Doua zile care au schimbat fata Romaniei 5-6 septembrie 1940

Investirea la 4 septembrie 1940 a generalului Ion Antonescu cu mandatul de a forma un nou guvern nu multumea pe nimeni dintre adversarii regelui. Nici Berlinul nu era multumit. In tot cursul zilei de 4 septembrie legionarii dezlantuisera manifestatii zgomotoase si ciocniri violente in fata Palatului Regal. Pericolul unui razboi civil crestea de la ora la ora. Deli­berat sau nu, gene­ralul Antonescu prelungea starea aceasta tragica, prin neputinta sa de a-i convinge pe liderii partidelor istorice sau pe Horia Sima, seful legionarilor, de a se alatura unui Cabinet guvernamental patronat de rege.

Avand cunostinte si legaturi multiple cu liderii politici ai vremii, cu legionarii si cu Armata, agreat la Palatul Regal, dar si de catre generalul Ion Antonescu, liderul liberal Valeriu Pop, fostul ministru de Justitie, incerca sa medieze si sa dezamorseze explozia care parea inevitabila. Memorialistica lui Valeriu Pop ("Amintiri politice" si "Lupta pentru Ardeal") este capitala, fiind marturia unuia din personajele centrale ale loviturii de stat incheiate cu alungarea regelui Carol II si instaurarea puterii generalului Ion Antonescu. Pop relateaza cum teama ce pusese stapanire pe el ca manifestatiile legionarilor sa nu se transforme in lupte de strada si razboi civil, l-a determinat sa cheme mereu Palatul Regal la telefon, pentru a-l determina pe rege sa-l convoace pe generalul Antonescu. Pop era convins ca numai generalul Antonescu, "care unea autoritatea absoluta fata de armata cu o solida influenta asupra Miscarii Legionare, mai poate face fata situatiei". Dar mai putea exista la aceea ora o colaborare intre rege, Antonescu si legionari?

		Carol al II-lea, alaturi de marea iubire a vietii sale - Elena Lupescu - femeia care a reusit sa-l faca fericit si sa aduca asupra lui ura romanilor

Herr Fabricius, ce zice Germania ? Miercuri 4 septembrie, la ora 2 noaptea, aghiotantul regal Rusescu ii telefoneaza lui Valeriu Pop, anuntandu-l ca regele vrea sa vorbeasca de urgenta cu generalul Antonescu. Acesta este insa de negasit, de teama ca ar putea fi din nou arestat generalul nu dormea acasa. Abia la ora 10 dimineata, Antonescu va sosi la Palat. La aceeasi ora, Valeriu Pop se afla la Legatia Germaniei si discuta cu ambasadorul Wilhelm Fabricius. - Lamuriti-ma, Excelenta, care-i atitudinea oficiala germana fata de rege?, intreaba romanul. - Germania nu se amesteca in treburile interne ale Romaniei, raspunde diplomatic Fabricius. Dar apoi adauga: Germaniei ii este indiferent daca regele va fi mentinut, inlaturat sau facut inofensiv ("Kaltgestellt"). - Ce zice Germania de generalul Ion Antonescu?, vrea sa stie Pop. Cunoasteti, Excelenta, ca generalul este pentru o colaborare leala cu Berlinul si e favorabil ideii de reorganizare si instruire a armatei romane cu concursul unei Misiuni Germane. -In astfel de conditii, Germania nu are nicio obiectiune de facut impotriva generalului Antonescu, cu care de altfel, personal, am cele mai bune relatii, precizeaza Fabricius. - Permiteti sa-l informez pe rege si pe general asupra discutiei noastre? - Desigur, incuviinteaza ambasadorul german. Dar as vrea sa se stie, nu vad nicio posibilitate ca legionarii sa intre intr-un guvern patronat de regele Carol II. Romania ar trebui sa inteleaga ca factorul legionar, care a jertfit nenumarate vieti pentru ideea nationalista si apropierea de Germania, nu numai ca nu este indiferent Germaniei, ci constituie cea mai puternica garantie a sinceritatii orientarii Romaniei spre Axa.

