Valeriu POP un martor uitat al dramaticelor evenimente, ISTORISESTE ADEVARUL

Vara lui 1940 se sfarsea fara sa-i promita regelui Carol al II-lea si sfarsitul necazurilor. Dimpotriva! Lumea romaneasca era tot mai inversunata impotriva regelui si a politicienilor care cedasera provinciile istorice, Basarabia si Bucovina si parte din Transilvania, fara sa traga un foc de arma. Ingrijorat, Carol II cauta omul in stare sa stapaneasca situatia si, la nevoie, sa curme cu o mana forte nemultumirile si demonstratiile antiregale.

Sfatul lui Gafencu

Regele acesta arogant, care de obicei nu cerea sfatul nimanui, l-a chemat totusi pe la inceputul lunii august 1940 pe Grigore Gafencu la Palat.
Carol II pretuia la acest diplomat credincios Coroanei, clarviziunea si sinceritatea.
Fostul ministru de Externe si secretar de stat in mai toate guvernele care s-au perindat dupa revenirea in tara a regelui, Gafencu era, in acel moment, poate omul cel mai potrivit pentru a-i da un sfat lui Carol II. - Sire, tara vrea un guvern national, autoritar, demn de incredere, ii spune Gafencu. Un asemenea guvern ar acoperi Coroana, ar fi o chezasie de unitate si de continuitate fata de strainatate si o chezasie de ordine in interiorul tarii. Un guvern condus de un om puternic.

Regele ii arunca lui Gafencu o privire rea si rosteste un singur cuvant: -Antonescu?

		Stralucitul diplomat Grigore Gafencu a incercat din rasputeri sa evite dezastrul Romaniei in timpul dictaturii regelui Carol al II lea, insa cand Romania risca sa dispara de pe harta a preferat sa-l sustina pe generalul Ion Antonescu

Gafencu confirma dand tacut din cap.
Grigore Gafencu nu era singurul din responsabilii romani care vedeau in generalul Ion Antonescu omul providential pentru salvarea Monarhiei si tarii romanesti.
Generalul capta din numeroase alte zone ale societatii romanesti voci tot mai puternice care-i intarea convingerea ca sosise vremea sa actioneze pentru cucerirea puterii.
Cu cel mai mare interes, generalul asculta vocea lui Valeriu Pop, un politician activ, legat cu infinite fire de soarta Ardealului si fost ministru in diferite guvernari (1932, 1933, 1935 si 1936-1937).
Pop era prieten cu familiile Octavian Goga si Barbul, oameni foarte apropiati generalului.
Goga s-a straduit sa-l reconcilieze pe Carol II cu Antonescu, oferindu-i generalului portofoliul Ministerului Apararii, in guvernul pe care il prezida.
Reconciliere care nu a rezistat mult, generalul a parasit in cele din urma si Cabinetul guvernamental si Armata, retragandu-se la vila sa de la Predeal.
De aici, in vara anului 1940, Antonescu, ingrijorat de soarta tarii, i-a adresat regelui o scrisoare, apreciata de acesta drept ireverentioasa.
Intoxicat cu informatii tendentioase, regele il banuie pe general de planuri complotiste si fara macar sa-l informeze pe prim-ministrul Ion Gigurtu, ordona arestarea si exilarea lui Antonescu la Manastirea Bistrita.

In "exil" Antonescu nu este un izolat

		Razboiul Mondial a invartejit intreaga lume -iar Romania a fost atrasa fara voia ei in macelul generalizat

La Manastirea Bistrita, generalul Ion Antonescu primeste emisari, discuta cu diferite persoane importante, intocmeste scenariile unei lovituri de stat. Ambasadorul Germaniei Wilhelm Fabricius il trimite pe ascuns la manastire pe colonelul Alfred Gerstenberg, atasatul militar al Aerului al Legatiei germane.
Colonelul Gerstenberg ii sugereaza lui Antonescu o lovitura de stat, prin care sa-l inlature pe rege, sa preia conducerea Romaniei si sa realizeze apoi alianta cu Germania.
Generalul ii va destainui ulterior lui Valeriu Pop replica ce i-a dat-o neamtului: el, generalul Ion Antonescu, nu poate face alianta decat cu o Germanie invingatoare, capabila sa doboare Uniunea Sovietica.
Deci conditia prealabila ar fi hotararea Germaniei de a face razboi Sovietelor.
Colonelul pleaca imediat la Berlin, de unde se intoarce cu raspunsul afirmativ al lui Hitler.
Astfel, relateaza Valeriu Pop, s-a ajuns la acordul dintre Antonescu cu Germania privind inlaturarea regelui Carol II si incheierea aliantei romano-germane, inainte chiar de cucerirea puterii de catre general.
Pop mai dezvaluie ca generalul Antonescu "pretindea ca a fost de la inceput si invariabil pentru detronarea regelui, ceea ce a reusit din plin, inducand in eroare pe toti in ce priveste intentiile lui intime, pana dupa abdicarea lui Carol II." Daca, intr-adevar, asa au stat lucrurile, Carol II, si chiar cei mai apropiati oameni din jurul regelui si al generalului, si in special Valeriu Pop, un apropiat al amandurora, nu au avut cum sa aiba cunostinta de actiunea complotista a generalului Antonescu.
La sfarsitul lunii august 1940, cand regele ordona eliberarea lui Antonescu, el spera ca generalul i-ar putea fi de folos. Asa credea si Valeriu Pop, care era oripilat de ideea detronarii regelui, si-l dorea pe Antonescu in fruntea viitorului guvern regal.

