Cazul Iuliu Haţieganu

Iuliu Haţieganu este o efigie emblematică a Clujului universitar şi medical. Personalitate proeminentă (născut în 1895 şi decedat în 1959) a fost ani la rândul directorul Clinicii din Cluj, rector al Universităţii „Regele Ferdinand I” şi ministru în câteva guverne interbelice. El reprezenta, în 1948, tradiţia medicală românească, un personaj democrat ce fascina generaţiile de studenţi. Tocmai de aceea, comuniştii şi au propus să l înlăture din învăţământ şi de la direcţia clinicilor. Ştefan Blăjan i a fost medic subaltern în Clinică, lucrând alături ani de zile. “Au existat elevi şi colaboratori care l au considerat a fi un geniu.
Simplificatoare definiţie, am zice noi. Şi totuşi, dacă ar fi să l judecăm pe Iuliu Haţieganu numai prin aceasta prisma (cu toate determinările pe care le presupune noţiunea), ar trebui să spunem că imensa răbdare şi înţelegere de care dădea el dovadă nu era altceva decât o deplină comprehensiune a uimitorului şi mereu imprevizibilului mecanism al vieţii, o perfectă înţelegere a complexului de factori pe care îl reprezintă boala, curajul în asumarea răspunderilor şi hotărârea în aplicarea remediilor. Adăugaţi la acestea farmecul indicibil al persoanei sale fizice, lipsa de ostentaţie, pe care o mărturisea în toate acţiunile sale, modestia, calmul, pasiunea şi dăruirea de mucenic pe altarul durerii şi vom vedea un portret – fie şi fragmentar – al covârşitoarei sale personalităţi.”

Ca rector, în perioada antonesciană, şi ca prorector al călugărului medicinist Valeriu Anania – liderul Societăţii Academice Petru Maior – care i a oferit cazare într o cabană izolată din Parcul Babeş pe perioada grevelor pentru a fi ferit de poliţie, Iuliu Haţieganu a intrat în vizorul distructiv al organelor de propagandă comuniste.
În cel mai pur stil stalinist, comuniştii îi înscenează lui Iuliu Haţieganu o şedinţă de „execuţie” prin care era înlăturat de la Universitate şi înlocuit cu carieristul dr. Aurel Moga, de altfel reputat medic clujean. Scenariul este similar ca în cazul Lucian Blaga – Pavel Apostol. Fapt ce dovedeşte că liderii din învăţământ au acţionat după un plan prestabilit, iniţiat în comun. Istoricul Florea Marin a publicat o descriere istorică a acestei acţiuni de epurare a marelui profesor Haţieganu. „În seara zilei care a premers evenimentul, 7 decembrie 1948, cineva s a prezentat acasă la prof. Iuliu Haţieganu şi l a sfătuit să nu vină a doua zi la clinică, fiindcă în dimineaţa acelei zile va fi înlocuit de conf. Aurel Moga, care va citi un discurs acuzator de tip ciceronian. Reţinând sfatul primit, după o discuţie în familie, s a hotărât ca Haţieganu să rămână acasă, urmând ca a doua zi să meargă la clinică numai ginerele său, Octavian Fodor, căruia i s a recomandat să fie cât se poate de liniştit.

