Cum a devenit „Dreaptă a popoarelor” Regina-mamă Elena
Pentru a îşi manifesta recunoştinţa faţă de cei care şi-au periclitat libertatea şi viaţa pentru a salva evrei, în perioada Holocaustului din al doilea război mondial, Israelul, prin Yad Vashem – Instituţia Memorială a Martirilor şi Eroilor Holocaustului, cu sediul în Ierusalim -, acordă distincţia „Drept al popoarelor”. Români admirabili, în număr de peste 50, care au salvat evrei de la deportări, au primit acest titlu. Printre ei şi Regina-mamă Elena, care a primit recunoaşterea oficială abia post-mortem, după ce acest lucru nu a fost posibil fie din raţiuni politice, fie din cauza deportărilor evreilor din Basarabia şi Bucovina din ordinul mareşalului Ion Antonescu. Pentru că în realitate Regele Mihai doar a domnit, puterea aparţinând lui Antonescu. O altă piedică a fost faptul că liderii comunişti români nu doreau ca vreun membru al Casei Regale să intre în atenţia presei de peste hotare.
Lipsa dovezilor … şi lupta a doi evrei
Alteţa Sa Regala, Regina-mamă Elena, a primit cu greu distincţia de „Dreaptă a popoarelor”, unul dintre motive fiind manipulările regimului comu-nist din ţară. De astfel, şi lipsa dovezilor a îngreunat acordarea titlului, regulamentul Yad Vashem, aprobat de Knesset – Parlamentul Israelian – în 1953, având condiţii stricte în ceea ce priveşte recunoaşterea unei persoane ca „Drept al popoarelor”. „Recunoaşterea acestui titlu se acordă celor despre care se poate dovedi că au salvat vieţi evreieşti într-un mod dezinteresat şi cu riscul vieţii”, spune un înalt funcţionar al institutului în cauză. Doi evrei – rabinul Alexandru Safran, fost rabin-şef al evreilor din România, şi inginerul Emil Simiu, pe numele evreiesc Moise Smilovici, stabilit în SUA – au spus că neacordarea acestei distincţii reginei reprezintă o nedreptate istorică ce trebuie să fie reparată, hotărând, astfel, ca să aducă ei dovezile. Într-o scrisoare publică, apărută într-o revistă americană, Simiu spunea în 1982: „În pofida masacrelor comise de Garda de fier şi de fasciştii români şi a presiunilor puternice din partea autorităţilor germane, sute de evrei-români au supravieţuit celui de-al II-lea Război Mondial. Salvarea lor de la moarte a fost probabil cea mai importantă acţiune de acest fel din istoria Holocaustului. Ea este şi cel mai puţin cunoscută, căci istoria acestor evenimente a fost sistematic falsificată de regimul comunist. Şef-rabinul Alexandru Safran a descris în amănunt rolul umanitar şi politic decisiv jucat de răposata regină-mamă Elena, care prin acţiunile ei, a salvat vieţile a zeci de mii dintre cei 185.000 de evrei deportaţi în Transnistria din Basarabia şi Bucovina de Nord. Regina-mamă şi Regele Mihai au contribuit la amânarea şi apoi la anularea planurilor de deportare în Polonia a întregii populaţii evreieşti din România”. „Potop” de mărturii Demersurile lui safran şi Simiu au avut efectul dorit, pe adresa Yad Vashem din Ierusalim sosind mesaje şi scrisori de pretutindeni care conţineau mărturii sau cereri pentru ca Regina Elena să devină „Dreaptă a popoarelor”. Jacques Vergotti, fost ofiţer de ordin al Regelui Mihai, care a asistat personal la o întâlnire între Papa Pius al XII-lea şi regina Elena, a povestit cum Alteţa l-a implorat pe Papă să intervină în favoarea evreilor din ţara noastră. Personalităţile rabinice Jonathan Z. Maltzman al Congregaţiei religioase evreieşti americane Beth-El, Yuda Glasner, vicepreşe-dintele Uniunii Rabinilor Ortodocşi din SUA şi Canada, fost locţiitor al şef-rabinului Clujului, şi Alexandru Safran, fost şef-rabin al evreilor din România şi rabin al Genevei, au avut un cuvânt deosebit de spus pentru acordarea distincţiei şi Reginei Elena. Spre exemplu, Glasner scria despre Regina-mamă că „a scăpat de consecinţele urii pe care i-a purtat-o naziştii, doar pentru a fi supusă la suferinţe de comunişti”. O