Gandul: "Alteţa Sa republicană"
Dacă s-ar număra printre iniţiativele Elenei Udrea, cărticica popularizatoare „Miracole româneşti” pentru uzul turiştilor străini ar trebui să cuprindă un îndemn cât se poate de explicit. „Veniţi să vizitaţi ţara în care păgubaşul stă după gratii, iar hoţul, în libertate, unde „tribunul câinilor” se însoţeşte cu „maimuţa curentată”, unde din puşcărie ajungi în Parlamentul European şi unde Alteţa sa Regală candidează la preşedinţie!”, ar putea scrie între coperţile subţiri, tipărite cu banii asfaltatorilor, voioşi să mai sape în drumurile publice gropi pentru autocare. Şi turiştii ar veni! La urma urmei, se duc ei până în Bolivia, să vadă cum trăiesc deţinuţii împreună cu familiile în închisoarea din San Jose. De ce nu s-ar uita prin vizetă cum joacă Becali, în zeghe de mătase (poate o „Gigi jail fashion” în semn de solidaritate cu deţinutul s-ar vinde bine), table cu gardianul? De ce n-ar urmări live campania electorală pentru Preşedinţia României care, chiar cu mult înainte de a începe, are tuşe de sclipici pitoresc?
Până acum sunt cinci. Traian Băsescu (se mai gândeşte, dar probabil va fi „da”), Mircea Geoană (şi-a luat rolul în primire), Crin Antonescu (este oficial), Miron Cozma (nu-i pasă, vrea şi el) şi, de ieri, Alteţa sa Regală, Principele României Radu Hohenzollern Veringen Duda, pe scurt prinţul Duda. Titlurile le-a dobândit prin căsătoria sa cu Principesa Margareta, fiica Regelui Mihai I al României, şi, oricare ar fi protocolul regal, formal nu se cuvine să mai facă uz de ele, odată angajat în cursa pentru preşedinţia republicii. Candidatura sa se încadrează în categoria celor excentrice, tocmai prin faptul că provine dintr-o familie, adeptă prin istorie, tradiţie, rang şi uzanţe a altei forme de guvernământ – monarhia. Este neobişnuit pentru ginerele unui rege să îmbrace haine de republican, chiar dacă acesta le-a mai încercat înainte, într-o croială guvernamentală, din 2002 până anul trecut, fiind reprezentant special al României pentru Integrare. Dar vremurile se schimbă, monarhiile constituţionale europene reprezintă doar o simbolică perpetuare a gloriei de altădată, puterea aparţinând supuşilor, iar candidatura prinţului Duda demonstrează că, odinioară domnitoare peste România, Casa de Hohenzollern a renunţat la visul monarhic sau vrea să-l continue în altă formă. Greu, aproape imposibil de împlinit, visul prezidenţial. Dacă prinţul ar fi candidat în urmă cu 10-12 ani, când regele Mihai aduna mulţimile, când nu-şi primise încă palatele înapoi, când nostalgicii monarhişti nu se împuţinaseră, iar conduita sobră şi fastul discret al familiei regale îi impresiona şi pe cei care n-o cunoscuseră, atunci ar fi avut mai multe şanse. Astăzi însă, prinţul nu se deosebeşte foarte mult de ceilalţi - scoţându-i din comparaţie pe Cozma, Becali sau Vadim (unul din ei tot va candida) sau alţi pitoreşti: este bogat, familiar cu spaţiul puterii şi obiceiurile ei, ambiţios, având în spate partida regală în loc de partid. Discursul său va fi probabil corect, cu accent pe relaţiile sale internaţionale consolidate ca reprezentant oficial al României pentru integrare, dar nici Betsy Meyers, consiliera din campanie a lui Obama, cu care s-a întâlnit pe 4 aprilie, dacă s-ar ocupa să-l promoveze, nu va putea face minuni. Radu Duda nu este nici prinţ, nici regalist, nici republican pursânge, nici prezent în viaţa publică, nici suficient de spectaculos încât să capteze atenţia publicului şi să recupereze. Va aduna voturile simpatizanţilor Casei Regale şi o parte ale acelora care nu mai cred în prezidenţiabilii partidelor, mulţi, dar cel mai greu de convins. Candidatura vine parcă să completeze cercul aspiranţilor la şefia statului. Avem şi preşedinţi, şi prinţi, şi bufoni.
http://www.ziare.ro/1239309483-Alteta_Sa_republicana
Până acum sunt cinci. Traian Băsescu (se mai gândeşte, dar probabil va fi „da”), Mircea Geoană (şi-a luat rolul în primire), Crin Antonescu (este oficial), Miron Cozma (nu-i pasă, vrea şi el) şi, de ieri, Alteţa sa Regală, Principele României Radu Hohenzollern Veringen Duda, pe scurt prinţul Duda. Titlurile le-a dobândit prin căsătoria sa cu Principesa Margareta, fiica Regelui Mihai I al României, şi, oricare ar fi protocolul regal, formal nu se cuvine să mai facă uz de ele, odată angajat în cursa pentru preşedinţia republicii. Candidatura sa se încadrează în categoria celor excentrice, tocmai prin faptul că provine dintr-o familie, adeptă prin istorie, tradiţie, rang şi uzanţe a altei forme de guvernământ – monarhia. Este neobişnuit pentru ginerele unui rege să îmbrace haine de republican, chiar dacă acesta le-a mai încercat înainte, într-o croială guvernamentală, din 2002 până anul trecut, fiind reprezentant special al României pentru Integrare. Dar vremurile se schimbă, monarhiile constituţionale europene reprezintă doar o simbolică perpetuare a gloriei de altădată, puterea aparţinând supuşilor, iar candidatura prinţului Duda demonstrează că, odinioară domnitoare peste România, Casa de Hohenzollern a renunţat la visul monarhic sau vrea să-l continue în altă formă. Greu, aproape imposibil de împlinit, visul prezidenţial. Dacă prinţul ar fi candidat în urmă cu 10-12 ani, când regele Mihai aduna mulţimile, când nu-şi primise încă palatele înapoi, când nostalgicii monarhişti nu se împuţinaseră, iar conduita sobră şi fastul discret al familiei regale îi impresiona şi pe cei care n-o cunoscuseră, atunci ar fi avut mai multe şanse. Astăzi însă, prinţul nu se deosebeşte foarte mult de ceilalţi - scoţându-i din comparaţie pe Cozma, Becali sau Vadim (unul din ei tot va candida) sau alţi pitoreşti: este bogat, familiar cu spaţiul puterii şi obiceiurile ei, ambiţios, având în spate partida regală în loc de partid. Discursul său va fi probabil corect, cu accent pe relaţiile sale internaţionale consolidate ca reprezentant oficial al României pentru integrare, dar nici Betsy Meyers, consiliera din campanie a lui Obama, cu care s-a întâlnit pe 4 aprilie, dacă s-ar ocupa să-l promoveze, nu va putea face minuni. Radu Duda nu este nici prinţ, nici regalist, nici republican pursânge, nici prezent în viaţa publică, nici suficient de spectaculos încât să capteze atenţia publicului şi să recupereze. Va aduna voturile simpatizanţilor Casei Regale şi o parte ale acelora care nu mai cred în prezidenţiabilii partidelor, mulţi, dar cel mai greu de convins. Candidatura vine parcă să completeze cercul aspiranţilor la şefia statului. Avem şi preşedinţi, şi prinţi, şi bufoni.
http://www.ziare.ro/1239309483-Alteta_Sa_republicana
Adaugă un comentariu