Fotografa Familiei Regale, pe urmele CFR Cluj

Ana Dumitrescu a venit la Cluj pentru a realiza un fotoreportaj despre Yssouf Kone şi echipa din Gruia.

A fotografiat supravieţuitori ai Holocaustului, coride, transsexuali, dar şi sărăcia extremă şi opulenţa din România. Este fotograful Familiei Regale în ţară şi, în acelaşi timp, colaborează cu National Geographic România, Playboy, Photomagazin şi agenţia franceză Gamma. Se numeşte Ana Dumitrescu şi este fotograf freelancer.

Fotografa de 30 de ani vorbeşte româna cu un curios accent franţuzesc, dobândit în urma şederii de peste 20 de ani în Hexagon. A venit în Cluj pentru a face un reportaj despre Yssouf Kone şi echipa CFR pentru publicaţii din Franţa şi România. Nu ştie nimic despre fotbal, însă se pricepe la oameni şi fotografie. “Fotografia e o treime gândită, altă treime, emoţie şi ultima treime, accident”, crede Ana. Nu face fotografii “în rafală”, lucrează cu digitalul ca şi cu un aparat cu film. “De fapt, nici nu mă interesează cum merge rafala pe aparat. Fotograful trebuie să fie cât mai invizibil ca să surprindă subiectul”, spune ea.

Pe Regele Mihai l-a fotografiat prima dată la Nunta de Diamant. A făcut un reportaj pentru publicaţia franţuzească Regard, care a fost pe placul regelui. Ulterior, i s-a propus să devină fotograf al Familiei Regale în România. Preconizează să realizeze un reportaj pe durata unui an cu Familia Regală, pe care să îl publice apoi la diverse reviste din ţară şi străinătate. La fel procedează cu orice subiect, urmărindu-l luni de zile până obţine seria fotografică dorită.

După sesiunea de acum, la CFR se va întoarce în martie ca să reia povestea. “Uneori, când ai ceva sub nas, aşa te obişnuieşti cu lucrul respectiv, că nici nu-l mai observi . De aceea nu face lumea reportaje despre Regele Mihai ori despre CFR, ci doar ştiri. Jurnalismul zilnic e altă meserie faţă de ce fac în reportaje. Reportajul e atemporal, e un document, îl poţi urmări şi peste zece ani, nu se bazează pe eveniment. Nu citesc ziare, nu am televizor de şapte ani, nu mă informez”, spune fotografa.

Un reportaj se construieşte în timp. “La început nu ai nicio idee, apoi vin cu miile şi ajungi să te apropii de oameni, lucru care e dincolo de interesul profesional. E o pasiune care a devenit profesiune”, spune Ana. Studiile de marketing din Franţa au învăţat-o, mai mult decât o facultate de profil, cum să prezinte ceea ce vrea să facă în reportaje, cum să îşi vândă poveştile. A făcut un reportaj despre Holocaustul rromilor deportaţi în Transnistria, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. “îmi povesteau cum mâncau carne de om ca să supravieţuiască, despre fraţii lor împuşcaţi şi de surorile lor violate de soldaţi”, povesteşte Ana despre exterminarea rromilor sub regimul Antonescu, un subiect ocolit de autorităţi şi memoria publică.

“Trebuie să plec în Franţa şi apoi în Nepal, să nu stau în România, ca să nu fac subiecte clişeizate cum sunt Maramureş, sărăcia rromilor şi mănăstirile din Moldova. Apoi, am să mă întorc şi o să privesc ţara cu un ochi mai proaspăt”, zice Ana Dumitrescu. Nu vorbeşte despre greutăţile şi instabilitatea vieţii de freelancer, ci doar de stăruinţa cu care trebuie să urmăreşti un ţel. La sfârşitul anului 2009, vrea să revină la Cluj pentru a face o expoziţie cu fotografii diversificate despre România, la 20 de ani după Revoluţie, reconstituită dintr-un puzzle imens compus din fotbalişti ai CFR, familia regală, ţigani supravieţuitori ai Holocaustului ori travestiţi.

http://www.ziuadecj.ro/action/article?ID=21431