Impactul politicii țariste în Basarabia în sec. al XIX-lea

Motto: ,,Dacă voiam ca Basarabia să se contopească cu Rusia, atunci trebuie, prin intermediul scolilor, să ne grăbim a face măcar jumătate din ţăranii moldoveni să devină rusi.”

În urma semnării tratatului de pace de la Bucuresti (16/28 mai 1812), Imperiul rus, condus de Alexandru I, anexează pămînturile de la est de Prut ale Moldovei, numite ulterior (1813) Basarabia. Din momentul anexării și pe parcursul deceniilor secolului al XIX-lea ţarismul a urmărit două scopuri principale în politica sa în Basarabia. Un scop presupunea integrarea cît mai rapidă a provinciei în structurile social-politice ale imperiului, lichidarea specificului naţional local și rusificarea populaţiei autohtone. Cel de-al doilea scop ţinea de interesele geopolitice si strategice ale Ţarismului în Sud-Estul Europei. El presupunea cultivarea unei imagini atractive a modelului rusesc de bună guvernare în ochii poparelor balcanice. Aceste două scopuri se aflau în permanent contradicţie. În primele două decenii după anexare s-a acordat preferinţă celui deal doilea scop, nefiind neglijat nici primul, care va deveni dominant începînd cu sfîrsitul anilor 20 ai secolului al XIX-lea. Politica ţarismului s-a manifestat în organizarea politică-administrativă, în relaţiile social-economică si viaţa naţional-culturală.

O parte componentă a politicii sociale, promovată de ţarism, a constituit-o politica de colonizare a Basarabiei cu populaţie nou-venită. Prin această politică se urmăreau 2 scopuri: crearea unui suport social al ţarismului în ţinut, în persoana colonistilor, si diminuarea elementului autohton. După anexarea Basarabiei populaţia românească a provinciei alcătuia o majoritate covîrsitoare (86%), dar în rezultatul unei masive colonizări a ţinutului, ponderea acesteia va înregistra o continuă scădere. În primul rînd, era colonizată zona de sud a Basarabiei (Bugeacul), de unde în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812 cîteva mii de nohai au părăsit Bugeacul, retregîndu-se la sud de Dunăre, în Dobrogea. În anii 1808-1809 autorităţile ţariste transferă restul populaţiei nohaice din Basarabia în regiunea Taurida. Teritoriul rămas pustiu este trecut în posesia statului rus. În loc să împartă acest pămînt stăpînilor reali a ţinutului-moldovenilor, deoarece ei aveau puţin pămînt, autorităţile ţariste operează transferări masive de populaţie alogenă în acest teritoriu: bulgari, găgăuzi, germani, avrei, greci, polonezi, rusi etc.

Tendinţele unioniste ale românilor basarabeni, care se manifestă după Unirea Principatelor Române, suscită măsuri de vigilenţă din partea autorităţilor ţariste. Se înăspreste si politica de rusificare în ţinut. Pentru a curma contactele românilor de pe ambele maluri ale Prutului sunt adoptate măsuri severe la frontieră si în interiorul provinciei. Românii sosiţi din Regat, Bucovina în Basarabia sunt supusi unei supravegheri vigilente. Sunt suspectaţi si boierii basarabeni care nu inspirau încredera autorităţilor ţariste. În 1866 este suprimată predarea limbii române în liceul regional din Chisinău, în 1867-seminarul teologic si ulterior în scolile judeţene. Reanexarea celor trei judeţe sudbasarabene (1878) la Imperiul rus a condus la înrăutăţirea relaţiilor ruso-române. În consecinţă slăbesc contactele economice si culturale dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului. În această perioadă politica rusificatoare creste în intensitate. Începînd cu anul 1867 limba română fusese scoasă din scolile basarabene si înlocuită cu cea rusă. Batiuskov scria , intr-o scrisoare oficială, guvernatorilor Rusiei:,,Dacă voiam ca Basarabia să se contopească cu Rusia, atunci trebuie, prin intermediul scolilor, să ne grăbim a face măcar jumătate din ţăranii moldoveni să devină rusi.”Anume acest scop era urmărit de întregul sistem al învăţămîntului public, stabilit de administraţia locală. Politica rusificării a avut consecinţe dezastruoase. Copiii băstinasilor au încetat să fregventeze scolile. Din cele 1007 scoli, cîte erau în anul 1912, 70% funcţionau în localitățile cu populaţie românească si erau întreţinute prin donațiile băstinasilor, dar deveniseră scoli cu predare în limba rusă. Tipografia eparhală din Chisinău a fost închisă, deoarece în biserică nu se vorbea în limba rusă. Proporţii ameninţătoare capătă politica de rusificare a bisericii ortodoxe românesti din ţinut. Preoţii (în frunte cu mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni) care se echivau să oficieze serviciul divin în limba rusă erau concediaţi sau exilaţi în alte gubernii rusesti. Cărţile de cult tipărite în limba română sunt distruse. Procesul de rusificare a condus la apariţia diferitelor secte religioase. În ciuda acestei politici feroce derusificare si de deznaţionalizare în prima jumătate a sec. al XIX-lea , Basarabia îsi păstrează caracterul românesc, românii continuînd să construiască populaţia majoritară a provinciei.

Analizînd în linii mari, problemele principale ale istoriei Basarabiei se poate conchide că acest ţinut a avut o soartă foarte dificilă si tragică. Prin anexarea si colonizarea Basarabiei, promovarea aici a politicii sovine, militarizarea acestor provincii, stoarcerea de puteri si bunuri a populaţiei ţariste, dar si promovarea diferitelor înlesniri pentru colonistii străini, ţarismul si-a întărit dominaţia în această parte geopolitică a Balcanilor. Dar populaţia băstinasă, inclusiv intelectualitate (Ion Antonescu, Nicolae Iorga), o parte din nobilimea moldovenească, preoţi (Gavriil Bănulescu-Bodoni), toate forţele progresiste nu numai că nu au acceptat jugul apăsător al ţarismului, samovolnicia si violenţa administraţiei coloniale ruse, dar si au luptat pentru eliberare Basarabiei.

All rights reserved, copyright © 2011 Sîrbu Nicolae
mrnikolaos.wordpress.com