		Ernest Urdareanu - coruptul maresal al lui Carol al II lea, poreclit de regina Maria "Murdareanu"

La plecare, Fabricius mai trage asa, in treacat, o impuscatura in directia lui Carol II: - De ce nu intelege regele ca trebuie sa rupa cu doamna Lupescu? Cu totul altfel ar putea fi atunci relatiile sale cu Führerul si Germania. Fabricius sugera ca un rege mason care traieste cu o evreica e ceva insuportabil pentru Hitler.
Dar gresea, pentru ca regele nu era mason, iar Wolf-ii, parintii amantei evreice, se botezasera. Pop nu va mai avea ocazia sa-i relateze prin viu grai regelui conversatia avuta cu ambasadorul german.
El s-a deplasat la Palat si i-a dictat lui Rusescu o nota.
Mai tarziu, generalul ii va dezvalui lui Pop, ca regele a primit nota in cursul convorbirii cu Antonescu, a citit-o, apoi i-a dat s-o vada si el. Puteri dictatoriale pentru Antonescu Generalul Ion Antonescu a parasit Palatul pe la orele pranzului, avand in buzunar mandatul de formare a unui nou guvern. In tot cursul zilei de miercuri 4 septembrie, generalul a incercat, in zadar, sa constituie un guvern.
Liderii partidelor istorice au refuzat categoric sa participe la un guvern tutelat de Carol II. A dorit insa sincer generalul sa incropeasca un guvern si sa prelungeasca astfel domnia lui Carol II? Valeriu Pop sustine ca nu! Are si dovezi in acest sens.
El dezvaluie ca generalul Antonescu s-a vazut in mare taina, dupa eliberarea sa din arestul de la Manastirea Bistrita, cu Iuliu Maniu si Dinu Bratianu, si cu directorul ziarului "Universul" Stelian Popescu, complotand, impreuna, rasturnarea regelui.
Generalul i-a marturisit lui Pop ca, in acele zile critice, s-a vazut in taina si cu Horia Sima, capetenia legionarilor, convenind pentru continuarea manifestatiilor anticarliste, in scopul de a-l determina pe rege sa abdice. In aceeasi zi, pe la orele 18, generalul, insotit de Mihai Antonescu, au fost oaspetii lui Pop. Se afla acolo si I. Padureanu, emisarul lui Horia Sima.
Seful legionarilor era si el asteptat sa soseasca. Valeriu Pop cu greu isi stapaneste nemultumirea ca generalul i l-a adus in casa si pe acest Mihai Antonescu, despre care nu stie de unde a aparut. - Puteti vorbi deschis in fata lui Mihai Antonescu, e un confident care-mi cunoaste toate gandurile si planurile, il asigura generalul. Dupa orele 21, generalul ii telefoneaza lui Pop si-l roaga sa-l insoteasca la Palat. Nu a reusit sa constituie un guvern si e silit sa-i inapoieze regelui mandatul. Dar inainte de a ajunge la Palat, Pop face un ocol pe la Legatia Germaniei.
Ambasadorul german ii repeta ca Berlinul nu se amesteca in treburile interne romanesti, dar il lasa pe Pop sa inteleaga ca "socoteste situatia regelui aproape intenabila" si ca nu se mai poate concepe o represiune sangeroasa impotriva legionarilor. - Depunerea mandatului de catre generalul Antonescu e un act fatal Romaniei, spune Pop, si-i cere lui Fabricius "un sfat personal". Ambasadorul german raspunde ca "nu vede alta solutie decat dictatura generalului Antonescu". - I-am facut generalului aceasta sugestie in cursul dupa amiezei, prin doamna Maria general Antonescu, care a venit sa ma vada, dezvaluie Fabricius. Ma mir ca generalul Antonescu nu v-a comunicat nimic in aceasta privinta. Pop se mira si el, saluta si se da sa plece.Inainte de a se desparti, ambasadorul german tine sa-i mai comunice ceva, "de asta data cu titlu oficial": - Restabilirea imediata a ordinii si linistii constituie un interes vital pentru Germania, care nu va sta cu mainile incrucisate. Germania va lua ea insasi masurile de rigoare socotite necesare pentru apararea acestor interese vitale. Pop nu mai are ce discuta cu reprezentantul lui Hitler la Bucuresti. Amenintarea unei ocupatii militare a Romaniei e cum nu se poate de clara. El alearga la palat, apoi acasa la general. Marti 4 septembrie 1940, prin Comunicatul nr 91 al Casei Majestatii Sale Carol al II-lea, se anunta demisia Guvernului Ion Gigurtu si insarcinarea generalului Ion Antonescu cu formarea unui nou guvern.
Regele rasufla usurat, cunoaste cerbicia generalului, asa ca se simte protejat.
Dar pericolul nu a trecut. Dimpotriva.In aceeasi zi, la orele 21, se prezinta din nou in fata regelui si-si depune mandatul. Presiunea asupra lui Carol al II-lea era din ce in ce mai mare; pare-se ca intr-adevar exista o conspiratie care urmarea sa-l inebuneasca pe Suveran si sa-l determine, intr-o prima faza, sa-i acorde generalului "depline puteri", ca ulterior, sa-l sileasca sa abdice.
Deocamdata, generalul se plange ca nu gaseste oameni politici de anvergura dispusi sa faca parte dintr-un guvern credincios lui Carol II. Nici Horia Sima nu e de gasit, dar pozitia sa anticarlista este bine cunoscuta. In jurul Palatului, agitatiile continuau, se auzeau focuri de arme, iar generalul Antonescu spunea ca nici nu poate fi vorba sa se traga asupra demonstrantilor. El nu admite represiunea sangeroasa. De altfel, generalul Coroama, comandantul militar al Capitalei, marturiseste in fata lui Antonescu si Valeriu Pop: "Nu pot trage nici pentru apararea vietii Suveranului, ar fi o crima impotriva natiunii". Drama insa abia incepea sa se deruleze...

