Cum e văzută România din Danemarca

Aș putea să scurtez tot postul la doar un cuvânt. Îmi pare însă că nu vă va mulțumi prea mult. Concluzia va fi, din păcate, aceeași. Suntem o națiune mică, mulți nu ne cunosc, pe și mai mulți nici nu îi interesează de noi. Numărul de locuitori pe care îi avem nu ne ajută prea mult când e vorba de a fi cunoscuți de cei de afară. Ăsta e un exemplu concret, însă sunt sigur că e la fel în toate țările nordice și în țările mici cu trai de dezvoltare mult deasupra mediei. Un fel de fiecare cu aia a mă-sii. Dacă aș fi făcut aceeași încercare în Germania, sunt sigur că rezultatele ar fi fost un pic mai pozitive, pentru că fiind o națiune mare automat mai pleacă români și pe acolo. În Danemarca însă numărul de români e mic, poate și datorită diferenței mari de climat, sau și datorită limbii destul de dificil de învățat.

Am întrebat un număr mare de persoane niște întrebări generale despre România. Nimeni nu a știut nimic despre cultura noastră sau persoane istorice în afară de Ceaușescu. Păi nu eram noi națiunea aia cu multe personaje istorice, mărețe, care s-au bătut pe toate plaiurile est-europene posibile ? De la Mihai Vitezul și Cuza, până la Carol al doilea și Regele Mihai, niciunul nu este cunoscut în Danemarca. Și as putea paria că nu e singura țară. În același timp, Ceaușescu și Dracula sunt la mare căutare. Fiind o națiune care pune mare accent pe handball, danezii au mai auzit și de Luminița Dinu, Carmen Amariei (care a fost campioana Europei cu Slagelse), Cristina Vărzaru (campioană națională cu Viborg HK). Au mai auzit și de Chivu, Mutu și Gheorghe Florescu (FC Midtjylland). Cam atât.

Mai țin minte că în prima zi de școală aici m-au întrebat unde e România. Când le-am arătat-o pe hartă nici nu le venea să creadă că suntem în Europa. Să nu mai vorbim de faptul că am fost întrebat dacă suntem în UE. După asta, am avut un mic test la geografie despre țările lumii. Din întâmplare, și România se afla pe acolo. Am fost întrebat din nou unde se află România. Pur și simplu, nu îi interesează. Și sincer să fiu, de ce i-ar interesa ? Credeți că au vreo dorință arzătoare să locuiască în București ? Nu, n-au. Și e normal. Dintre toți pe care i-am întrebat, niciunul nu ar vrea să părăsească Danemarca. În niciun caz în România.

Nu știu nimic nici despre români, ca oameni, lucru care nu e deloc rău. Mai bine să nu știe nimic decât să știe de ragazzi din Italia sau de cei de la cules portofele din Spania. Copenhaga e plină de cerșetori români. Au apărut și pe la TV, vorbind 2 cuvinte în daneză, 2 engleză, 2 română. Tare rău îmi pare că nu mai pot găsi video-ul, era așa de comic, și în același timp trist. În loc să pună mâna pe o sapă, stau la cerșeală.

Nu știm noi în România d-astea, dar danezii își lasă ușile deschise noaptea, fără nicio problemă. La fel și când pleacă de acasă pentru scurt timp. Există două chei. Le găsești ascunse undeva prin garaj. Mașinile nu și le închid în timpul zilei. Poți să intri în curte și să o iei, că garduri n-au la case. Dacă te duci pe stradă vezi zeci de biciclete nelegate. Nimeni nu le atinge. Și când îi întrebi cum de au curajul să-și lase bunurile așa, îți răspund să „nimic nu se întâmplă aici”. Dar curând o să ne știe și danezii așa cum ne știu și italienii. Se aduna românașii noștri și aici. Suntem ca și cancerul. Neoprit la timp, poate provoca daune enorme. Eu zic maxim 3-4 ani. Asta dacă își spun danezii rugăciunile corespunzător.

http://sadak.wordpress.com/2009/01/12/cum-e-vazuta-romania-din-danemarca/