A doua zi dimineaţa, la prima oră, întregul personal al clinicii a fost invitat în amfiteatru, care azi poartă numele „Iuliu Haţieganu”. Curând a intrat conf. Aurel Moga, însoţit de decanul Facultăţii de medicină, prof. Mihai Kernbach şi de secretarul de partid al clinici şi cel al IMF. Mai era de faţă şi un reprezentant la UNSR (Uniunea Naţională a Studenţilor Români), Borcoman. În continuare cităm din fulminantul discurs al lui A. Moga, după prof. dr. Radu Iftimovici, selectând doar părţile care ne interesează şi completând unele afirmaţii: „În ce constau acuzaţiile – elaborate şi regizate de judeţeana PCR Cluj (dominată în acea vreme mai mult de horthyşti deghizaţi în comunişti şi, ciudat, de o parte din fostele lor victime, recent întoarse din lagărele naziste sau sosite cu tancurile sovietice). «Procurorul Aurel Moga aducea următoarele acuzaţii:
1. Profesorul Iuliu Haţieganu a avut o atitudine net reacţionară între cele două războaie mondiale şi în timpul celui de al II lea război;
2. În timpul guvernării lui Ion Antonescu a avut o atitudine profascistă, şi anume:
a). A fost rector al Universităţii ‘Regele Ferdinand I’, între 1941 1944;
b). A fost decorat de germani;
c). Pe timpul rectoratului a patronat acordarea de titluri de Doctor Honoris Causa unor oameni de ştiinţă din Italia fascistă (Aurel Moga a reluat aici o mai veche acuzaţie a fostului rector, prof dr. Florian Ştefănescu-Goangă, de altfel un distins psiholog, elev al lui Wundt la Leipzig);
3. A transformat Clinica Medicală 1 în sanatoriu particular;
4. A favorizat nepotismul (referire la O. Fodor, ginerele său);
5. A întemeiat şi cultivat la Cluj ‘şcoala misticismului’ (sic!);
6. A fost propus ca ministru în guvernul trădătorilor;
7. A avut o atitudine cosmopolită şi a desconsiderat ştiinţa şi pe savanţii sovietici».
Atunci şi mai târziu, decanul M. Kernbach (1895 1976), medic legist, s a asociat rechizitoriului lui A. Moga, ceea ce a dat demascării girul oficial. Acuzaţiile au fost reluate şi în şedinţa de luare în primire a Clinicii Medicale I, de către noul profesor Aurel Moga.
După citirea discursului acuzator pe care cei prezenţi l au ascultat înmărmuriţi, în amfiteatru s a aşternut o penibilă tăcere paralizantă. Tânărul asistent Octavian Fodor, ginerele prof. I. Haţieganu, era însă extrem de tensionat şi – afirma prof. Ion Macovei – era în stare să l lovească pe Aurel Moga, dacă n ar fi intervenit el să l oprească.

Acuzaţiile lui Moga – formulate de conducerea de partid a timpului – nu erau chiar noi. În fapt, Aurel Moga repunea pe tapet seria de acuzaţii care i fuseseră aduse profesorului Iuliu Haţieganu în anul 1945 (5 şi 6), în care se spunea: Atitudine reacţionară între cele două războaie mondiale, atitudine pro/fascistă manifestată în timpul regimului antonescian, patronarea acordării de titluri de Doctor Honoris Causa unor savanţi italieni ş.a.m.d. Acuzatorul profesorului Haţieganu trecea în mod voit sub tăcere faptul că, în perioada 1941 1944, acesta refuzase oferta de a fi numit ministru al Educaţiei Naţionale, preşedinte al Societăţii Culturale româno germane, şi chiar aceea de a participa la mai multe congrese ştiinţifice în Germania şi Italia. Atitudinea sa de protejare a medicilor evrei era de asemenea cunoscută opiniei publice la acea dată».

Să vedem cum s au petrecut lucrurile în familia prof. Iuliu Haţieganu imediat după aflarea celor întâmplate: «la amiază soseşte acasă Tavi, soţul meu. Era palid ca ceara şi răvăşit. Abia a povestit cum a decurs faimoasa şedinţă. A spus că Moga a citit emoţionat rechizitoriul, dar toată lumea bănuia că cel care l a întocmit a fost prof. Mihail Kernbach, la sugestia conducerii de partid de atunci. Atât Tavi cât şi tata căutau să i înţeleagă atitudinea şi să l scuze pe Moga, repetând mereu că el a fost constrâns să citească raportul pe care nu l a făcut el. Din aceleaşi motive, presupuneam, nu l a invitat şi pe tata să fie prezent la şedinţă. Am trecut cu toţi în revistă relaţiile pe care le am avut cu familia lui A. Moga şi n am motive de supărare. Mai mult, o verişoară de a lui Tavi era căsătorită cu fratele vitreg al acestuia, Ermil Moga, aflat la Braşov, motiv pentru care familiile Fodor şi Moga, iar uneori şi Haţieganu, se întâlneau cu toţii la Braşov sau la Cluj».
Adăugăm noi, Moga nu avea nici un motiv de duşmănie faţă de maestrul său, care l a format şi l a ajutat să urce pe scara didactică şi să se specializeze în domeniul bolilor cardio vasculare, în străinătate, la Paris şi Viena.

