noştri daci”. Ieromonahul precizează că „încă din secolul al XV-lea, aceşti călugări s-au adăpostit în crăpăturile stâncilor şi în peşterile acestor munţi, mai târziu în bordeie de piatră şi în schituri de lemn, pentru ca departe de lume şi de zgomotul ei să trăiască în abnegaţie totală pentru Iisus Hristos.” Astfel, „au fost construite şi cele două schituri: schitul Sfânta Ana, la 5 km de mânăstire, şi schitul Sfântul Nicolae, la 1 km.”

Într-un interviu acordat de către lingvista Aurora Peţan unui ziar publicat în Toronto[4], aceasta vorbeşte despre acelaşi personaj misterios („al cãrui nume nu vi-l pot face cunoscut”) care „spunea cã vine cu o delegaţie din partea Academiei Ruse” şi care susţinea cã astfel de plãci existã pe teritoriul Rusiei, cã sunt foarte asemãnãtoare cu cele de la Sinaia, si cã, din informaţiile pe care le deţine, cel puţin 40 de piese din aur ar mai exista în Banca Naţionalã a României. Tot conform informaţiilor lui, în România, ar mai exista vreo trei depozite: unul la Mănăstirea Tismana, un altul undeva în Munţii Bucegi şi unul chiar lângã Sarmizegetusa. Deocamdatã, doar cel de la Sinaia ar fi fost scos la luminã. Tot el susţine cã au existat la Sinaia 240 de piese şi cã mai multe copii se aflã în diferite instituţii. Acest număr, lingvista Aurora Peţan îl consideră foarte plauzibil, pentru cã ştim, tot de la oameni din Sinaia, cã unele copii în plumb au ajuns la prof. Nicolãescu Plopşor, altele la Dimitrie Pippidi, iar altele la Institutul de Studii Politice, de pe vremea comuniştilor. Aşadar, piesele de aur, fie s-au salvat şi au ajuns în Tezaurul de la Moscova, vreo 40 ar exista încã în Banca Naţionalã, fie au fost topite.

Consider ca este important ca toti sa stim aceste lucruri.

Imaginile au fost preluate din Bibliotheca Dacica si ii multumesc foarte mult doamnei Aurora Peţan.

http://georgeenea.blogspot.com/2009/01/tablitele-de-la-sinaia.html