mărturie impresionantă a depus şef-rabinul Safran. „Aceste riscuri erau datorate următorilor factori: 1. Influenţa asupra afacerilor româneşti începând din 1940; 2. Faptul că germanii erau ţinuţi la curent cu activităţile în favoarea evreilor de către spionii lor; 3. Ostilitatea mareşalului Ion Antonescu faţă de familia regală şi îndeosebi faţă de Regina-mamă, ostilitate intensificată de atitudinea şi acţiunile ei în favoarea evreilor; 4. Ostilitatea faţă de Regina-mamă a germanilor, în special a lui Hitler; 5. Posibilitatea unei intervenţii germane „manu militari”, care o preocupa pe Regina-mamă din 1942. Aceasta era conştientă de riscurile privind persoana sa, datorate demersurilor făcute de ea în favoarea evreilor. (…) A acţionat constant în favoarea evreilor şi a salvat vieţi evreieşti, în pofida acestor aprehensiuni, datorită forţei şi bunătăţii sale morale”, scria rabinul Safran în mărturia lui. Gest impresionant, dovadă hotărâtoare În octombrie 1942, Richter fusese trimişi de comandanţii nazişti la Bucureşti pentru urgentarea trimiterii evreilor români în Transnistria. Acest lucru nu mai avea să se întâmple. Totul a pornit de la arestarea filologului dr. Barbu Lăzăreanu, care i s-a adresat medicului Victor Gomoiu, extrem de apreciat la acea vreme. Acesta s-a adresat Reginei, căreia i-a povestit de nenorocirile prin care trec evreii arestaţi. Regina-mamă Elena i-a spus că ceea ce se întâmplă în România este o ruşine şi nu mai poate să vadă aşa ceva. Mai ales că în acest mod numele ei şi a fiului ei, Regele Mihai, ar fi mereu legat de aceste masacre. Mai mult Regele a fost ameninţat de mama sa că va părăsi ţara dacă nu va opri aceste crime şi nu vrea ca el să fie cunoscut drept „Mihai cel groaznic”. În consecinţă, Regele Mihai l-a sunat pe prim-ministru Mihai Antonescu şi a ordonat ca evreii arestaţi să fie eliberaţi, ordin care, după ce a avut loc un Consiliu de miniştri, s-a concretizat. „Dreaptă a popoarelor” post-mortem Eforturile lui Safran şi al lui Simiu s-au concretizat la 11 martie 1993, când Reginei-mamă Elena i-a fost oferit post-mortem distincţia „DREAPTĂ A POPOARELOR”. La 4 noiembrie 1993, la Ambasada Israelului de la Berna, Regele Mihai a primit distincţia acordată Reginei Elena. „Omagiul pe care îl aduceţi astăzi virtuţilor mamei mele (…) trebuie împărtăşit de întregul popor român, care a fost, şi este încă, adesea considerat în mod nedrept vinovat de sentimente de discriminare faţă de minorităţile lui etnice şi religioase. (…) Voi merge să depun pe mormântul ei această medalie, pe care o consider un tribut nu numai memoriei ei, ci şi memoriei tuturor românilor care, deşi au trăit una din cele mai teribile perioade ale istoriei europene, nu au renunţat niciodată la principiile comune evreilor şi creştinilor: moderaţia şi toleranţa faţă de ceilalţi (…)”, a declarat emoţionat regele Mihai în momentul decernării titlului „Dreaptă a popoarelor” Alteţei Sale Regale Regina-mamă Elena. Tot atunci, unul dintre cei care au luptat pentru ca regina să primească acest titlu, şef-rabinul Alexandru Safran, a declarat: „(…) Când mi s-a comunicat hotărârea de a conferi, post-mortem, distincţia „Dreaptă a popoarelor” Reginei-mamă Elena a României (…) am retrăit toate acele clipe de deznădejde când m-am adresat ei, implorând-o să ia sub oblăduirea sa populaţia oropsită din ţară; am revăzut chipul ei nobil şi luminos; am auzit vocea ei blândă şi mângâietoare. De fiecare dată şi fără întârziere, regina-mamă a răspuns apelului meu cu evlavie şi înţelepciune, cu fineţe şi tărie, s-a străduit să salveze fiinţe evreieşti obidite; şi le-a salvat! Îi datorez recunoştinţă. În scrierile mele am numit-o: o adevărată mamă. Da. Aşa a fost pentru noi, evreii din România, în anii de prigoană, regina-mamă Elena. Sufletul ei sălăşluieşte, în înălţimi, de-a pururi, în rândul celor drepţi”.
Adaugă un comentariu