La câteva zile după acest act reprezentativ al totalitarismului s a ţinut o şedinţă la regiunea de partid, la care a participat conducerea de stat şi de partid locală a vremii. Între problemele discutate a fost şi schimbarea Clinicii Medicale I, care a fost apreciată de mulţi vorbitori ca o acţiune necesară, revoluţionară, de îndepărtare a elementelor burghezo moşiereşti, care cultivau misticismul şi naţionalismul în Clinica Medicală I şi în întreg centrul medical clujean. Între ei se afla şi vestitul istoric Mihai Roller.
Aceasta este povestea îndepărtării prof. I. Haţieganu din clinica pe care el însuşi o zidise cu sufletul şi mintea sa, în decursul a zeci de ani de muncă.”
Haţieganu s a retras „distrus sufleteşte în casa lui de pe str. M. Eminescu nr. 10. Abia în 1952 a fost repus în drepturi şi reabilitat”.
Studenţii şi medicii din acea vreme au resimţit acut şi negativ înlăturarea lui Haţieganu de la catedră şi din clinicile clujene.
Medicul Corneliu Tiberiu Opriş „a aflat de epurarea lui Haţieganu. Toţi spuneau ca e o pierdere, dar nu au putut zice mai mult”.

Ştefan Blăjan, student la Facultatea de Medicină, a perceput frământările din sânul şcolii medicale clujene: „Acum să vă mai spun (Aurel) Moga a lovit în Haţieganu. Aurel Moga, academicianul, care l au luat de pe stradă şi l au făcut ministru şi a dat legea cu întreruperea de sarcină. Acest Moga era şef de grupă la anul meu şi într o dimineaţă, după ce au fost daţi afară Pop, Ţeposu şi Haţieganu, Moga, care era conferenţiar la Medicală II, a trecut profesor la Medicală I. Şi a venit în amfiteatru şi a zis: «– După cum vedeţi, eu sunt profesorul vostru de medicină generală în locul profesorului Haţieganu, care a fost decorat cu Crucea de fier». Şi l a criticat. Nu eram de acord de loc cu Moga. M a impresionat când i a dus de la secretariat plicul la catedră (lui Haţieganu) că nu mai este profesor, că este epurat. A întrebat: «– Cine este în locul meu?». I s a răspuns: «Profesorul Moga». El a zis: «– Un bun student de al meu». Două caractere.”
Acele epurări au dus la moartea profesorului Ţeposu care, când a auzit că a fost înlocuit, s a sinucis.

Despre aceste cazuri, tânărul medic de atunci, Crişan Mircioiu, azi un venerabil nonagenar, îşi aminteşte că: „atunci, în 1948, i a scos pe profesori din clinici, pe Haţieganu, pe Pop Alexandru de la Chirurgie. Atunci s a întâmplat chestiunea cu profesorul Ţeposu, fiindcă pe Ţeposu l a trecut de la Urologie, de la Clinica Chirurgicală II, la Clinica Chirurgicală I, el fiind prieten foarte bun cu Pop Alexandru, care a fost dat afară. A fost aşa de mare tulburarea că a trecut la Chirurgie I, încât s a sinucis. (…) Mi s a dat de înţeles că trebuie să mă înscriu în partid, ca să fac ceva să mă mişc de la un anumit nivel (…) Se întâmpla că cei care erau în partid puteau să facă ceva, iar dacă nu erai, nu puteai.”
Şi tânărul doctor Ioan Macovei a trăit „pe viu” tragedia epurării lui Iuliu Haţieganu: „În decembrie 1948, (Aurel) Moga era conferenţiar la Medicală II şi a ţinut un discurs la o şedinţă care îl acuza pe profesorul Haţieganu de clientelism, favoritism asupra unor persoane apropiate, misticism şi naţionalism. Haţieganu nici nu a venit la şedinţă. A fost anunţat cu o zi înainte să nu vină la clinică. Moga a fost numit profesor în locul lui Haţieganu şi director la Clinica Medicală I”.

