Principele Radu al României, invitatul Întâlnirilor SpectActor, de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova

Principele Radu al României, invitatul Întâlnirilor SpectActor, de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova

Duminică, 22 mai 2011, ora 11.00, în sala „Ion D. Sîrbu” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, Principele Radu al României va susţine conferinţa „Înţeleapta cârmuire”. Evenimentul face parte din proiectul Întâlnirile SpectActor, proiect iniţiat şi desfăşurat de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Amfitrionul evenimentului: scriitorul Nicolae Coande.

Printre cei care au conferenţiat în cadrul Întâlnirilor SpectActor, începînd cu prima ediţie din 2009, se numără personalităţi precum: Radu Beligan, Ion Caramitru, Solomon Marcus, Răzvan Theodorescu, Gabriela Adameşteanu, Varujan Vosganian, Andrei Marga, Ileana Mălăncioiu, Nora Iuga, Cristian Teodorescu.

Editura Polirom a publicat, cu ocazia Zilei regalităţii – sărbătorită pe 10 mai, volumul “Lumea Regelui / The King’s World”, coordonat de Principele Radu al României.

În acest volum, personalităţi din sfera politicii, diplomaţiei, religiei şi culturii schiţează un portret al Regelui Mihai I al României, ca omagiu la împlinirea vârstei de 90 de ani.

“Valoarea regalităţii stă, de o sută patruzeci şi cinci de ani încoace, deasupra alternativelor politice sau a sistemelor de guvernare. Ea garantează mândria, identitatea, continuitatea şi tradiţiile. Castelul Peleş este un simbol al independenţei şi puterii ţării noastre. Cea mai frumoasă coroană regală este încrederea şi dragostea românilor, iar valoarea ei stă în propriile merite ale României.” (Regele Mihai I)

Principele Radu al României a absolvit Liceul „Costache Negruzzi” din Iaşi şi Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică. Dintre volumele publicate: Ana a României. Un război, un exil, o viaţă (2000, 2005), Mihai al României (2001), The Royal Family of Romania (2004), Palatul Elisabeta (2006). La Editura Polirom i-au apărut volumele Europa din noi. Regalitatea şi democraţia-spectacol (2005), Biblioteca în flăcări. Mic tratat de regalitate în republică (2007), Altfel (în dialog cu Nicolae Drăguşin, 2009) şi Provizoratul istoric (2010)

agentiadecarte.ro

Niciun comentariu

Un produs Blogger.