Preluarea puterii

In dimineata de joi 5 septembrie 1940, omul politic liberal Valeriu Pop, care facea legatura dintre regele Carol al II-lea, generalul Antonescu, legionari si ambasadorul german Wilhelm Fabricius, ii incunostinteaza pe Carol II si pe general ca Germania nu concepea o alta formula de guvernare in Romania decat una legionara cu generalul Antonescu in frunte. Viata regelui e in primejdie, atentioneaza Pop.
Antonescu si Valeriu Pop decid sa aiba o "ultima" intrevedere cu regele. Acesta nu dormise toata noaptea, in discutii interminabile cu amanta sa, Elena Lupescu, si cu Urdareanu.
- Investirea generalului Ion Antonescu cu dictatura este singura formula care ar pune capat anarhiei, sugereaza cu precautie Pop.
- Care va fi situatia Coroanei in noua stare de lucruri?, intreaba rastit Carol II.
- Situatia Coroanei ar fi aproximativ aceea a regelui Victor Emanuel al III-lea din Italia fascista.
- Prestigiul Coroanei va fi zdruncinat, obiecteaza regele. Replica lui Pop e sincera si taioasa:
- Acum este vorba de salvarea Coroanei, dupa ce Coroana va fi salvata, poate fi refacut si prestigiul ei. Va propun, Majestate, sa ne retragem pentru a formula un text si vom reveni pentru a fi semnat.

Ezitarea lui Carol al II-lea

Carol II il priveste staruitor pe Ion Antonescu, inca ezita sa se lase pe mana acestui general care, o stie prea bine, nu-l simpatizeaza. Urdareanu il trage pe rege intr-un colt al salii si-i vorbeste cu insufletire. In cele din urma regele e de acord, si cei trei barbati se retrag pentru a redacta cele trei proiecte de decrete.
De fapt, Valeriu Pop, care e de profesiune jurist, le va redacta:
1. Suspendarea Constitutiei si dizolvarea Corpurilor Legiuitoare.
2. Numirea generalului Ion Antonescu ca presedinte al Consiliului de Ministri si investirea lui cu depline puteri pentru conducerea Statului.
3. Limitarea si precizarea prerogativelor regale. Sosit intre timp la Palat, Mihai Antonescu reciteste decretele si se duce in biroul lui M. Vlahide, secretarul general al Presedintiei, pentru a le dicta unei dactilografe.
Prezentate Suveranului, acesta se opune prerogativei de a nu mai putea conferi grade si comandamente in armata. - E o stirbire clara a drepturilor regale, vocifereaza Carol II.
Generalul Antonescu nu vrea nici el sa cedeze. Intervine din nou Urdareanu, si plictisit regele semneaza decretele, care vor aparea chiar in aceeasi zi in "Monitorul Oficial". Dar nici aceasta formula de guvernare nu mai era operanta, pentru ca legionarii, Ambasada Germaniei, liderii partidelor istorice Iuliu Maniu si Dinu Bratianu, si chiar generalul Ion Antonescu doreau sa scape de Carol al II-lea. Asa ca, in aceeasi zi, la orele 21,30 generalul impreuna cu Valeriu Pop cer urgent o noua audienta. In drum spre Palat, aud focuri de arma.
In memoriile sale, Valeriu Pop scrie ca demonstrantii au vrut sa atace Palatul pe din dos, insa garda regala ar fi tras cu mitraliera in aer si dupa primele rafale, multimea s-a risipit. Regele coboara din apartamentul sau si-i primeste imediat. Antonescu raporteaza imposibilitatea de a constitui un guvern, chiar in conditiile deplinelor puteri cu care a fost investit, si, voalat, ii da de inteles regelui ca are de ales intre represiunea sangeroasa si abdicare.

Regele devine livid la fata, il intrerupe pe general si cere sa fie chemat Ernest Urdareanu...

ZIUA