Se poate observa cum comuniştii epurau în maniera naziştilor, fără decizie scrisă, fără urme care le ar fi putut incrimina acţiunile. Pur şi simplu erau înlăturaţi prin eludare. Cazurile Blaga, Haţieganu şi Mărgineanu au numeroase similitudini.
De epurarea lui I. Haţieganu se leagă şi sinuciderea lui Emil Ţeposu. Tot medicul Macovei îşi aminteşte: „Ţeposu Emil era profesor de Urologie în clădirea nouă de la Clinica II, iar la Chirurgie era profesorul Alexandru Pop, care a fost pus în aceeaşi situaţie ca profesorul Haţieganu. A fost scos de aici (sic!) şi mutat la Timişoara, scos şi de la Universitate. Ţeposu de la Urologie a fost delegat să preia Clinica Chirurgicală în locul lui Pop. Însă Ţeposu a protestat. Nu a vrut să preia din două motive: unul profesional, nu era pregătit pentru Clinica de Chirurgie Generală, şi doi, moral, că erau prieteni. S a sinucis acasă, cu morfină. L am văzut ca un protest împotriva comunismului. A primit şi el o dispoziţie, dar a refuzat. A fost dus la noi, la clinică. Era Moga acolo şi era penibil pentru Moga.” În epocă s a apreciat gestul profesorului Ţeposu. Decât să fie unealta comuniştilor, a preferat să moară.
Şi studentul Pitea Petru a fost un martor tăcut al acelor vremuri şi a contabilizat fără durere schimbările făcute de comunişti. „Nu prea m a interesat. Eram preocupat de învăţătură. Cunosc totuşi evenimentele. Profesorul Alexandru Popa de la Chirurgie a fost dat afară şi trebuia să i ia locul profesorul Ţeposu.

Profesorul Ţeposu s a sinucis în 1947. După aceea, profesorul Moga a ajuns să preia Medicală I. Atunci, acolo era profesorul Haţieganu şi a venit Moga Aurel, care era conferenţiar la Medicală II. Profesorul Goia i a spus în faţă profesorului Moga: «– D le profesor, nu puteai ajunge pe uşa din faţă, nu pe cea din dos?». S a considerat că a fost un gest urât”. Ca şi o parte din colegi, nici Pitea Petru nu avea cunoştinţă de alte epurări şi „nu prea le comentam”. Colegii arestaţi au fost permanent acuzaţi de legionarism, „Sumanele Negre.”

Cazul îndepărtării lui Iuliu Haţieganu a fost asimilat în „zvonistica” studenţească a acelor ani negri pentru învăţământul românesc. Studentul medicinist Igna Cornel a trăit din plin pulverizarea unui învăţământ medical european. „Erau nişte elemente care aveau simpatii comuniste, bineînţeles de forurile conducătoare. S a întâmplat următorul lucru. S a făcut o şedinţă pe la începutul lunii decembrie 1948. Haţieganu a fost înlocuit. L au pus pe profesorul Aurel Moga. Acest Moga ajunge academician. Mulţi dintre doctori au plecat la Turda, Petroşani, Abrud. Politica lor a fost să creeze un nucleu comunist aici şi restul au fost repartizaţi la Sibiu. Ei plecau că nu mai aveau loc la catedră. Şi erau nevoiţi să plece Aurel Moga s a orientat spre Spitalul Evreiesc. Clinica III l a adus pe Ţeposu. El era la Urologie. Nu a acceptat treaba şi s a sinucis. La înmormântarea lui Ţeposu la Colegiul Academic au fost manifestaţii de nemulţumire a studenţilor din anii III şi IV. În noaptea de 28 iunie 1948 am fost arestat până în 30 martie 1949. Auzeam de epurări. Noi între noi le comentam, dar nu ţinea nimeni cont de părerile noastre. Era numit un profesor unul Pavel Apostol ce ţinea cursuri de marxism leninism la Colegiul Academic în sala mare. Acolo ne aduceau pe toată Medicina. Lucian Blaga era în Cluj. Grigore Popa era profesor de filosofie şi director la «Ţara». Ne am trezit că a dispărut. Noi am aflat că a fost arestat. Am aflat că a fost arestat şi Nicolae Mărgineanu. Nepotul lui ne a spus despre el că Daicoviciu a fost vinovat deoarece a îmbrăcat cămaşa verde. Cu Hadrian eram prieten. El a beneficiat de toate beneficiile. Îi uram pe profesorii care se dădeau cu comuniştii. Dar nu aveam ce face. Studenţii comunişti erau lingăi şi nu aveau caracter…”

Dincolo de aceste epurări de la Facultatea de Medicină, dăruirea profesorilor şi medicilor rămaşi au păstrat faima şi profesionalismul şcolii medicale clujene. Au existat şi profesori care au fost epuraţi numai pentru câteva luni, cum a fost cazul tânărului asistent şi chirurg Crişan Mircioiu. Acesta a primit, în toamna lui 1948, o decizie scrisă din partea decanului Facultăţii de Medicină că a fost eliminat de la Clinică. I s a spus personal că „nu mai are ce căuta la Clinică”. A stat câteva luni acasă, ca apoi, după cercetări, să fie rechemat la catedră” .

Ionuţ Ţene

http://www.napocanews.ro/2009/03/cazul-iuliu-hatieganu.html