Autoritatea generalului

"Autoritatea mare a generalului, mai ales in ostire, simpatiile cercurilor oficiale germane si legaturile sale cu Miscarea Legionara, sau, cel putin, consideratia de care se bucura la legionari, il indicau pe Antonescu potrivit de a juca un rol important in situatia grea din tara", scrie Pop in memoriile sale.

Generalul refuza insa sa se puna in fruntea unei insurectii militare. Antonescu e un om de mare autoritate in fata opiniei publice, stralucit ostas, insa nu poseda calitatile necesare unui om politic, mai ales in vremuri atat de grele.
O colaborare intre general si Valeriu Pop ar fi benefica, gandeste omul politic. Cei doi barbati decid sa se intalneasca.
La 1 septembrie, pe la orele 22 seara, Pop batea la usa locuintei generalului. - Domnule Pop, cunosti suferintele morale pe care le-am indurat in ultimii doi ani si, mai ales, in urma ultimei audiente la Majestatea Sa, spune Antonescu. Am uitat tot ce a fost pana azi, nu pastrez nimanui nici dusmanie, nici ura; nu vreau altceva decat salvarea tarii si a regelui. - Voi face ca regele sa stie aceasta, il asigura Pop. - As vrea sa mai stie Majestatea Sa ca guvernul viitor trebuie sa aiba mana libera, continua generalul. Personal nu am nicio ambitie si nici o veleitate, vreau sa fiu numai util tarii. Pentru aceasta e necesara concentrarea tuturor fortelor nationaliste, mai ales colaborarea stransa cu Miscarea Legionara, castigarea Armatei si orientarea politicii noastre externe catre Germania.

Inainte de a se desparti, generalul apeleaza la Pop sa staruie din rasputeri pe langa rege ca sa ia o hotarare imediata, inlesnind astfel sa se salveze pe el si tara. Lui Pop i se pare ca aude o amenintare la adresa persoanei fizice a lui Carol II si alearga la Palat. Simte ca are datoria patriotica de a-l impaca pe rege cu tara, impacare ce se poate face numai prin generalul Antonescu.

Negocieri dificile

Luni 2 septembrie, la orele 17, aghiotantul regal ii telefoneaza lui Valeriu Pop ca regele Carol II il asteapta imediat in audienta. Pop expune situatia asa cum ea a evoluat de la ultimatumul sovietic si cedarea Basarabiei si Bucovinei de Nord, agravandu-se pana la explozie prin Arbitrajul de la Viena, care a dus la pierderea Ardealului de Nord.
El are curajul de a-i relata regelui ca opinia publica ii este impotriva, pe strazi, in Ardeal, se striga in gura mare "Jos regele", nemultumirea armatei e in crestere, ostilitatea impotriva Elenei Lupescu, evreica cu care se iubeste regele, se amplifica.
In aceste conditii grave, singura salvare este reconcilierea imediata a Suveranului cu tara. - Si cum ar vedea domnul Valeriu Pop aceasta reconciliere?, intreaba batos regele. -Intreg anturajul regal odios trebuie sa se eclipseze, raspunde Pop.
Apoi sa se constituie un guvern cuprinzand toate elementele nationaliste, inclusiv legionarii. Pop ii relateaza regelui discutia avuta cu Antonescu si sugereaza desemnarea generalului ca prim-ministru in viitoarea formula de guvernare. - Sire, chemati-l pe general in audienta, generalul va raspunde apelului regal. - Generalul n-are decat sa solicite el singur o audienta, ii taie vorba regele.

Pop arunca in joc ultimul as de care dispune, si-i dezvaluie lui Carol II ca legionarii vor relua demonstratiile, vor ataca poate chiar si Palatul Regal. Regele nu pare speriat. Patetic, Pop mai face un ultim apel si-l implora sa hotarasca imediat in favoarea lui Antonescu, daca vrea sa-si salveze tronul, dinastia si poate chiar viata. - E inca in puterea Majestatii Voastre sa evite un razboi civil, anarhia si prabusirea Romaniei, mai apuca Pop sa-i zica regelui, inainte ca acesta sa puna capat audientei.
Regele e grabit sa se reintoarca la metresa lui, Lupeasca, iar Valeriu Pop alearga sa-i relateze audienta generalului Antonescu si ambasadorului Germaniei Wilhelm Fabricius. Abia miercuri 4 septembrie 1940, dupa de­misia Guvernului Ion Gigurtu, regele il convoaca pe Antonescu, si-l insarcineaza cu formarea unui nou guvern. Era prea tarziu...

Tesu SOLOMOVICI

ZIUA